Corina Oancea, in varsta de 33 de ani, a inceput sa tranzactioneze pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in 2007 sau mai exact in vara anului in care “aproape ca nu vedeai actiune care scade”. Din pacate pentru ea momentul respectiv s-a dovedit a fi maximul absolut atins de BVB atat din punctul de vedere al cotatiilor cat si al sumelor rulate in piata. Practic, Corina Oancea a intrat in piata intr-un moment pe care toti brokerii incearca sa il evite, “pe maxime”.

“Am fost mereu interesata de industria financiara si la acel moment citisem in presa despre cate lucruri bune se intamplau pe bursa. Am fost sunata si de un broker care m-a convins sa incep macar cu o suma mica de bani. In iulie si august 2007 am castigat cam 20%, apoi am inceput sa cumpar constant, lucrurile pareau destul de simple”, povesteste Corina Oancea.

Investitoarea spune ca a continuat sa cumpere chiar si in momentele in care indicii inregistrau scaderi, fiind sigura ca achizitionarea unor actiuni la preturi mai mici nu poate decat sa imbunatateasca perspectivele portofoliului. Caderea pietei din toamna anului 2008 a convins-o insa ca bursa poate reprezenta la fel de bine un loc in care economiile se pot evapora in doar cateva zile.

“Nu intelegeam de ce niste actiunile unor companii despre care – din rapoartele de analiza – stiam sigur ca au perspective bune, pierdeau cate 10% in fiecare zi. Dintr-un portofoliu de 20-30.000 de euro vandusem aproape tot, nu stiu daca mai aveam mai mult de 2.000 de euro in cont”, isi aminteste Corina Oancea.

Carmen David, partener The Console Group, firma de consultanta in management, nu investeste in nume propriu pe BVB, insa ofera clientilor consultanta privind oportunitatile de investitii. Nici ea nu crede ca ar ramane intr-o piata aflata in fata unui val de scaderi.

„Daca aceste actiuni ar fi ale mele, eu as lichida portofoliul integral, la primele semne de prabusire a pietei”, spune Carmen David, in varsta de 39 de ani.

Alte femei-investitor declara insa ca au rezistat mai bine la prabusirea cotatiilor din 2008. Cristina Bogatu investeste de trei ani si jumatate insa doar pe bursele straine, preponderent cea de la New York.

Am prins falimentul Lehman dar nu am vandut in acea perioada din simplul motiv ca sunt un investitor pe termen lung si nu reactionez niciodata pe baza unui eveniment de moment. Din fericire, nici nu cumparasem foarte mult inainte de acest eveniment, asa ca mai aveam ceva lichiditati pe care le-am folosit la inceputul lui 2009, dar si in 2010, pentru a cumpara actiuni subevaluate”, spune investitoarea.

Tranzactiile pe bursa reprezinta un job full-time pentru Cristina Bogatu, ea bazandu-si achizitiile doar pe analiza fundamentala a companiilor.

“Nu rulez sume uriase dar suficient de mari incat sa traiesc din aceasta activitate. Nu lucrez speculativ indiferent de ce se intampla, ma comport ca proprietarul unei afaceri, nu imi place sa investesc superficial”, mentioneaza Bogatu.

In privinta randamentelor, ea spune ca a reusit sa bata indicele S&P 500 in anul 2009, cand acesta urcase cu peste 20%. Un castig anul de cel putin 15% reprezinta o cifra multumitoare, in opinia investitoarei, mai ales in conditiile in care bursa nu reprezinta tocmai o investitie garantata.

“In general lumea se asteapta la castiguri fabuloase cand intra pe bursa dar nu este chiar asa. Sunt si jucatori mari care pierd bani din aceasta activitate”, considera Cristina Bogatu.

Corina Oancea afirma ca dupa ce a pierdut o suma importanta de bani pe bursa in 2008, a renuntat sa tranzactioneze de la o zi la alta, preferand in schimb sa isi stabileasca un orizont de timp ceva mai indelungat.

Citeste si:

“In fiecare trimestru fac o reevaluare a portofoliului. De exemplu in prima parte din 2011 am cumparat mai mult SIF-uri pentru ca era destul de clar ca acolo, intr-un fel sau altul, se va ajunge la niste dividende bune. In rest incerc sa imi mentin investitiile constante, pe o perioada cat mai mare de timp”, explica investitoarea.

Brokerii: Femeile prefera pozitiile pe termen lung in piata

Brokerii confirma faptul ca doamnele, spre deosebire de barbati, prefera sa ia pozitii pe termen lung in piata, pe care rareori si le schimba in urma unor evenimente neprevazute.

“In general nu sunt speculatoare, ci mai degraba urmaresc o investitie pe termen lung. Barbatii reactioneaza mult mai rapid cand apare o noutate, in vreme ce femeile nici nu se sperie, dar nici nu se entuziasmeaza foarte repede”, a declarat Gabriel Necula, broker in cadrul societatii de intermediere Prime Transaction.

Acesta remarca si faptul ca femeile sunt o prezenta destul de rara pe bursa, iar cele care tranzactioneaza de cele mai multe ori au deja legatura cu piata financiara.

“La nivel de contactare directa sunt mai putin receptive la domeniu. Mai exact daca nu stiu foarte multe despre burse, daca nu sunt convinse, nici nu incearca. Barbatii au ceva mai mult curaj cand vine vorba despre un sector pe care nu il cunosc foarte bine. De asemenea, din ce am observat, femeile au si o relatie mai directa cu brokerul, prefera sa discute cu acesta despre deciziile pe care le iau, prefera sa auda un sfat, sunt mai receptive”, spune Gabriel Necula.

Asa cum era de asteptat, listarea Fondului Proprietatea, a reusit sa atraga si ar putea sa atraga in continuare investitori in continuare investitori de retail locali.

“Contactul initial cu bursa (in 2010) a fost in cazul meu generat de interesul fata de perspectiva listarii FP. Ma interesa exclusiv posibilitatea valorificarii/ lichidizarii unor portofolii de actiuni acordate in baza Titlurilor de Conversie in actiuni FP emise de ANRP in demersul despagubirii fostilor proprietari”, spune Carmen David.

Ea a vorbit si despre oferta de la Petrom din aceasta vara, despre care spune ca ar fi interesanta pentru orice investitor roman, insa mai ales atat timp cat pretul cerut va fi unul asemanator celui din piata. Parerea este sustinuta si de Corina Oancea.

„Nu vad de ce un investitor individual ar cumpara actiuni SNP la suprapret avand in vedere ca aceleasi titluri pot fi luate direct din piata. Daca statul va hotari sa ceara un pret peste cel de pe bursa, probabil ca atunci doar strainii ar mai subscrie, ei fiind interesati de pachete mari care in mod obisnuit nu se gasesc pe BVB”, spune Oancea.

In ceea ce priveste viitoarele evolutii ale pietelor de actiuni in 2011, opinia in randul doamnelor este unanima: va fi inca un an bun atat timp cat nu se intampla ceva neprevazut: catastrofe naturale, rezultate financiare foarte proaste pentru marile companii sau ca economia romaneasca sa nu iasa din recesiune.

Cum comentati? Credeti ca 2011 va fi in ansamblu un an mai bun pentru piata de capital?