“Timpul este prietenul tau; impulsul este dusmanul”

Bogle declara ca investitorul este, cel mai adesea, cel mai mare dusman al sau. Astfel, acesta spune ca dupa o perioada plina de succes, cand a ajuns director executiv si presedinte al companiei, a fost concediat din cauza unei fuziuni “extrem de imprudente” pe care a dus-o la capat, o decizie pe care o considera cea mai mare greseala a sa, spunand totusi ca cel mai bun lucru al acestei greseli, “ce a fost rusinoasa, impardonabila si care reprezinta o imaturitate si o incredere care nu era justificata de fapte”, a fost ca a invatat foarte multe.

Dupa ce a fost concediat din functia de presedinte al companiei Wellington, acesta a fondat in 1974 firma Vanguard. Sub conducerea sa, compania a urcat pe locul secund al celor mai mari fonduri mutuale din lume. In 1999, acesta s-a retras din conducerea grupului, dar si-a pastrat un rol activ in cadrul companiei. Ca presedinte al Centrului de Cercetare a Pietelor Financiare Bogle, investitorul continua sa scrie si sa predea probleme investitionale, fiind recunoscut pe plan larg ca “o constiinta” a industriei de fonduri mutuale.

Bogle a introdus primul fond de index, Vanguard 500, in 1975. Revista Fortune l-a numit pe investitor, in 1999, unul dintre cei patru “giganti ai investitiilor” secolului al XX-lea.

Citeste si:

“Principalul rol al unui fond mutual este de a-si servi investitorii”

Bogle este faimos pentru insistenta sa, prin numeroase aparitii media si carti, pentru superioritatea fondurilor mutuale care urmaresc actiunile incluse in anumiti indici, numite fonduri de index, fata de fondurile mutuale traditionale gestionate activ.
Acesta considera ca este o prostie sa incerci sa alegi fonduri mutuale gestionate activ si sa te astepti sa intreaca performanta pe o perioada mai lunga a unui fond de index. Celebrul trader Jim Cramer a oferit un ultim compliment al stilului de investitii al lui Bogle declarand: “Dupa o viata de selectare a actiunilor, trebuie sa recunosc ca argumentele lui Bogle in favoarea unui fond de index m-au facut sa ma gandesc sa ma alatur lui decat sa incerc sa-l intrec”.

“Daca ai probleme sa-ti imaginezi o pierdere de 20% a actiunilor nu ar trebui sa joci la bursa”

Bogle sustine ca o investitie trebuie sa fie definita de simplitate si bun simt si ofera opt reguli de baza pentru investitori.

1. Alegeti fonduri care percep costuri reduse;
2. Luaţi în considerare cu atenţie costurile suplimentare de consiliere;
3. Nu supraevaluati performantele trecute ale unui fond;
4. Folositi-va de performantele trecute pentru a determina consistenta si riscul acestuia;
5. Fii atenti la managerii celebri de fonduri mutuale;
6. Aveti grija la marimea activelor administrate;
7. Nu detineti prea multe fonduri;
8. Cumparati un portofoliu si pastrati-l.