Dupa cateva zile, netul imi semnala ca „darksaidul” a fost votat recent drept cel mai bun album-concept din istoria muzicii rock, si ca e posibil ca Roger Waters sa reia seria de concerte de „revitalizare” a albumului (Ce ziceti, stimati organizatori de concerte? Ultima regrupare din 2 Iulie 2005 in cadrul evenimentului Live 8, „for one night only”, a adus grupului Pink Floyd cea mai mare audienta inregistrata vreodata). Toate astea inseamna –mi-am zis-, ca acest „oldie, but goldie” continua sa prezinte interes, atat pentru cei care il cunosc nota cu nota, dar si pentru cei, cred putini, care n-au auzit de el sau poate nu i-au dat importanta si carora sper sa reusesc sa le retin atentia pana la capat, cu doua informatii de tip „stiati ca?”.

Wikipedia plaseaza "The Dark Side of The Moon” pe locul 3 la „best-selling albums worldwide”, cu 45 milioane de copii vandute.

Alt record, autentificat de Guiness Book, este prezenta timp de 591 de saptamani consecutive (11.4 ani) si 741 saptamani in total (14.2 ani) in Top Billboard 200 !!! Adaugand si saptamanile cu prezente in top mai jos de locul 200, totalul atinge, incredibil, 26 de ani!

Unii il considera cel mai important album din istoria rock-ului. Astfel de clasamente sunt oarecum relative si deseori subiective. De netagaduit insa, „The Dark Side of The Moon” reprezinta un moment de varf al unei perioade de aur in muzica rock, cu un impact urias asupra evolutiei sale ulterioare, si o piatra de hotar a muzicii rock progresive. O capodopera. Compozitiile, calitatea versurilor, calitatea interpretarii, performanta tehnica a sunetului si a efectelor, totul reprezinta si astazi, dupa 37 de ani, o provocare pentru ascultator.

Pink Floyd


Grupul-cult Pink Floyd este citat in galeria marilor trupe de muzica rock progresiva ale anilor 70, alaturi de Yes, Genesis (formula cu Peter Gabriel), King Crimson sau Emerson, Lake & Palmer, as adauga eu si Van der Graaf Generator, desi audienta acestora s-a limitat deseori la o anume elita intelectuala.

Grupul fondat in 1965 includea in formula initiala pe Syd Barrett (chitara, voce) - la acea vreme figura centrala a grupului -, Roger Waters (bass, voce), Nick Mason (baterie) si Richard Wright (keyboards, voce). Primul album, "The Piper At The Gates Of Dawn", aparut in 1967 si dominat in intregime de Syd Barrett, contine cateva cantece pop scurte, melodioase, dar si piese instrumentale lungi, experimentale, ce plaseaza startul grupului in zona rock-ului psihedelic. „Interstellar Overdrive" prefigureaza viitorul curent space-rock.

Din pacate, instabilitatea mentala a liderului Syd Barrett se accentueaza rapid, creand numeroase probleme grupului. Acesta este inlocuit cu David Gilmour, obtinandu-se formula clasica a grupului Pink Floyd 1968-1979. Influenta muzicala a lui Barrett continua sa se simta in „A Saucerful of Secrets” (1968), desi ponderea se muta usor spre piese instrumentale lungi precum „Set the controls for the heart of the sun”, ascultata si azi pe myspace. Spiritul lui Barrett va bantui grupul ani la rand, acestuia fiindu-i dedicat albumul „Wish You Were Here”, piesa „Brain Damage” din „The Dark Side of The Moon” si o mare parte din trasaturile neuroticului personaj Pink din opera-rock „The Wall”. Roger „Syd” Barrett s-a stins in 2006.

Urmatorii 2-3 ani sunt marcati de cautari si experimente. Grupul inregistreaza cantece pentru coloanele sonore ale unor filme, printre care „More” si „Zabriskie Point”, filmul-cult al lui Michelangelo Antonioni.

Dublul album „Ummagumma” (1969) include un disc live ce reia piesele din primele doua albume in aranjamente mai ample, mai spectaculoase, si un disc de studio ce permite fiecaruia din membrii grupului sa conduca noi experimente sonore.

„Atom Heartmother” (1970) incheie perioada psihedelica experimentala a grupului, aducand primele viziuni conceptuale. „Meddle” (1971) dezvolta mai multa consistenta in linia melodica, pastreaza mixul dintre cantecele scurte melodioase si cele lungi, cu sunete ample, solo-uri cu o extindere relativ mare, elemente de jazz si muzica clasica, marcand evolutia grupului de la rock-ul psihedelic spre stilul mai rafinat al rock-ului progresiv.

Melodiosul „Obscured By Clouds” (1972), alta coloana sonora, ceva mai bine structurata ca album, e doar linistea dinaintea furtunii.

In 1973 apare capodopera „The Dark Side of The Moon”, dupa cateva luni de fine-tuning in concerte (care au produs si un bootleg vandut in 100.000 de exemplare!). „Wish You Were Here” (1975) duce muzica grupului intr-o zona usor diferita, mai accesibila melodic. Piesa de rezistenta "Shine on You Crazy Diamond" dezvolta texturi melodice majestuoase si obsedante in jurul solo-urilor lui David Gilmour.

Urmatorul album, ”Animals” (1976) in schimb, condus de pesimismul amar al lui Roger Waters, a dezamagit usor. Este totusi subapreciat, cred eu, poate prin comparatie, poate datorita asteptarilor mari dupa cele doua succese de critica si public anterioare. Urmeaza arhicunoscuta opera-rock „The Wall” (1979), ce avea sa devina ultima productie a formulei clasice Pink Floyd.

Apar neintelegeri, si Richard Wright paraseste grupul. Waters conduce trupa in modestul sequel „Final Cut” (1983), apoi pleaca la randul sau intr-o cariera solo. Wright se alatura din nou fostilor sai colegi Gilmour si Mason. Pana in 1994, anul incetarii activitatii grupului, apar cateva albume de studio sau live si compilatii, printre lupte juridice cu Waters pentru drepturile asupra numelui formatiei si pieselor acesteia.

Dar „A Momentary Lapse of reason” (1987- mai degraba solo David Gilmour), „The Delicate Sound of Thunder” (1988 – remake al pieselor mai vechi) si apoi ceva mai interesantul „The Division Bell” (1994), nu reusesc sa readuca grupul pe culmi....se stinsese faima falnicei Venetii. Albumul „Pulse” (1995), ce include si o versiune live completa a „The Dark Side of The Moon”, marcheaza sfarsitul. Desi s-a mai vorbit de regrupare, speranta fanilor de a mai vedea vreodata formula clasica impreuna a apus definitiv in septembrie 2008, odata cu disparitia lui Richard Wright.

The Dark Side of The Moon


In istoria grupului Pink Floyd, acest album reprezinta o piatra de hotar, marele pas inainte dupa experimentele anilor de inceput, ingloband creator sub un concept unitar toate cautarile si directiile explorate anterior si marcand apogeul discografiei lor. Exista multi fani care ar putea contrazice ultima afirmatie, apreciind in aceeasi masura sau chiar mai mult albumul anterior Meddle, sau cele ulterioare „Wish You Were Here” si „The Wall”.

Personal, raman la parerea ca „The Dark Side of The Moon” reda cel mai bine esenta grupului Pink Floyd, imbinand perfect sonoritati ample cu efecte de sunet atent plasate, solo-uri instrumentale cu pasaje colective de mare forta, voci solo cu coruri si backing vocals memorabile. De mentionat, inginer de sunet a fost Alan Parsons, cel ce avea sa creeze AP Project.



Dar ce da intr-adevar distinctie acestui album este omogenitatea conceptuala si textura subtila, care evolueaza de la rock psihedelic la jazz fusion si blues-rock, inainte de a se intoarce grandios in suprarealism. Aceasta textura a cantecelor produce un efect sofisticat, desi bazata in esenta pe acorduri simple, usor translatabile in limbajul muzical universal, ceea ce poate explica succesul global si durata acestuia.

Grupul construieste un solid schelet muzical, intregit cu sintetizatoare, saxofon (Dick Parry), coruri, voce de soprana (Clare Terry), efecte sonore si vocale. Sunetul este amplu, in straturi multiple, dar ramane clar si bine structurat tot timpul. Roger Waters scrie pentru prima data toate versurile, asezand simbolic sentimente general umane, de insecuritate, teama, deceptie, conflict, lacomie, pe scheletul nastere-scurgerea timpului-nebunie-moarte. Lirica filosofica si conceptuala obtinuta este cu atat mai remarcabila, cu cat sunt folosite versuri simple, usor de retinut si chiar de fredonat, o alta explicatie a memorabilitatii albumului.

Cele doua fete ale albumului original imbina fiecare unitar cate cinci cantece. Prima fata reflecta diversele stadii ale vietii sub ideea centrala a scurgerii rapide si implacabile a timpului intre nastere si moarte, a doua exploreaza deformarea naturii umane in contextul vietii moderne. Albumul se deschide lent (SPEAK TO ME) cu batai de inima, crescand treptat in volum si ritm, pe fundalul unor sunete si fragmente de voci pe care le vom regasi in cantece ulterioare.

Nasterea este simbolizata de tipatul ce introduce BREATHE. Dupa viziunea aparent pozitiva din prima strofa („breathe, breathe in the air, don’t be affraid to care, look around and chose your own ground”), versurile din a doua ne introduc imediat in tema generala a albumului, scurtul drum al vietii catre moarte si desertaciunea efortului neintrerupt, a succesului „only if you ride the tide”.

Linia melodica aminteste de „Obscured by Clouds”. Scena se muta pe un aeroport in piesa instrumentala ON THE RUN, condusa in mare viteza de sintetizator, si presarata de zgomote de pasi alergand in stereofonie, evocand stressul si anxietatea produsa de ritmul vietii moderne. Vocea din off ne preseaza „Live for today or tomorrow!”. TIME este deschisa de tic-tac-ul ceasurilor, clopote ce anunta sosirea orei si bataia metronomului.

Piesa centrala a albumului, as zice eu, TIME sugereaza fluiditatea scurgerii vietii (...”and then one day you find ten years have got behind you”) in ritmul vietii moderne (”and you run and you run to catch up with the sun”), sub semnul conflictului dintre aspiratiile interioare si barierele sistemulul social („hanging on in quiet desperation is the English way”) si al usurintei cu care poti pierde directia in lipsa unui sistem de valori („ waiting for someone or something to show you the way” .....„no one told you when to run, you missed the starting gun”). Viata se scurge („the sun is the same in a relative way but you’re older and shorter of breath and one day closer to death”), cu regretul final de a nu fi inteles asta la timp („the time is gone, the song is over, thought I’d something more to say”).

Sfarsitul cantecului este de fapt o reluare a BREATHE, marcand retragerea in solitudine si cugetare. Memorabilul THE GREAT GIG IN THE SKY, o metafora despre inevitabilitatea mortii, incheie primul act. Pianul puncteaza anuntul resemnarii („and I am not frightened of dying, anytime will do, I don’t mind”), apoi orga intensifica ritmul, sustinand in crescendo remarcabilul requiem al sopranei Clarei Torry, iar in cele din urma, pian si voce se sting incet in neant...

MONEY deschide partea a doua cu celebrele efecte sonore de casa de marcat si monezi, ironizand in versuri penetrante materialismul, lacomia epocii - ”money... it’s a hit / a gas / a crime”...:”grab that cash...”, noile standarde-„get a good job and you’re OK” ...egoismul–„keep your hands of my stack”...consumerismul si dorinta de parvenire-”new car, caviar, fourstar daydream, think I’ll buy me a football team” si simbolurile corporatismului – „I’m in the high-fidelity first class travelling jet and I think I need a lear jet” . Unde oare am mai auzit noi toate astea recent? Ritmul e solid si consistent, intretinut superb de bas si percutie si punctat de orga, saxofonul lui Dick Parry subliniaza ironia, totul regrupandu-se sub conducerea chitarei, inainte de a se incheia filosofic, si la fel de actual : „money, so they say, it’s the root of all evil today..., but if you ask for a rise, there’s no surprise they’re giving none away”. MONEY a devenit unul din marile hit-uri ale grupului, aparut si ca single si preluat in numeroase cover-uri, iar celebrul sunet al casei de marcat mai e folosit si azi in coloana sonora a vreunei emisiuni economice. US AND THEM revine la izolare, conflict, adancirea prapastiilor in societate si neputinta individului in fata sistemului („us, and them, and after all we’re only ordinary men, me and you, God only know it’s not what we would chose to do”). Dick Parry are din nou un rol-cheie, corul urca refrenul, vocea il coboara apoi, sugerand zbaterea inutila.

Piesa instrumentala ANY COLOUR YOU LIKE construita pe dialogul de mare clasa dintre Wright si Gilmour, face trecerea spre BRAIN DAMAGE, tema a alienarii si nebuniei, cu o noua referire la Syd Barrett ("and if the band you're in starts playing different tunes, I’ll see you on the dark side of the moon..."). ECLIPSE incheie albumul asa cum a inceput, cu batai de inima stingandu-se incet si lasand ascultatorul sa mediteze asupra trasaturilor comune ale umanitatii, toate au fost, sunt si vor mai fi, dar atentie, lasam prea des partile armonioase ale vietii sa fie intunecate de aspecte negative („and everything under the sun is in tune, but the sun is eclipsed by the moon”).

Daca aveti deja acest album, pe caseta, vinyl, CD sau SACD, cu sunet stereo, quadro sau 5.1, mai ascultati-l o data la aniversare, cu religiozitatea cuvenita unei capodopere. Daca nu-l aveti, faceti rost urgent de el, macar si pentru faptul ca - spun statisticile - fiecare a 14-a persoana sub varsta de 50 de ani din SUA are sau a avut un exemplar ... (dar daca extindem rationamentul, probabilitatea de a-l avea e mult mai mare in randul persoanelor de peste 50 de ani, care aveau cel putin 13 ani deci, la data aparitiei!).

S-audiati bine !


Catalin Lascu
este fondatorul firmei de consultanta in strategie de marketing si vanzari IBBL ASSOCIATES, iar in particular, un impatimit de muzica rock, blues si jazz. A avut sansa de a putea sprijini de-a lungul vremii aducerea in Romania a unor artisti si formatii precum Rod Stewart, Joe Cocker, John Mayall, John McLaughlin, Joe Zawinul, Jimmy Page, Robert Plant, Yes, Jethro Tull, Scorpions, Buena Vista Social Club.

El va prezenta bilunar, pentru cititorii Wall-Street, perspective personale asupra unor momente de aur din istoria muzicii rock, blues si jazz.

Nota: unele informatii biografice, discografice si statistice prezentate in acest articol provin din surse publice (articole pe internet, informatii editate pe copertile albumelor, etc.) Altele reprezinta observatii sau pareri personale ale autorului. Reproducerea copertii albumului are ca sursa flickr.com si este folosita doar pentru ilustrarea articolului.

Cum s-a facut marketing la Pepsi si Coca-Cola, in Romania postcomunista

Cum s-a facut marketing la Pepsi si Coca-Cola, in Romania...