Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,17%, in linie cu bursele externe, insa recuperarea a venit pe o lichiditate in scadere si asigurata in proportie de 55% de tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea (FP).
Astfel, piata a recuperat o parte din corectia inregistrata luni, cand a coborat cu 2,7%, influentata in principal de scaderea actiunilor Bancii Transilvania (-6,17%), Fondul Proprietatea (-3,86%) si OMV Petrom (-3%), scrie Mediafax.

"Revenirea pietei locale este destul de slaba, chiar daca bursele externe se afla in zona maximelor atinse acum doua saptamani. Pentru moment, numarul redus al investitorilor face ca evolutia pietei sa fie accentuata de volume foarte reduse. Nu cred ca aceste miscari pot fi foarte concludente pentru a anticipa trendul pe termen mediu si cred ca majoritatea investitorilor asteapta un semnal clar venit de pe pietele externe, daca acestea vor depasi zona de maxim sau vom asista la o zona de top urmata de o corectie semnificativa", a declarat Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

Actiunile celor trei companii au revenit pe verde inca din primele minute ale sedintei de marti, insa actiunile Bancii Transilvania si titlurile OMV Petrom au trecut de cateva ori pe scadere usoara, in timp ce actiunile Fondului Proprietatea au avansat cu peste 1,5%.

La inchiderea pietei principale, actiunile Bancii Transilvania erau in crestere cu 0,94%, iar titlurile OMV Petrom se plasau cu 0,23% sub inchiderea zilei precedente. Actiunile bancii si ale companiei petroliere au inregistrat rulaje apropiate, de 953.000 de lei si, respectiv, 1 milion de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,79%, la 0,57 lei, pe cel mai mare rulaj din piata, de 12 milioane lei. Aceste actiuni au asigurat peste jumatate din lichiditatea bursei, de 21,7 milioane lei.

"Volatilitatea FP este datorata cresterilor abrupte de la inceputul anului. Cand trendul este accelerat este absolut normal sa vedem corectii semnificative intr-un termen foarte scurt si, prin urmare, actiunile Fondului Proprietatea inregistreaza osclatii asemanatoare titlurilor vizate cu precadere de speculatori. Din pacate, specificul pietei locale transforma orice actiune intr-una speculativa. Atunci cand sentimentul este optimist majoritatea investitorilor cumpara, iar cand lucrurile incep sa scartaie cei mai multi vand", a afirmat brokerul.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in crestere cu 0,53%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,21% sub finalul sedintei de luni.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,32%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,18%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Recuperarea pietei a venit in cadrul unor transferuri cu volume reduse de actiuni, in valoare de 21,7 milioane lei (5 milioane euro). Suma este cu 37% mai redusa decat rulajul sedintei precedente, de 34,6 milioane lei (7,9 milioane euro).

Actiunile Transelectrica (TEL) au fost oprite de la tranzactionare, intrucat Guvernul urma sa aprobe marti preturile minim si maxim la care se va derula oferta prin care statul vrea sa vanda 15% din titlurile transportatorului de energie electrica.

Oferta va incepe miercuri si avea un pret minim de 14,9 lei/actiune, cu 12,6% sub cotatia bursiera de luni, in timp ce cotatia maxima, de 19,2 lei/titlu, este cu 12,5% peste cea mai recenta valoare de la BVB. Pretul minim cerut de stat se incadreaza discountul minim pe care mai multi adminstratori de fonduri l-au indicat pentru cresterea sanselor de succes in derularea operatiunii.

Titlurile Transelectrica vor reveni miercuri la tranzactionare la BVB.

Titlurile Oltchim (OLT) au inregistrat cea mai vizibila corectie din piata, de 10,52%, influentate de unele marcari de profituri, realizate de speculatori. Aceste actiuni au ajuns la 1,199 lei, pe un rulaj de 294.000 de lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 1,5 milioane lei, valoare de aproape sase ori sub rulajul sedintei anterioare, de doar 263.000 de lei.

Lichiditatea a fost asigurata in principal de o tranzactie cu 65,16% din actiunile firmei Islaz Alexandria (803.000 de lei) si operatiuni cu actiuni Stomobi Bucuresti (575.000 de lei).

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,1%, iar majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est avansau cu cel mult 1%.

"Pietele externe cocheteaza de aproximativ o luna cu zona maximelor atinse acum un an si este normal ca indecizia investitorilor sa fie ridicata. In ultimele sase luni asteptarile investitorilor au fost confirmate de ceea ce s-a intamplat pe plan european, iar acum este nevoie de un nou vector care sa miste pietele intr-o directie, iar acesta intarzie sa apara. In astfel de perioade este recomandabil echilibrul si prudenta pentru a nu fi surprins de o directie contrara a pietei", a mai spus Necula.

Pietele erau sustinute de cresterea peste asteptari inregistrata in martie de indicatorului ZEW al evolutiei sentimentului economic in Germania, precum si de publicarea unor date pozitive privind vanzarile cu amanuntul in SUA.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri