150.000 de marci sint inregistrate in Romania. Titularii „inspirati“ reusesc sa obtina profituri de pina la ordinul milioanelor de euro. La fel, si falsificatorii de branduri. Doar despre acestia din urma se poate spune ca incalca legile in vigoare.

Un francez istet a inregistrat pe plan mondial marca Dacia chiar inainte ca Renault sa lanseze modelul Logan. A cerut apoi „despagubiri“ de un milion de euro. O parte din bani chiar i-a obtinut. Nu acelasi noroc l-a avut un roman istet care a incercat sa inregistreze marca Air France.

Inregistrarea i-a fost contestata de titularul de drept, iar Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci din Romania i-a anulat proprietatea.

Sus Mafia, jos La Familia

Cele doua situatii arata ca legislatia din Romania ar fi suficient de pusa la punct incit sa previna abuzurile. Si totusi, acestea se intimpla. Cel mai notoriu caz este cel al „Salamului Sasesc“. Dupa ce titularul marcii a cheltuit sute de mii de dolari pentru publicitate, au aparut si alti mezelari cu acelasi produs. Acestia sustineau ca „Salam Sasesc“ ar fi marca generica. In fata instantei insa a prevalat spiritul legii si nu litera. Acum, marca este proprietatea exclusiva a Cris-Tim. Un alt exemplu provine din industria muzicala. Formatia BUG Mafia a inregistrat la OSIM numele concurentilor La Familia. Triumful talentului. La extrema cealalta, metoda a ajuns sa fie folosita chiar si ca mod de protest al societatii civile. Un cotidian central a inregistrat sloganul „Jos mafia, sus patria“, folosit pina atunci de Corneliu Vadim Tudor. Tribunul a fost pus in situatia de a renunta la slogan.

Inregistrari cu profit XXL

Specula cu marci a pierdut din amploarea pe care a avut-o la inceputul anilor ’90. Romani care „vazusera lumea“ se intorceau in tara si inregistrau marci ale unor firme de renume despre care anticipau ca vor ajunge si la noi. Cazurile s-au imputinat, pe masura ce rezonanta unor marci occidentale a ajuns si in Romania. Se vor imputina si mai mult dupa integrarea in Uniunea Europeana, cind marcile comunitare vor avea jurisdictie si la noi. Dar exista in continuare conflicte legitime. Cu doua zile inainte de lansarea primului magazin XXL, proprietarul lantului de magazine se dadea de ceasul mortii. Aflase de la OSIM ca marca fusese inregistrata, in mod legitim, de o firma din Botosani. Potentialul conflict s-a rezolvat pe cale „amiabila“, conform unor surse autorizate.

Suma a ramas confidentiala. Firmele vestice, mai prudente, verifica disponibilitatea marcilor si le inregistreaza chiar inainte de lansarea campaniei promotionale pentru un produs.

Ciupeala legitima timp de sase luni

In general, legea functioneaza. Functioneaza insa si „mica ciupeala“. Procedura de inregistrare a unei marci dureaza o jumatate de an, de la depunerea cererii pina la atribuirea dreptului de proprietate. Intervalul este necesar pentru ca eventualii pretendenti la aceeasi marca sa poata contesta inregistrarea. In acest timp, depunatorul cererii nu-si poate apara drepturile in nici un fel, si oricine altcineva poate vinde sub acelasi brand fara a risca nici un fel de sanctiune.

De pe urma brandurilor se obtin profituri ilegitime si in modul „clasic“, primitiv. Marfa ordinara, de calitate indoielnica, este vinduta cu eticheta „de firma“. In aceste cazuri, solutiile ar fi controalele si metodele de securizare. Asociatia Romana pentru Combaterea Contrafacerilor a propus ieri introducerea unor elemente de securizare mai performante. De asemenea, ARCC intentioneaza sa deschida centre de informare gratuita care sa puna la curent consumatorii cu modul in care poate fi depistat un fals.

Rata de piratare aproape de 100% la jocurile pe calculator

Statisticile internationale plaseaza Romania alaturi de Rusia si Ucraina la capitolul incalcarii dreptului de proprietate intelectuala. Autoritatile romane contesta insa aceste statistici. „Sint aproximative“, spune directoarea Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor, Rodica Pirvu. Uneori sint incluse la capitolul piraterie chiar produsele vindute legal, spune Pirvu, care a dat exemplul unei case de productie care redistribuia muzica pe baza unor contracte cu artisti straini. Desi avea vinzari, distribuitorul nu le raporta si le platea titularilor comisioane derizorii, sustine Pirvu. Oficialul admite totusi existenta piratilor la colt de strada si explica prezenta acestora prin faptul ca puterea de absorbtie a Romaniei este redusa.

Practic, estimarile de piata referitoare la piraterie au rezerva ca, daca toate vinzarile ar fi realizate in cadru legal, o parte dintre consumatori ar renunta sa mai cumpere. Studiile la care se face referire arata ca sapte din zece CD-uri cu muzica sint piratate. In cazul muzicii de import, proportia este de 80%, iar la cea autohtona - de numai 50%. Pierderile se ridica la 50 de milioane de dolari anual. Cel mai mare grad de piraterie se inregistreaza in cazul jocurilor: 97%.