La inceputul acestui an, totul era un zvon. In iulie insa, zvonul prindea sa devina realitate. In august, realitatea depasea frontierele vietii cotidiene, iar in a doua jumatate a anului in curs ea este pe cale sa fie predata in scolile de jurnalism si sa modifice definitia „ziaristului“. Este vorba despre podcasting - ultimul racnet in materie de comunicare si tehnologie, gratie caruia oricine poate fi jurnalist profesionist.

Conform definitiei din Dictionarul Oxford, in care acest cuvant tocmai a fost asimilat la inceputul lunii in curs, „podcast“ inseamna o inregistrare audio digitala, pusa la dispozitie pe Internet oricui este dispus sa o descarce pe propriul calculator sau pe alt instrument de redare audio, de tipul iPod sau Apple.

Audiente greu de stabilit

Potrivit unei evaluari intreprinse recent de „Los Angeles Times“, „aproape nici unul“ dintre sutele de milioane de utilizatori de Internet nu foloseste podcasting-ul pentru a-si transmite mesajele. Exista insa circa 6.000-7.000 de surse de podcasting la nivel mondial, cu o audienta totala de maximum cateva sute de mii de ascultatori online, potrivit publicatiei mentionate.

Dar iata ca mass-media americana a declarat ca iulie 2005 este Luna Oficiala a Relatarilor prin Podcasting, iar unele dintre cele mai cunoscute mijloace de informare in masa de peste Ocean - “New York Times“, “Washington Post“, “Fortune, Slate“, posturile de televiziune C-SPAN si Fox - au transmis relatari prin podcast pentru audiente greu de evaluat in momentul de fata. De asemenea, la sfarsitul lunii iunie, la Scoala de Jurnalism a Universitatii Columbia din Missouri, un expert in noile tehnologii de comunicatii a prezentat unui grup de jurnalisti straini podcast-ul drept un nou instrument media, care ameninta serios principiile actuale ale comunicarii in masa.

Citeste si:

Tehnologia se extinde

Pana acum, podcasting-ul era folosit de unele canale radio care transmiteau inregistrari prin e-mail abonatilor online, dar mai ales de oameni obisnuiti. Cei care credeau ca au ceva de impartasit lumii intregi (retete de bucate, comentarii politice sau stiri locale) inregistrau informatia in format digital si o postau spre descarcare pe Internet. Totul dupa modelul deja stabilit de bloguri, RSS-uri si alte tehnici online de „informare alternativa“, primele care au dat peste cap parerile specialistilor legate de intrebarea cine este jurnalist si cine nu.
Inainte ca mass-media sa recunoasca oficial, luna trecuta, meritele acestei noi tehnologii, ea fusese deja preluata de organizatii de relatii publice recunoscute pe plan mondial, precum serviciul de PR al Vaticanului sau cel al guvernatorului Californiei, Arnold Schwarzenegger.

De la „pledgecast“ la reclame

In SUA, de obicei, cand audienta se obisnuieste cu un nou format, apar abonamentele cu plata, insa deocamdata jurnalistii de peste Ocean iau in considerare sustinerea financiara voluntara a ascultatorilor.

Este cazul lui Benjamin Walker, fost producator la postul public american de radio NPR. El produce in prezent o emisiune independenta, disponibila inclusiv prin podcast. Walker a inventat un nou cuvant - „pledgecast“ - care denumeste cumva faptul ca un realizator de podcasting primeste donatii de la ascultatori pentru a-si sustine emisiunea. „De ce nu? Podcast sustinut de ascultatori! Pare un model de afaceri care poate fi transferat foarte usor din domeniul radio in cel al podcasting-ului“, a declarat acesta pentru „Los Angeles Times“.
Cand vine vorba despre sustinerea acestor transmisii insa, lucrurile nu sunt asa simple, spun specialistii de la Institutul de jurnalism Poynter din SUA. Potrivit acestora, noile tehnologii vor ridica automat, mai ales in cazul mass-mediei, problema audientei - in general, persoane aflate in deplasare in strainatate sau „pe drum spre locul de munca“ - si, implicit, a modului in care aceasta poate fi exploatata comercial, prin reclame. Iar pentru ca podcasting-ul este un mod de comunicare individual, receptat pe calculatorul personal sau pe MP3, exista riscul real al unei respingeri din partea publicului.