Bulgaria va elimina, la inceputul anului viitor, monopolul companiei Posta Bulgara asupra corespondentei cu greutate mai mica de 50 de grame, potrivit unor prevederi legislative aprobate, miercuri, de guvernul de la Sofia, transmite Novinite.
Modificarile legii vizeaza mai ales piata scrisorilor, cu o valoare anuala de 30 de milioane de leva (15 milioane de euro), informeaza Mediafax.

Pe langa compania de stat, in Bulgaria sunt prezenti alti patru operatori care ofera servicii de posta, respectiv Tip Top Courier, Ekont Express, MIBM Express si Star Post.

Amendarea legislatiei este determinata de o directiva a Uniunii Europene, care cere liberalizarea completa in domeniu pana la sfarsitul anului 2012.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri