Cea mai mare banca elvetiana, UBS, salvata de stat de la colaps in timpul crizei financiare, a publicat un raport referitor la aceasta perioada in care recunoaste ca a facut greseli in mai multe domenii, precum acordarea de bonusuri pentru incurajarea asumarii de riscuri, transmite AFP, citat de Mediafax.
"Lipsa unei planificari sistematice pentru strategia de dezvoltare a bancii de afaceri a avut o mare contributie la pierderile inregistrate de grup", se arata in raportul UBS. Banca a ajuns in 2008 in pragul falimentului, dar a fost salvata prin interventia statului si a bancii centrale.
Bonusurile acordate directorilor si salariile au fost criticate, de asemenea, in acest raport, fara precedent in istoria bancii.
"Stimulentele acordate in acea perioada cu scopul de a creste cifra de afaceri au incurajat asumarea de riscuri si au favorizat pierderile", recunoaste UBS. Institutia a fost una dintre cele mai afectate din lume de criza creditelor subprime, in care a investit masiv.
Raportul nu menajeaza nici afacerile de baza ale companiei, respectiv administrarea averilor, axate in mare parte pe evaziune fiscala.
"A lipsit o analiza continua si completa a profilului de risc in materie de conformitate pentru activitatile de administrare a averilor in SUA", mentioneaza UBS.
Pentru a pune capat unor litigii cu justitia din SUA, banca a acceptat sa transfere autoritatilor americane date referitoare la 4.450 de clienti suspectati de evaziune fiscala, incalcand astfel secretul bancar.
Comenteaza articolul "UBS isi recunoaste greselile din timpul crizei"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS