In 1990, cateva IAS-uri gigant, care-si imparteau intreaga productie de vin din Romania, isi invitau capusele sa castige tot ce se poate castiga. S-a furat aproape tot. Zeci de mii de hectare de vie au cazut in paragina. Ca sa omori o vita, nu-ti trebuie mai mult de doi, maximum trei ani. Soiuri nobile au fost smulse din pamant, iar in locul lor au fost adusi hibrizi care produceau de zece ori mai multi struguri. Problema a ramas pana azi: din 200.000 de hectare cu vita, 120.000 sunt incarcate de hibrid, de care ar trebui sa ne descotorosim inainte de integrarea in UE. Combinata cu ceva chimie, aceasta productivitate insemna de douazeci de ori mai mult vin. Miliarde in plus pentru cei care nu dadeau doi bani pe gustul bautorului pasionat al licorii. ANPC a sesizat si a avertizat in numeroase randuri ca nenumarate soiuri romanesti sunt falsificate, nu doar de catre producatori mici, dar chiar si de gigantii industriei - de la Vincon Vrancea si Cramele Odobesti la Bucium sau Vinexport. Subiectul s-a ingropat dupa ce Patronatul National al Viei si Vinificatiei a lansat cateva avertismente. In magazine continua sa existe mult vin prost. Incet-incet, lucrurile revin insa la normal. SAPARD, Banca Mondiala, vinificatorii francezi, fiii melancolici ai unor fosti oenologi romani investesc multi bani, mai mult timp si incredibil de mult suflet pentru a renaste vinuri care odinioara ne aduceau aur dupa aur la concursurile internationale.

Romanesti sau frantuzesti?

Azi, daca intrati intr-un restaurant „de fite“, multi se vor repezi sa va vare sub nas diverse sticle cu etichete frumoase, din colectiile de Château… Poate avem o clasa care sa se dea in vant dupa asa ceva, dar francezii care vin si vad etichete J.P. Chenet se mira ca un vin prost sau mediu de la ei se poate vinde cu atata tam-tam in Romania. Exista, evident, si Porto sau Xerxes, Tokay si Château Lafitte, dar varfurile adevarate continua sa lipseasca. Si atunci se naste intrebarea legitima: de ce sa nu dam banii pentru un vin romanesc care, nu de putine ori, a detronat colectiile unor tari renumite pentru calitatea vinurilor lor. Organizati mai degraba o degustare la castelul Jidveiului, la Cetatea de Balta, si veti avea ocazia sa faceti cunostinta cu un Traminer roz din 1967, care a luat medalia de aur la Festivalul International de Vinuri de la Ljubliana in 1974 si a fost declarat „regele vinurilor“ la festivalurile din Italia, un an mai tarziu. Mergeti o ora cu masina pana la Ploiesti, unde bautorii de vin au dat lovitura la restaurantul Bulevard cu vinoteca de la Tohani. Feteasca Neagra din 1964 cu 350 de lei (trei milioane si jumatate ROL), Vinul Cavalerului - Cuvée Charlote cu 95 de lei, Cabernet Sauvignon cu 299 RON, celebra si adulata Feteasca Neagra de la Maison Hariton - un vin dupa care inca mai alearga multa lume -, toate minunatiile nascute din zona Dealu Mare stau dovada ca romanii au stiut mereu sa faca vin, dar si ca acest talent e departe de a se fi pierdut.

Vinoteca sau nu?

Intr-o vara ploioasa, intr-o vie bine ingrijita, eventual proprietate a unui iubitor de vin, productia de licoare incepe de la 1.200 de litri si poate ajunge la 5.000, in mod exceptional la 7.000 de litri, in cazul in care nu e vorba de vita noua, replantata si numai daca are noroc. Acel vin, daca este tratat cu simt de raspundere, va deveni pretios si prin raritatea sa, nu doar prin calitatea gustului. Anul acesta, multi se tem pentru supravietuirea viei, nu pentru profitul de la care si-au luat deja gandul. Mana si fainare, cu rezerve de supravietuire pentru anul viitor, grindi-na, furtuni - parca toate nenorocirile care se pot abate asupra unei vii s-au inteles sa se intalneasca in acest an.

Cu toate acestea, cativa entuziasti se mai lupta pentru supravietuirea unor vite pe cale de disparitie. In jurul Iasiului se pune la cale salvarea Busuiocii de Moldova, in varianta licoroasa, care nu mai exista decat pe cateva hectare. La Medias, Dan Fulea a salvat ultimii vietuitori din Neuburger, din care a reusit sa nasca douazeci de hectare de vita pentru vinul traditional al sasilor plecati din zona. La Domeniile Franco-Romane, investitorii francezi si o mana de romani se bat sa-i invete pe cei din Vest ca vinul romanesc nu e doar cel de 1 euro, pentru muncitorii de la benzinarie. Cateva dealuri mai spre Buzau, la Ceptura, Bogdan Costachescu de la Unicom s-a luat de piept aproape singur cu toata lumea si a pus pe picioare o serie de vinuri premium si superpremium, Château Domenii si Domenii Ceptura, intre care stralucesc o Feteasca Neagra absolut senzationala, dar si un Merlot si un Cabernet Sauvignon care sunt numai bune de medaliat.

In afara de aceste vinuri, care cu greu ar trece de 20-30 de lei la pretul „de alimentara“, in Romania s-a reusit impunerea pe piata a unor producatori care au in proprietate sau in arenda suprafete mici, dar din care scot doar vinuri de lux. Cei de la Vinarte au dat lovitura dupa lovitura, de la Terasele Danubiene (seria de merlot Sienna din 1999 - 2000) la Prince Mircea, de la „Soare“-le de la Castel Bolovanu la Prince Matei-ul de la Dealu Mare sau seriile Beluga si Sevruga. Vinarte s-a impus, alaturi de gigantul Carl Reh Winery, ca fiind unul dintre cei mai importanti producatori de vinuri de lux. Chiar si Halewood, un alt gigant care a lansat in afara mai mult vinuri medii, a inceput sa se extinda catre segmentul premium. Cat despre Tohani - podgoria sta pe o mina de aur: toate vinurile produse din 1964 incoace inca exista in vinoteca, intre 5.000 si 20.000 de sticle din fiecare an.

Vinurile rare sunt peste tot - colectia de Voivodal de la Cotnari, Negru Vartos de la Agricola Stirbey (vinul care castiga toata lumea si primea aurul la curtea Angliei in 1898), Vartosul Moale de Dragasani - sunt tot atatea nume care sa valoreze milioane per sticla. Cu o singura conditie: sa fie cu denumire de origine controlata. Din Republica Moldova, Negrul si Rosul de Purcari au devenit celebre in doar cativa ani si azi o lume intreaga se inchina la ele. In Republica Romania, celebrele domenii de la Segarcea, care aprovizionau cu vin si vinars curtile regale si presedintiile celor mai mari puteri ale lumii, au ajuns o darapanatura unde vinul - obtinut din ce a mai ramas din vie - se vinde cu galeata la poarta. Si totusi mai exista sperante.