Grupul Volkswagen vrea să-și reducă la jumătate gama de modele, dar cele 100.000 de concedieri sunt blocate

Sursă foto: Wall-Street.ro

Grupul Volkswagen vrea să-și reducă la jumătate gama de modele, dar cele 100.000 de concedieri sunt blocate

Cuprins Articol:
Grupul Volkswagen pare că este, zilele acestea, un gigant cu picioare de lut, dacă privim la măsurile disperate de reducere a cheltuielilor pe care vrea să le ia CEO-ul Oliver Blume, care a avertizat anterior că cel puțin patru uzine din Germania ar putea fi închise, pe lângă o reducere a complexității gamelor de modele și concedieri suplimentare de zeci de mii de persoane.

Ce modele vor supraviețui „ghilotinei” de la Volkswagen

Recent, o adunare a conducerii companiei i-a pus pe Blume și ai săi față în față cu acționariatul, iar negocierile s-au concentrat pe măsurile care trebuie să fie luate în următorii cinci ani, în vedere recuperării marjelor de profit, a veniturilor și a vânzărilor pierdute în ultimii ani. Printre propunerile discutate s-a numărat și cea de a trimite acasă până la 100.000 de angajați, cifră avansată de CEO-ul grupului german încă de luna trecută

Volkswagen se află sub o presiune fără precedent de a-și restructura modelul de afaceri care i-a susținut succesul timp de decenii, în condițiile în care se confruntă cu costuri ridicate și capacități de producție mult peste nivelul cererii pe piața din Germania. Acești factori, alături de concurența tot mai puternică din China, reglementările stricte și tarifele vamale impuse de SUA la importuri, au redus la jumătate marjele de profit ale companiei între 2021 și 2025.

„Situația globală a continuat să se deterioreze în ultimele 12 luni”, a declarat directorul Blume, care și-a prezentat Planul de Viitor în fața consiliului de supraveghere pe 9 iulie. „De aceea acționăm acum.” Potrivit unor surse, Blume ia în calcul închiderea a patru uzine din Germania - Hanovra, Emden, Zwickau și fabrica Audi din Neckarsulm, pe lângă concediererile masive, de circa două ori mai mari față de cifra anunțată anterior. Până acum, sindicatele au acceptat doar încheierea contractelor pentru până la 28.000 de angajați.

 Dacă va fi implementat, acest plan ar reprezenta cel mai amplu program de restructurare din istoria Volkswagen. El include, totodată, reducerea treptată a gamei de modele cu până la 50%, concentrându-se pe cele mai atractive segmente de piață. Capacitatea anuală de producție va fi diminuată la 9 milioane de vehicule, de la aproximativ 10 milioane în prezent, arată Automotive News

De asemenea, complexitatea ofertei de produse va fi redusă semnificativ. Numărul de opțiuni și configurații disponibile pentru anumite modele va fi diminuat cu până la 75%, în încercarea de a simplifica producția și de a reduce costurile. Nu au fost oferite detalii suplimentare despre modul în care se va implementa o mosură de acest tip.

Grupul Volkswagen comercializează aproximativ 150 de linii de modele prin mărcile sale, care includ Audi, Bentley, Cupra, Lamborghini, Porsche, Seat , Škoda și divizia de vehicule comerciale. Planul nu stabilește însă obiective clare privind termenul în care această reducere va fi realizată și nici mărcile care vor fi vizate în mod prioritar.

Restructurările masive, blocate. Când ar putea fi închise fabrici

Închiderile de fabrici ar urma să aibă loc etapizat până la mijlocul anilor 2030, potrivit informațiilor apărute în presa germană. Volkswagen nu a oferit detalii concrete privind eventualele concedieri sau închideri de uzine, măsuri care au provocat proteste masive ale angajaților în toate unitățile companiei la finele acestei săptămâni.

Surse din interiorul companiei susțin că reprezentanții puternicelor sindicate din consiliul de supraveghere ar fi blocat planul amplu de restructurare. Potrivit a două surse citate de Reuters, consiliul a respins propunerea conducerii cu 12 voturi la 7, opoziția venind în principal din partea reprezentanților angajaților.

Perspectiva închiderii unor fabrici și a unor reduceri masive de personal la una dintre cele mai emblematice companii germane, fondată în urmă cu 89 de ani, ilustrează dificultățile cu care se confruntă cea mai mare economie a Europei, afectată de stagnarea economică și de costurile ridicate cu forța de muncă și energia.

Reacțiile analiștilor au fost mixte, unii considerând că Grupul Volkswagen nu merge suficient de departe pentru a contracara amenințarea venită din partea Chinei și schimbările rapide din piața auto. Spre exemplu, analiștii de la Bernstein au arătat într-o notă adresată investitorilor că „Planul de Viitor” al Volkswagen este „bogat în principii și intenții, dar foarte sărac în detalii privind modul concret de implementare”. Aceștia au adăugat că „nu ne așteptăm ca acțiunile companiei să reacționeze pozitiv la informațiile disponibile până în acest moment”.

Într-o conferință de presă organizată înaintea ședinței consiliului de supraveghere, Patrick Hummel, analist la UBS, a declarat că este îngrijorat de faptul că eventualele concedieri și închideri de fabrici nu vor fi implementate suficient de rapid pentru a contracara războiul prețurilor care se conturează în Europa. Potrivit acestuia, constructorii auto chinezi, aflați sub presiune să găsească noi surse de profit în afara pieței interne, vor intensifica concurența pe piața europeană, ceea ce ar putea duce la scăderea prețurilor și la comprimarea marjelor de profit ale producătorilor tradiționali.

„Șansele ca Volkswagen să devanseze acest val sunt foarte mici”, a spus Hummel. Analistul consideră că cea mai bună oportunitate pentru Volkswagen de a-și îmbunătăți profitabilitatea este să reducă agresiv costurile din Germania și să își eficientizeze operațiunile. „Trebuie să facă tot posibilul pentru a deveni cât mai eficientă din punct de vedere operațional în Germania și să reducă costurile variabile pe toate liniile de business”, a concluzionat acesta.

Valoarea acțiunilor Volkswagen s-a înjumătățit în ultimii trei ani

În cadrul ședinței consiliului de supraveghere desfășurate la sediul Volkswagen din Wolfsburg, Blume s-a confruntat cu opoziția reprezentanților angajaților, care dețin o influență semnificativă în structurile de conducere ale grupului și se opun unor reduceri suplimentare de costuri și personal. Totodată, CEO-ul VAG este supus presiunilor venite din partea familiilor Porsche și Piëch, principalii acționari ai grupului, ale căror investiții și-au pierdut zeci de miliarde de euro din valoarea de piață în ultimii ani.

Acțiunile Volkswagen au pierdut peste jumătate din valoare în ultimii trei ani, iar toate acestea într-un cor de fluierături și strigăte ale angajaților care protestau sub ferestrele conducerii VAG, în orașul construit pentru a-i găzdui pe cei care lucrează la uzină. Sindicatul IG Metall a anunțat că aproximativ 400 de persoane au participat la protestul organizat la Wolfsburg, în apropierea sediului Volkswagen. Reprezentantul sindical Thorsten Gröger a avertizat că societatea riscă să declanșeze un „conflict major” cu angajații.

Daniela Cavallo, președinta Consiliului Angajaților (Works Council) al Volkswagen, organism care reprezintă interesele salariaților, a declarat că angajații nu sunt responsabili pentru criza prin care trece industria auto. Potrivit acesteia, în fabricile și birourile companiei se răspândesc „o teamă profundă și o incertitudine majoră”, pe fondul informațiilor privind posibile închideri de uzine și concedieri de amploare.

Cavallo a subliniat că salariații nu ar trebui să suporte consecințele unor probleme generate de evoluțiile pieței și de deciziile strategice ale conducerii. Volkswagen s-a confruntat cu greve de amploare în decembrie 2024, însă în prezent există un acord între companie și reprezentanții angajaților care prevede că muncitorii nu vor declanșa acțiuni de protest pe durata valabilității contractelor colective aflate în vigoare.

În cadrul ultimului acord de restructurare negociat de Oliver Blume, sindicatele au obținut un angajament din partea conducerii că nicio fabrică din Germania nu va fi închisă. Ca urmare, Volkswagen a fost nevoită să caute soluții alternative pentru uzinele care funcționează sub capacitatea optimă. Printre aceste soluții se numără căutarea, de mai mulți ani, a unui partener din industria de apărare pentru fabrica din Osnabrück, precum și posibilitatea producerii în Germania a unor modele dezvoltate special pentru piața chineză.

Datele companiei de analiză Mobility Global, consultate de Reuters, arată că uzinele auto ale grupului Volkswagen din Germania vor funcționa în 2026 la aproximativ 81% din capacitatea standard de producție. Gradul de utilizare este estimat să scadă la 73% până la sfârșitul deceniului, chiar și în scenariul în care fabrica din Osnabrück va fi eliminată din rețeaua de producție a grupului. Aceste cifre evidențiază problema structurală a capacităților excedentare cu care se confruntă Volkswagen în Germania. 

Dintre cele patru fabrici vizate de posibile închideri, uzina din Zwickau ar urma să înregistreze cel mai ridicat grad de utilizare în 2026, de aproximativ 88%, potrivit datelor analizate. Cu toate acestea, nivelul este estimat să se prăbușească la doar 42% până în 2030.

Datele sugerează că, chiar și cele mai eficiente unități ale Volkswagen din Germania riscă să funcționeze mult sub nivelul optim în următorii ani, pe fondul scăderii cererii și al reorganizării industriei auto europene. În paralel, cancelarul german Friedrich Merz, liderul conservatorilor și aflat în prezent în urma formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în unele sondaje de opinie, a promis o serie de reforme menite să crească competitivitatea economiei germane.

Personalizate pentru tine