Fie ca vorbim de branduri, persoane fizice, companii sau persoane publice, (re)cunoasterea atarna de cateva fire de ata. Precum un papusar manipuleaza, prin sfori, figurina, asa si ei sunt miscati de masa enorma de oameni care este de acord, sau nu, cu ceea ce zic, posteaza sau fac.

Am invatat sa privesc Facebook, Instagram, Twitter si orice alta retea sociala cu suficienti membri, ca pe un organism viu. In ochii unui matematician, miscarile, desi aparent aleatoare, vertijurile, valurile mai mici sau mai mari pe marginea unor subiecte, ar putea deveni previzibile si chiar masurabile.

Arunca o piatra intr-un lac. Toti stim la ce sa ne asteptam, privim undele impactului cum se propaga, circular. Arunca un politician antipatizat in valtoarea contiua a Facebook, sau fa o declaratie nepopulara pe retea. Efectele sunt la fel de previzibile – undele, desi mai complexe si multidirectionale, pot fi privite din exterior, obiectiv, anticipate, analizate. Masa de oameni va da de pamant cu acea persoana, intr-un mediu care, deja, nu mai este de mult virtual.

Schimba-ti poza de profil, pune un status agresiv, incita sau excita simturile. Toate acestea construiesc valuri sau unde, mai mici sau mai mari care se ciocnesc de altele, uneori chiar se unesc cu altele si, in timp, pot deveni adevarate tsunami-uri care pot darama (sau ridica) „imperii”. In ceea ce am ajuns sa numim "viata reala".

Si totusi…

Malcom Gladwell sublinia in 2010, intr-un articol controversat, faptul ca retelele sociale nu pot schimba lumea reala. El argumenta spunand ca, desi retelele pot alerta persoane cu aceleasi opinii privind lucruri minore, precum gasirea unui obiect sau ajutorarea unei anumite persoane, nu pot pune in miscare schimbari cu adevarat majore in societate. „Cu alte cuvinte", spunea el, "activismul Facebook reuseste nu prin motivarea oamenilor de a face un sacrificiu real, ci prin motivarea lor de a face lucrurile pe care oamenii le fac cand nu sunt destul de motivati pentru a face sacrificii reale”, noteaza el. Citeste de doua ori fraza anterioara, apoi continua.

Istoria anilor urmatori avea sa il contrazica. De la miscarile stradale din Grecia, la informatiile care strabat prin retele din zone de conflict din Orientul Mijlociu care, la randul lor, duc la miscari sociale, pana la boicotarea unui partid politic, ridicarea unui lider din multime, toate acestea si multe altele arata ca, din ce in ce mai mult, traim vieti duble. Mai stiti „jocul” Second Life? Si-a schimbat numele, in ceva mult mai insidios, generic – retele sociale.

Nu de putine ori am asistat la momentele in care anumite persoane incarca fotografii noi sau status-uri pe retele sociale. De cele mai multe ori, isi aleg mult mai bine cuvintele, imaginile, decat daca ar vorbi fata in fata cu un om.

Suntem mult mai atenti la alter-ego-urile noastre online decat la noi insine si cum aratam si ne comportam in societate, deoarece am devenit constienti de pericolul psihologic si social pe care o fraza nealocul ei, o declaratie gresita „aruncata” pe retele le poate avea. Pozam. Vanam like-uri care ne ridica in slavi. Vanam comentarii, zambete, prietenii noi. Toate acestea ne transmit o stare de bine, organic, fiziologic.

Suntem tot timpul constienti si de capcanele retelelor – un cuvant gresit poate avea consecinte dezastruoase pentru „brandul nostru online”. Un comentariu negativ ne poate strica ziua. Practic, nu doar statutul social ti se poate schimba, ci si starea psihica. De aici si atentia sporita pe care o acordam unei postari pe, de exemplu, Facebook.

Daca as fi vreun romancier, probabil perioada prin care trecem as numi-o „Dublu-Viata” si Isaac Asimov ar inventa, fara indoiala, un personaj care, folosiind „Prestiinta”, ar putea anticipa miscarile sociale prin reactii(le) previzibile de pe retele sociale.
Puterea de a schimba

Citeste si:

Pariez ca presedintele Romaniei s-a simtit extraordinar cand a vazut ca are una dintre cele mai „like-uite” pagini dintre toti presedintii Europei si ca, la ora 22:00, in punctul culminant al extazului social online, s-a culcat cu zambetul pe buze. La fel, pariez ca a simtit (un mic) vertij cand a vazut ca fanii lui dezerteaza in masa, cu miile, dupa o declaratie nepotrivita. Retelele sociale l-au ridicat in cea mai inalta functie in stat, retelele sociale, aka masa de oameni (previzibila) care l-a amendat, il si poate prabusi.

Tot retelele sociale au adunat oamenii in strada, au reprezentat un catalizator care a dat jos un guvern, sau o reclama Pepsi de pe o cladire sau a coalizat oameni pentru a sustine cauza unui brand.

Nici insusi marele Facebook nu a scapat de masele de oameni pe care le-a unit! O campanie a Greenpeace pornita chiar pe retea, a coalizat suficient de multi oameni incat a obligat compania americana sa isi schimbe modelul energetic, trecand serverele pe regenerabile.

Nu este deci de mirare ca liderii statelor comuniste sau ale celor care se confrunta cu revolte civile incearca prin orice mijloace sa limiteze accesul la retele sociale. Aceasta cenzura obliga oamenii sa duca…o singura viata, „cea reala”, si, implicit, miscarile maselor de oameni sunt mult mai previzibile si mai usor de tinut in frau.

Asa, si, what’s the point?

Am cazut deci de acord ca ducem o Dublu-Viata; cea „virtuala” este legata in mod direct de cea „reala” si are efecte, deseori extrem de importante, asupra ei. Imagineaza-ti ca, in viitorul nu foarte indepartat, copiii nostri nu vor duce doar o Dublu-Viata, ci una Tripla. Sau chiar cvadrupla.

Copiii se maturizeaza mult mai repede, inteleg mult mai repede ce se intampla in jurul lor, au acces la informatii mult mai rapid si creierele lor se dezvolta si capteaza aceasta Dublu-Viata ca pe ceva normal, ca pe una singura, unitara. Asa ca, precum noi, vor simti nevoia sa isi creeze inca una. Poate suna ca un scenariu de carte insa cum ar fi ca peste zece-douazeci de ani sa ne limitam atat de mult comunicarea fata in fata incat sa ajungem sa o consideram ca pe o exceptie, si nu regula?

Intalniri virtuale, in spatiul 3D construit de casti Virtual Reality; dialoguri transmise prin neurotransmitatori conectati la ochelari inteligenti. Consultatii medicale la distanta. Socializari familiare cu oameni pe care nu i-am intalnit niciodata fata in fata si pe care, probabil, nici nu simtim nevoia sa ii vedem, atingem. Cumpararea produselor si serviciilor exclusiv online, fara interactiune umana. Masina de spalat stie ca ti s-a terminat detergentul, asa ca, obedienta, comanda de pe Amazon 2030 inlocuitor. Robotii iti curata casa si, la eMag 2035, incarca produsele pe rafturi, pe eticheteaza si le si livreaza.

Suntem ultima generatie ancorata in realitate?

Suntem ultima generatie ancorata in realitate?

Lipsa de interactiune umana va contribui la imbatranirea populatiei – deja o resimtim, nu-i asa? Diferentele intre generatii se vor adanci si cei inadaptati vor „muri”, social. Tehnologia si mai ales adoptia ei a atins cote maxime si pare sa nu vrea sa se opreasca, ceea ce este bine…si rau, simultan. Dependenta de retele sociale este doar inceputul, noi si doar noi putem alege ce folosim, in ce masura, alaturi de cine si in ce cantitate. Este un echilibru precar intre a fi adaptat si a consuma ceea ce ti se ofera, si a exagera si a trai o Dubla, Tripla sau Cvadrupla Viata.

Un singur lucru este cert in viata, si anume faptul ca vom muri. Si atunci, pe patul de moarte, ce viata iti vei aminti mai mult? Vei rememora amintirile placute alaturi de prietenii pe care i-ai atins si auzit de-a lungul anilor, fata in fata, sau iti vei aminti de cei care te-au ridicat in slavi si te-au facut sa razi in realitatea virtuala, pe retele sociale?

Desi acum raspunsul poate parea (destul de) evident, in cateva zeci de ani, ma tem ca nu va mai fi atat de simplu.

Sursa foto: ShutterstocK: Igor Sinkov