Dupa ce Bursa din Praga a adoptat anul trecut platforma de tranzactionare XETRA, bursa din Budapesta va face aceeasi miscare in a doua jumatate a acestui an. „Acest lucru va ajuta la cresterea lichiditatii in toate bursele din grupul CEE si la atragerea de noi membri”, au declarat Michael Buhl si Petr Koblic, cei doi conducatori ai CEE Exchange Group.

Bursele din CEESEG in 2012:

Bursa de Valori din Budapesta: principalul indice al bursei, BUX, a crescut cu 7,1%. La data de 31 decembrie 2012, capitalizarea de piata a bursei din Budapesta era de 15,7 miliarde euro, iar rulajul mediu lunara era de 700,7 milioane euro. Bursa a inregistrat o listare tehnica anul trecut.

Bursa de Valori din Ljubljana: indicele SBITOP a crescut cu 7,8%. La data de 31 decembrie 2012, capitalizarea de piata a Bursei de Valori din Ljubljana a fost de 4,9 miliarde euro, iar rulajul mediu lunar a fost de 25,2 mil. EUR. Anul trecut s-au inregistrat doua listari de bonduri, sapte majorari de capital si cinci listari de obligatiuni negarantate.

Citeste si:

Bursa de Valori din Praga: indicele PX a crescut cu 14%. La data de 31 decembrie 2012, capitalizarea de piata a Bursei era de 45,4 miliarde euro, iar rulajul mediu lunar a fost de 830,6 mil. EUR. Anul trecut a adus trei noi listari la Praga: Ocel Holding, Energochemica si Tatry Mountain Resort.

Bursa de Valori din Viena: principalul indice principal al bursei, ATX, a inregistrat o crestere de 26.9%. La data de 31 decembrie 2012, capitalizarea de piata a Bursei era de 80,4 miliarde euro, iar rulajul mediu lunar a fost de 1,5 miliarde euro. Bursa austriaca nu a avut listari, dar au avut loc patru cresteri de capital si un numar record de obligatiuni corporatiste, insumand un volum total de 5,5 miliarde euro.