Saptamanalul britanic The Economist, una dintre cele mai influente publicatii la nivel mondial, a publicat un articol despre problemele cu plagiatul ale premierului Victor Ponta al carui titlu este „My name is Paste. Copy Paste”.
Citeste mai jos o parte din articolul publicat in The Economist.

„Conform oamenilor fideli din partid, prim-ministrul Victor Ponta este o companie selecta. Ministrul de Interne, Ioan Rus, a pretins vinerea trecuta ca <<inca de la Platon si Aristotel, toata lumea care a scris o teza de doctorat in filosofie, stiinte sociale, a plagiat>>. In ciuda confuziei pe care o poate produce declaratia domnului Rus, este, de asemenea, un indiciu ca in ciuda incercarilor energice de a opri scandalul de plagiat, primul-ministru in varsta de 39 de ani s-ar putea indrepta catre cimitirul care contine deja cadavrele fostului ministru german al apararii Theodor zu Guttenberg si presedintele tarii vecine Ungaria, Pál Schmitt.

Intr-un interviu din El Pais de saptamana trecuta, domnul Ponta a promis sa demisioneze daca se va dovedi ca teza sa de doctorat despre Curtea Penala Internationala este un plagiat. A facut aceste declaratii inainte de decizia Consiliului National de Etica care a hotarat ca 85 de pagini din cele 307 din lucrarea premierului au fost plagiate <<in stil copy-paste>>.

Ca o ironie a sortii, profesorul care a coordonat lucra lui Ponta este nimeni altul decat mentorul sau politic, fostul prim-ministru al Romaniei, Adrian Nastase, primul oficial de rang inalt care este trimis in spatele gratiilor pentru coruptie”

Cititi intregul articol in The Economist.

Sursa foto: The Economist
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri