Actionarii SIF Oltenia (SIF5) au aprobat vineri revocarea din functiile de administratori a lui Florian Teodor Buzatu si a Ioanei Carmen Popescu, alegand in locul acestora alte doua persoane.
Astfel, pe locurile ramase vacante dupa revocarea celor doi administratori au fost numiti Lucian Buse, profesor la Universitatea din Craiova, si Petre Ghibu, membru CA la doua firme controlate de omul de afaceri Florin Pogonaru, ECDL Romania si Nord Bucuresti, scrie Mediafax.

Buzatu a fost suspectat ca ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul SIF. Actionarilor le-a fost prezentat si un raport intocmit de reprezentantul compartimentului de control intern al SIF Oltenia, din care reiese ca Buzatu a favorizat incheierea unor contracte intre societati detinute de membri ai familiei sale si firme controlate de SIF, prin care companiile din urma au fost prejudiciate.

Actionarii au fost consultati daca sa o mentina sau nu in functia de membru CA pe Popescu, la solicitarea CNVM, dupa ce aceasta a fost trimisa in judecata alaturi de fostul presedinte CA si director general al SIF Oltenia Dinel Staicu, intr-un dosar privind fraudarea Transgaz Medias (TGN).

Cei doi noi membri isi vor putea exercita atributiile numai dupa ce primesc avizul CNVM.

De asemenea, in AGA de vineri actionarii au aprobat distribuirea unui dividend de 0,075 lei/actiune. Firma va aloca astfel actionarilor 43,51 milioane de lei, respectiv 53,7% din profitul de anul trecut, de 80,99 milioane lei

Mai multi investitori au solicitat SIF Oltenia, la inceputul lunii aprilie, distribuirea unui dividend de 0,125 lei/titlu, cu 67% mai mare decat propunerea Consiliului de Administratie, insa administratorii au respins cererea, sustinand ca unii dintre ei nu au facut dovada ca sunt actionari.

Potrivit bugetului de venituri si chetuieli, societatea estimeaza pentru acest an un profit net similar celui de anul trecut, de 81 milioane lei, si vizeaza valorificarea partiala a pachetului de 6,12% din actiunile BCR pe care il detine, banii obtinuti urmand sa fie utilizati pentru alte investitii.

Veniturile totale ar urma sa urce in acest an cu 26%, la 212,2 milioane lei, iar investitiile in crestere vor ridica cheltuielile totale cu 55%, la 122,7 milioane lei. Societatea a consemnat anul trecut venituri de 168,5 milioane lei si cheltuieli de 79 milioane lei.

Pentru un loc in CA au depus candidaturi alte doua persoane, respectiv Claudiu Florinel-Augustin Ignat (avocat si lector universitar la Catedra de Drept) si Adrian Victor Sandita (director general la firma de brokeraj Oltenia Grup Invest).

In Consiliul de Administratie se mai afla presedintele CA si directorul general, Tudor Ciurezu, si membrii Gheorghe Blidaru si Vasile Salapa, fost presedinte CA si director general.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri