O familie cu un venit net lunar de 2500 lei nu poate achizitiona un imobil cu 2 camere, fara existenta unei sume ca aport propriu sau fara girant, arata un studiu al brokerului de credite Credit Zone.

Astfel, constatam ca pentru a cumpara un apartament fara a avea o suma destinata avansului ar trebui ca venitul minim lunar al unei familii sa fie de aproximativ 4000 lei net.

Credit Zone, companie specializata in intermedierea creditelor cu ipoteca, analizeaza variantele prin care o familie cu venit mediu, insa fara posibilitatea unui avans, poate achizitiona un apartament intr-un cartier al Capitalei, aplicand pentru un credit ipotecar.

Unele banci impun la acordarea unui credit ipotecar un salariu minim (de exemplu, minimum 300 de euro net calculat individual sau 500 de euro calculat pe familie pentru creditul ipotecar).

Chiar daca indeplinesti plafonul de salariu cerut de banca, acest lucru nu inseamna ca te califici automat pentru obtinerea creditului sau pentru suma maxima. Conform reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei, rata lunara de plata catre finantator nu trebuie sa depaseasca 40% din venitul net al solicitantului de credit sau al familiei.

Notiunea de „familie” difera in acceptiunea bancilor. Unele considera familia ca fiind compusa numai din sot si sotie, in vreme ce la altele termenul apare mai extins, cuprinzand toti membrii care se gospodaresc impreuna si au acelasi domiciliu pe cartea de identitate.

De asemenea, la calcularea sumei maxime a creditului trebuie sa se tina seama de cheltuielile de subzistenta. Din venitul net realizat se scad sumele platite lunar la intretinere precum si celelalte cheltuieli lunare fixe si astfel se poate determina ce procent din bugetul familiei reprezinta rata lunara pe care o vei avea de platit la banca. Numai asa poti sa stii dinainte daca vei putea face fata sau nu ratelor lunare.

Citeste si:

Pentru cumpararea unui apartament cu 2 camere intr-unul din cartierele Bucurestiului, suma medie este de aproximativ 90.000 euro – aceasta fiind de altfel si valoarea medie a creditelor disbursate de Credit Zone in primele 6 luni ale 2008.

Vom considera aceasta suma ca etalon pentru achizitia unui imobil printr-un credit ipotecar.
Luam in calcul o familie, sot si sotie, care au impreuna un venit mediu lunar de 2500 lei net, fara alte datorii financiare si fara proprietati. Acestia vor sa achizitioneze un apartament printr-un credit ipotecar fara avans pe o perioada de 30 de ani.

La Alpha Bank ei vor putea obtine un credit maxim de 59000 euro la care rata lunara este de 349,95 euro.

BRD ofera 51.510 cu 400,54 euro lunar de plata. Pe locul al III-lea de situeaza Banca Romaneasca, care, pentru un credit ipotecar in conditiile de mai sus, are ca suma maxima 48.417 euro, suma la care se plateste lunar o rata de 372,35 euro.

Volksbank si BCR asigura potentialilor clienti mentionati 42.655 si respectiv 42.310 euro, credit maxim pe 360 luni, cu rata de 223 si 357 euro .

Bancile care incheie clasamentul sunt Bancpost, Unicredit si BT cu sumele maxime: 41.823 euro, 40.628 si 39.670 euro, la care se plateste lunar 223, 338 si 334 euro.