Sarpele Roz a luat locul restaurantului Istria, care restaurant Istria a luat locul unui club, care club a luat locul unui restaurant libanez (sau chinezesc, sau or fi fost si unul si altul acolo), care restaurant libanez a luat locul destul-de-faimosului-pe-vremea-lui-Ceausescu restaurant Marul de Aur – asta daca nu au mai fost si altele intre timp acolo.

Dar sa o luam invers… Marul de Aur era unul dintre cele mai cunoscute si mai bune restaurante din Bucuresti, pe vremea comunistilor. Localul e foarte mare, si se pare ca a fost construit special pentru asa ceva, in Piata Victoriei. Intre timp au fost ridicate marile blocuri din zona, care au acoperit Marul de Aur aproape in intregime. Si acesta e unul dintre motivele pentru care multi bucuresteni nici nu mai stiu ca acolo era/ este un mare restaurant, desi trec zi de zi la cativa pasi de el.

Marul de Aur are cateva sali mari, amenajate in mod special si dschise numai pentru evenimente de proportii: nunti, cumetrii si alte asemenea, probabil ca in categoria de high-end. Cred ca acestea au fost tot timpul rezervate acestui scop, iar in cladirea din stanga, cea cu terasa, au fost facute “experimentele” despre care tocmai am scris.

La restaurantul libanez si la cel chinezesc (daca a existat) nu am fost, eu am (re)ajuns la Marul de Aur in urma cu mai multi ani, cand era un club acolo. Mi s-a parut destul de banal, din toate punctele de vedere. Apoi am fost la Istria, restaurantul italienesc pe care aceiasi proprietari de acum l-au deschis in ianuarie 2011 cu mult tam-tam, ca sa-l inchida, apoi, dupa mai putin de un an, in septembrie. Istria se pozitiona ca restaurant de top cu meniu centrat pe peste si pe fructe de mare – destul de bune, de altfel, de cate ori am mers eu acolo. De ce nu a rezistat, nu stiu.

In octombrie a aparut surpriza cu Sarpele Roz. Acesta se prezinta ca un restaurant traditional romanesc, autopozitionat “de top” si cu un mare accent (si speranta) pe evenimente cu muzica veche romaneasca, lautareasca si altele de gen. De altfel, de aici putem face o legatura directa cu numele restaurantului: cele doua staruri ale Sarpelui Roz, Nelu Ploiesteanu si Marius Mihalache, au cantat inainte – cu multa faima, se pare – la un local care se numea Sarpele Rosu. Un adevarat brand acest “sarpe rosu”, din cate mi s-a spus. Cei de la Istria au incercat sa preia numele, adica “Sarpele Rosu”, mai ales ca localul acela pare sa fi fost inchis. Insa s-au lovit de o marca protejata si prea scumpa pentru a fi cumparata, asa ca au gasit solutia cu Sarpele Roz. Nu stiu de ce nu au lasat, pur si simplu, numele “Marul de Aur”, care chiar este un adevarat brand, mult mai puternic decat “Sarpele Rosu” sau decat multe nume de alte restaurante, de ieri sau de azi. Au pastrat si “Marul de Aur”, totusi, intr-un fel de co-branding cu “Sarpele Roz”, unde Marul de Aur e brandul pentru nunti si alte evenimente cu veselie, in salile despre care am vorbit, iar Sarpele Roz e restaurantul de zi de zi.

Sarpele Roz e bine amenajat, cu dare de mana, mai ales ca salile sunt mari. A ramas o parte din decorul butaforic de la Istria, cu coloanele si cu alte motive antice, ar fi fost mult prea scump sa le schimbe si pe acelea. Asa ca peste si printre ele au pus tot felul de decoruri adecvate specificului, au colorat tot ce au putut in rosu, iar rezultatul e destul de multumitor. Doar niste cartitori ireductibili ar fi nemultumiti cu ambianta de la Sarpele Roz.

Citeste si:

E multa regie la Sarpele Roz, si cred ca uneori depaseste limita pana la care e productiva si neinvaziva. Meniurile, de pilda, sunt facute sub forma unor ziare vechi, cu un fel de bucati de articole intercalate printre listele cu mancaruri cu denumiri si descrieri bombastice, care nu cred ca sunt “gustate” chiar de catre toata lumea.

Insa asta e putin important, pentru ca mancarea de la Sarpele Roz e chiar buna, mai ales daca o comparam cu cea de la puzderia de “restaurante traditionale romanesti” care au umplut burtile bucurestenilor cu carnati si mici oribili de la supermarket. Mancarurile sunt romanesti, dupa cum am spus, atat dintre cele traditionale, taranesti, cat si din cele care intrau in categoria “gastronomiei fine” bucurestene de dinainte si de dupa ultimul razboi.

Noi am luat intai cate o ciorba de vacuta, care a fost asa si asa. Apoi o salata berlineza si una boeuf (cred ca a la russe, mai degraba, pentru ca nu imi aduc aminte sa fi avut si carne), cu o maioneza suspect de alba; destul de bune, totusi. Apoi am cerut faimoasa “gustare calda”, si am avut o surpriza sa vedem ca e nu numai comestibila, ci chiar ca unele lucruri erau de-a dreptul gustoase acolo! Ficateii au fost rezonabili, mamaliga la fel, iar carnatii au fost foarte buni. Adica exact acolo unde ne asteptam cel mai putin… Si muraturile au fost foarte bune, de asemenea, ca si painea de casa. Am mai luat o tochitura cu “carne de porc de la garnita”, destul de buna si aceea, desi tot nu se poate compara cu cea “adevarata”. Legumele de la supermarket au fost banale – ca sa nu spun mai mult – asa dupa cum se poate usor deduce si din poza, doar uitandu-te la ele.

Preturile sunt rezonabile la Sarpele Roz, serviciul la fel, asa ca acest restaurant pare sa aiba cam tot ce ii trebuie pentru a fi considerat unul dintre foarte putinele restaurante bucurestene “cu bucatarie traditionala romaneasca” serioasa, care face lucrurile cun trebuie si nu incearca sa triseze cu semipreparatele de la supermarket. Ei ii doresc din toata inima sa aiba succes, poate ca ii obliga si pe “ceilalti” sa joace mai cinstit…