Netbridge Services este detinut de fondul de investitii New Century Holdings (NCH) si detine, printre altele, domenii precum Okazii.ro, MyJob.ro, Trafic.ro si Anunturi.ro.

NCH a avut parte de expunere ridicata in ultimele saptamani datorita anuntului conform caruia grupul ar incerca sa vanda Ziare.com, agregator de stiri, pentru suma de 3 milioane de euro. Daca informatia este veridica, am putea asista in viitorul apropiat la mai multe incercari ale fondului de a ceda si alte domenii, printre care si cele amintite mai sus.

Afla in interviul de mai jos daca si ce planuri exista in acest sens, cat ar putea valora Okazii.ro si cum vede Sitaru concurenta cu doua proiecte ce au castigat in ultimele luni o vizibilitate foarte mare – Mercador.ro si Tocmai.ro.

Wall-Street.ro: Ce tendinte poti evidentia din 2010 pana in prezent pe piata site-urilor de anunturi/tranzactii online?
Radu Sitaru: Este evidenta o crestere accelerata, sunt cateva fenomene macro care se fac prezente din ce in ce mai mult.

W-S.ro: Criza nu a influentat negativ piata?
RS: Nu. In primul rand, sunt business-uri care inainte de criza erau offline si care au inceput sa migreze catre zona de online, mai ieftina, mai cuantificabila. Prin urmare, oferta a crescut mult, optiunile pe care cumparatorii le au s-au diversificat.

Daca acum 5 ani realizam cresteri de 60% de la an la an, acum crestem cu 20%

W-S.ro: Si o tendinta negativa?
RS: Este una general valabila - scaderea puterii de cumparare a oamenilor. S-a vazut inclusiv prin aceasta trecere a business-urilor din offline in online. Inainte oamenii isi cumparau echipamente IT, electronice, pentru ca erau la moda, criza i-a invatat sa fie mult mai pragmatici.

Okazii.ro “imi mananca” mare parte din timp

W-S.ro: Fiind CEO pe Netbridge Services conduci mai multe proiecte. Cam cat timp “iti mananca” Okazii.ro?
RS: Majoritatea…hai sa spun chiar “MAREA majoritate” a timpului sunt centrat pe Okazii.ro. Acest proiect are potentialul cel mai ridicat deoarece piata noastra a crescut in criza, dupa cum spuneam. Apoi, de partea cealalta, in ultima vreme si competitia a crescut! Atunci, automat trebuie sa aloc mai multa energie, mai multa atentie.

W-S.ro: Pentru ca a venit vorba de concurenta – de ce as intra pe Okazii si nu m-as duce pe Mercador sau la “varul” Tocmai?
RS: Siguranta. O chestiune foarte simpla – in momentul in care vrei sa cumperi si tu esti din Cluj, iar vanzatorul din Bucuresti, un site de anunturi nu te mai ajuta in niciun fel. Vanzatorul este un numar de telefon si o adresa de mail, la Okazii este o intreaga istorie (a tranzactiilor – n.r.). Este o realitate construita obiectiv, de catre altii, pe care tu o poti folosi in interesul tau.

Un alt atu este diversitatea produselor.

W-S.ro: Sunt diverse si la concurenta.
RS: Ok, da, vedeam undeva ca parca sunt 900.000 de produse? Parca atatea sunt pe Mercador… (Cristina Gheorghitoiu, Business Manager Mercador.ro, declara ca sunt 1,5 milioane anunturi – n.r.) Pe Okazii sunt 3 milioane!

Romanii, de cinci ori mai dornici sa cumpere produse decat sa vanda, pe site-urile de anunturi

Romanii, de cinci ori mai dornici sa cumpere produse decat sa...

W-S.ro: Dar vin tare din spate.
RS: Este foarte adevarat ca din punct de vedere al listarilor cresc, numai ca la noi SUNT deja. La ei cresc, la ei vor fi, la noi sunt deja! Ceea ce ma face sa subliniez inca un mare atu al nostru – Okazii s-a straduit in ultimii ani, impins tocmai de acest inventory mare, sa dezvolte mecanisme de cautare, selectie, identificare, care pe site-urile de anunturi nu exista.

Au fost oferte de achizitie pentru Okazii, dar acestea nu au avut un impact major in planurile noastre de dezvoltare

W-S.ro: Un exemplu?
RS: Daca tu vrei sa cauti acum o tableta cu diagonala de 10 inci, cum faci? Pe Okazii scrii “tableta” si ai filtru care iti spune “10 inci” sau alte marimi, pe Tocmai sau pe Mercador se face mai greu. Si stii unde se vede asta cel mai simplu? Uita-te la numarul de afisari.

Cumparatorul nu isi doreste sa faca multe afisari unui site, el e interesat sa gaseasca repede, sa cumpere/vanda si gata! Or, Okazii.ro a scazut la numarul de afisari si a crescut numarul de vizite. Sunt doua grafice in oglinda.

W-S.ro: Cati vizitatori unici aveti?
RS: Circa 3,7 milioane de unici, am atins si 4 milioane lunar.

Mentinerea in varful plutonului? Nu e “un job” simplu!

W-S.ro: Am cazut de acord ca site-urile de anunturi vin tare din spate. Au umplut Bucurestiul de publicitate. Cum va veti mentine in frunte?
RS: Okazii, o lunga perioada de timp, a fost singura optiune pentru romani.

W-S.ro: Nu mai sunteti insa Microsoft in perioada ’80-’90.
RS: Da. In acea perioada insa nu am avut nevoie de o pozitionare extrem de clara. Voiai sa vinzi second, veneai pe Okazii, voiai sa vinzi produse noi, aveai un magazin, intrai pe Okazii. Acum, pozitionarea este importanta.

Site-urile de anunturi ne obliga sa ne pozitionam mai strict, mai exact, nu mai putem fi site-ul fara o identitate foarte clara din care fiecare sa inteleaga ce vrea.

W-S.ro: OK, si care este identitatea?
RS: Identitatea pe care putem sa o sustinem si consideram ca va aduce plus valoare utilizatorilor nostri este aceea ca, pentru vanzatori mai ales, Okazii este modul prin care faci business, prin care poti creste sau chiar porni o afacere. Poti sa construiesti o istorie care sa te reprezinte, ai instrumente pe care le poti accesa, putem sa iti scoatem business-ul in fata daca ai potential.

Daca te uiti in newsletterele noastre noi nu spunem “vino pe Okazii, cel mai mare site de comert electronic”! Noi spunem “Cumpara telefonul acesta” sau “produsul X” – nu este al nostru, noi intermediem. Este in interes reciproc. Noi ajutam magazinele sa faca unele lucruri pe care singure nu ar putea sa le faca sau i-ar costa foarte mult.

W-S.ro: Bun, dar am deviat. Sa revenim la intrebarea mea initiala – citeam pe diferite pagini ca de cand Mercador si Tocmai au inceput campanii agresive, Okazii a intrat intr-un “con de umbra”. Daca nu investiti in publicitate, awareness, este foarte posibil sa pierdeti lupta.
RS: Vom investi si in publicitate.

W-S.ro: Pe ce canale si ce buget aveti alocat pentru marketing?
RS: Nu am stabilit inca, dar este o diferenta. Tocmai si Mercador isi fac cote de piata, si de aceea investitiile lor trebuie sa fie foarte mari. Noi nu o sa intram intr-un razboi al investitiilor in publicitate, pentru ca ati vazut ce s-a intamplat toamna asta cu Mercador si Tocmai – a investit Mercador, a trebuit sa vina mai apoi si Tocmai, este o spirala in care nu vrem sa intram.

Daca acum 5 ani realizam cresteri de 60% de la an la an, acum facem 20%

Noi trebuie sa fim acolo unde sunt si ei dar nu intr-un razboi ci intr-un siaj, sa fim acolo. Suntem suficienti de mari ca sa nu trebuiasca sa facem mai mult. Este nevoie, da, sa investim in publicitate, pentru a nu uita brandul. Mai mult, aceste eforturi de pozitionare trebuie comunicate.

Pana acum nu a fost nevoie, dar din 2014, la inceput de an, vom face si acest lucru.

Sute de mii de tranzactii pe luna

W-S.ro: Pai nu ar fi fost mai bine sa demarati o campanie acum, in “luna cadourilor”…?
RS: Ah, ne merge foarte bine…excelent!

W-S.ro: Ce inseamna acest lucru, in cifre? Stiu ca nu prea va inghesuiti sa le comunicati dar insist.
RS: Da, nu avem “cultura cifrelor”. Intr-o anumita masura, o sa ma straduiesc insa a oferi cate ceva. Pot spune ca octombrie-noiembrie-decembrie aduce dupa sine o crestere a tranzactiilor cu peste 20% fata de cele trei luni de primavara. Vorbim de sute de mii de tranzactii pe luna.

W-S.ro: Ce caracteristici trebuie sa aiba un investitor pentru ca fondul de investitii sa cedeze Okazii?
RS: (dupa un moment de ezitare) Sunt niste aspecte care, sincer, nu sunt in radarul meu. Eu ma ocup sa cresc business-ul. Da, exista un fond de investitii, acolo este un departament specializat pe achizitii si vanzari, ei stiu mai bine cum trebuie sa arati pentru a te califica.

Ce pot sa spun este ca au fost oferte, dar acestea nu au avut un impact major in planurile noastre de dezvoltare. Nu pot oferi insa amanunte.

Cat valoreaza Okazii?

W-S.ro: La cat evaluezi Okazii.ro?
RS: (dupa o lunga pauza) Este o intrebare pe care nu mi-am pus-o…

W-S.ro: De aia sunt eu aici, sa te intreb. E vorba de milioane…?
RS: Nu, mai mult…clar! Cred ca discutam de sume de zeci de milioane de euro. Acum, vezi tu, un business valoreaza atat cat ti se ofera. Este complicat de calculat, trebuie luate in calcul multe variabile, potentialul, traficul, vanzari, oameni, management, pe langa afaceri si profit. Oricum, discutam de cel mai mare site de comert electronic din Romania.

W-S.ro: Cel mai mare? Mai mare decat eMag?
RS: Da.

Citeste si:

W-S.ro: Ca venituri, ca unici, ca ce?
RS: Ca site, ca site. Ca vizite… Ca afaceri, e greu de spus. In principiu, nu ne putem compara cu un retailer. Acesta din urma are o cifra de afaceri in care intra valoarea produselor, veniturile sunt date de stocuri, rulajul stocurilor si asa mai departe. Noi nu cumparam si nu depozitam. Deci comparatia nu este potrivita. Noi vindem servicii.

W-S.ro: Sunteti pe profit?
RS: Este o investitie care se face, in continuare.

W-S.ro: Deci nu sunteti pe profit.
RS: Se investeste.

W-S.ro: Si cand veti fi pe profit?
RS: Obiectivul nostru este sa crestem.

W-S.ro: Normal. Inca nu am intalnit managerul care sa-mi spuna “obiectivul nostru este sa scadem”.
RS: Nu nu, este o diferenta intre a spune ca urmaresti cresterea business-ului – asta inseamna cota de piata, clienti, si a spune ca obiectivul este maximizarea profitului. Deci noi vrem cresterea veniturilor si a cotei de piata.

W-S.ro: Cand zici cota de piata cu cine te compari, cu site-uri de anunturi sau…?
RS: Noi ne comparam cu noi.

Criza influenteaza pozitiv numarul de licitatii vs numarul de preturi fixe

W-S.ro: Atunci aveti 100%!
RS: Nu chiar, daca ne comparam cresterile de la an la an si constatam ca am crescut cu 10-20-30%. Vrem sa mentinem aceste cresteri, avand in vedere ca piata se schimba. Daca acum 5 ani realizam cresteri de 60% de la an la an, acum crestem cu 20%.

W-S.ro: Vorbim de venituri sau…?
RS: De venituri, numar de tranzactii, de vizitatori si asa mai departe. Toate cresc cam 20%, an de an.

W-S.ro: Si pana la urma, ce venituri aveti?
RS: (rade) Asta nu pot sa spun…

Cat costa sa fii pe Okazii?

W-S.ro: Reprezint un IMM cu vanzari modeste, 200.000 de euro/an sa spunem, vand biciclete. Cat ma costa sa fiu pe Okazii?
RS: Daca esti un business care are deja o prezenta online, ti-as recomanda sa iti deschizi un magazin pe platforma de magazine – costul este de 99 euro/an taxa de abonare.

De asemenea, ti-as recomada sa iti listezi cat mai multe produse cu descrieri cat mai complete si ti-as propune sa pui, la inceput, cateva produse ca licitatie.

W-S.ro: De ce ca licitatie si nu ca vanzare fixa, la pret bun?
RS: Licitatiile iti permit sa vinzi la un pret corect, dictat de piata, poate cu o marja de profit mai mica. Obtii insa mai usor rating-ul, calificativele necesare care, ulterior, te vor ajuta sa cresti ca business.

W-S.ro: Si ce daca am 1001 rating-uri pozitive? Cu ce ma ajuta, efectiv, in vizibilitate?
RS: Este extrem de important – si inca o diferenta mare intre noi si site-urile de anunturi. Datorita informatiilor colectate, noi putem sa ne dam seama daca un client vinde sau este mai putin bun. In prezent, Okazii.ro ridica in fata, ies in evidenta in cautari, vanzatorii cu multe rating-uri pozitive care fac si volume. Cam ce face Google in motorul de cautare.

W-S.ro: Si eBay si Amazon au un sistem care scoate de pe platforma magazinele care au un anumit procentaj de rating negativ. Okazii ce face in acest sens?
RS: Noi nu dam afara pe nimeni, numai ca mecanismul de listare penalizeaza drastic pe cei care au multe rating-uri negative. Cei buni, sunt scosi in fata, cei mai putin buni, raman la coada. Simplu.

W-S.ro: Cum se negociaza comisionanele?
RS: Exista un comision standard, nu facem o practica din a negocia. Comisionul este de 2,8% din vanzari. Acesta se va modifica insa in viitorul apropiat – va creste pana la 4,9% in cazul gamelor de produse cu marja mai mare, precum fashion, si va scadea pana la 1,2% pentru gamele de produse cu marja mai mica, precum telefoane mobile.

Comisioanele sunt foarte mici comparat cu eBay (10%) si Amazon (14%).

Licitatii? Mai putine, dar vor veni!

W-S.ro: Cam care este ponderea licitatiilor din totalul anunturilor?
RS: Licitatiile au scazut foarte mult in ultimii cinci ani. Inainte de criza, oamenii erau foarte interesati de realizarea tranzactiei “in acel moment”. Nu prea mai avem timp de foarte multe lucruri si vrem sa cumparam pe loc.

Deci acum cinci ani, licitatiile, si pe eBay si pe Okazii reprezentau maxim 20%.

Inceputul crizei a schimbat un pic acest comportament – ponderea a inceput sa creasca. Pe eBay, pe care-l urmarim deoarece sunt fenomene antemergatoare Okazii, oamenii au inceput sa puna licitatii deoarece cumparatorii sunt din ce in ce mai interesati sa scoata un pret bun, corect. Oamenii sunt din ce in ce mai interesati sa afle pretul pietei, nu mai cumpara “din instinct”. Se va intampla deci acelasi lucru si pe Okazii.

Deja pe eBay se liciteaza produse “varf de lance”, precum iPhone-uri, terminale Nokia si asa mai departe. Se porneste de la un pret mai mic si se ajunge la pretul real, acceptat de piata.

Pe Okazii estimez ca incepand cu 2014 ponderea licitatiilor din totalul anunturilor va creste chiar pana la 30%.

W-S.ro: OK, suna bine licitatiile. Ce garantii primesc eu insa, ca vanzator, daca clientul ce a castigat licitatia nu plateste?
RS: “Amendam” clientul respectiv prin rating negativ si vanzatorul nu are niciun cost – practic nu plateste comisionul. Mai mult, cumparatorii care au un astfel de comportament, nu mai pot cumpara pentru trei luni de zile. Vanzatorul poate specifica faptul ca nu accepta sa cumpere de la cei care s-au dovedit a fi neseriosi. Inca un diferentiator fata de site-urile de anunturi!

Ce se va schimba in 2014

W-S.ro: Ai venit dintr-o sedinta despre 2014. Spune-mi 2-3 lucruri pe care le pregatiti pentru anul viitor, pe langa aplicatie de iPad.
RS: In primul rand, partea de branding. Okazii va intra intr-un proces de comunicare a brandului pe toate canalele. Repet insa, nu vom intra intr-un razboi cu Tocmai si Mercador, ar fi toxic pentru toata lumea. Vom fi insa acolo astfel incat lumea sa stie ca NOI suntem numarul unu.

Apoi, vom acorda o mai multa atentie vanzatorilor mici, SMB-urilor. In prezent avem 800-1.000 de magazine. Vom identifica pe cele care au nevoie de ajutor, sa le sprijinim sa creasca. Simplificam de asemenea procesele – cum pui o vanzare, cum plasezi comenzi, cum faci plata si asa mai departe.

W-S.ro: Si cati angajati se ocupa de acestea?
RS: Avem per total 100 de angajati, circa 30 de oameni se ocupa de relatii cu clientii. Zilnic primim in medie 1.400 de apeluri si 4-500 de mail-uri. Este deci posibil sa mai angajam persoane, este nevoie.

Trafic.ro, MyJob.ro

W-S.ro: Desi Okazii.ro ocupa cel mai mult timp, sa vorbim si de celelalte proiecte. Planuri pentru MyJob?
RS: In cazul site-urilor de anunturi se pune mult accent pe pret si atragerea de anunturi cat mai multe. Nu trebuie modificat foarte mult – Careerbuilder, de exemplu, nu s-a schimbat aproape deloc in zece ani.

W-S.ro: Trafic.ro?
RS: Trafic.ro se adreseaza SMB-urilor, sunt inscrise circa 30.000 de site-uri care platesc 19 euro/an.

W-S.ro: Cele doua proiecte sunt pe profit?
RS: Da. Trafic.ro genereaza profit din taxa respectiva si publicitate. MyJob are profit, mai mic decat Trafic.ro.

Folosesti Okazii.ro? Cum ti se pare/ce ai modifica? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.