Institutiile care reglementau anterior asigurarile, pensiile private si piata de capital aveau un cancer care s-a dezvoltat sapte ani si care a protejat afacerile ilegale ale unui grup condus de Adamescu, infestand si politica, a declarat premierul Victor Ponta.

"Opinia mea este ca in institutiile care reglementau asigurari, pensii private si piata de capital a existat un cancer care s-a dezvoltat timp de 7 ani si care a protejat afacerile ilegale ale unui grup condus de Adamescu, iar acel cancer a infestat si politica, si numirile politice. Din fericire, mai bine mai tarziu decat niciodata, autoritatile statului au actionat, iar asta ne-a ajutat sa curatam si partea politica", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a apreciat ca actuala conducere a Autoritatii de Supraveghere Financiara este una nu doar independenta, ci si profesionista si eficienta. Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Dan Radu Rusanu, a fost retinut, pe 25 februarie, in dosarul "Carpatica", dupa ce procurorii DNA au extins urmarirea penala in cazul sau, pentru favorizare a infractorului si influentare a declaratiilor.

In saptamana anterioara retinerii, procurorii DNA au inceput urmarirea penala a lui Dan Radu Rusanu, in acest dosar, pentru constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu, fiind suspectat ca a intocmit si a avizat proiectul OUG privind ASF si ar fi acceptat "protejarea frauduloasa" a intereselor SC Carpatica.

Potrivit probelor administrate pana in prezent, Radu Dan Rusanu ar fi intocmit, in fapt, proiectul ordonantei de urgenta pentru modificarea si completarea OUG 93/2013 privind infiintarea, organizarea si functionarea ASF, precum si pentru modificarea Legii 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si ar fi avizat, in calitate de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat in sedinta de guvern din 16 octombrie 2013 si publicat in Monitorul Oficial din 18 octombrie 2013.

Premierul Ponta afirma atunci ca asupra sa si a fostului ministru PNL al Finantelor Daniel Chitoiu au fost facute presiuni fantastice din partea unor liberali pentru ca Daniel Tudor, "omul lui Dan Adamescu", sa ramana seful Departamentului de Asigurari din cadrul ASF.

In dosarul "Carpatica", omul de afaceri Ilie Carabulea, care controleaza grupul Carpatica, si Marian Mirzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzati ca, in mod fraudulos, in perioada mai - decembrie 2013, au reusit sa tergiverseze si sa influenteze rezultatele unor controale dispuse de ASF fata de societatea de asigurari.

In aceeasi cauza, Laura Chitoiu, sotia fostului ministru de Finante Daniel Chitoiu, este urmarita penal pentru abuz contra intereselor publice, in calitate de director al Directiei Avizari din cadrul Autoritatii pentru Supraveghere Financiara. Laura Chitoiu s-a autosuspendat din functia de director al Directiei Avizari din cadrul ASF.

In dosarul "Carpatica" mai sunt urmariti penal Radu Mustatea, membru in CA al Carpatica Asig si presedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, si Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, functionar la Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Ilie Carabulea si Marian Mirzac au fost arestati preventiv in 29 ianuarie, de Tribunalul Bucuresti. In cazul lui Radu Mustatea, instanta a dispus masura interdictiei de a parasi tara pe o perioada de 30 de zile. In 12 februarie, Marian Mirzac a demisionat din functia de membru neexecutiv in Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Procurorii DNA au cerut Parlamentului si Guvernului sa le puna la dispozitie, in dosarul "Carpatica", mai multe documente legate de OUG despre care exista suspiciunea ca ar fi fost emisa pentru a proteja interesele firmei de asigurari Carpatica.

In 16 octombrie 2013, Guvernul a aprobat, prin Ordonanta de urgenta, reducerea componentei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, desi prevederea fusese inclusa si intr-un proiect de lege aprobat de Camera Deputatilor si trimis la Senat. Concomitent, Ministerul Finantelor Publice a publicat la sectiunea transparenta decizionala a paginii web a institutiei proiectul de ordonanta de urgenta.

Documentul stabilea, printre altele, ca membrii Consiliului ASF trebuie sa indeplineasca si conditia de a avea o experienta profesionala in domeniul financiar, al institutiilor de credit si/sau al institutiilor financiare nebancare de minimum noua ani de la data absolvirii studiilor superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta.

Foto: Shutterstock/ hands of prisoner

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri