DNSC avertizează asupra riscurilor rețelelor Wi-Fi publice
"Atacatorii pot intercepta traficul de date, crea reţele false (Wi-Fi spoofing) sau accesa informaţiile transmise necriptat. Fără măsuri de protecţie, parolele, datele bancare sau sesiunile de autentificare pot fi expuse cu uşurinţă.
Conexiunile gratuite din cafenele, aeroporturi sau hoteluri pot părea convenabile, dar vin cu riscuri serioase pentru securitatea ta digitală", susţin specialiştii, într-o postare publicată, vineri, pe pagina de Facebook a DNSC.
Recomandările specialiștilor
În acest context, aceştia vin cu o serie de recomandări care vizează protejarea atunci când se foloseşte o reţea Wi-Fi publică:
- să se evite accesarea conturilor bancare sau transmiterea de date sensibile;
- să se activeze un VPN (reţea virtuală privată) pentru a cripta traficul;
- să se dezactiveze conectarea automată la reţelele Wi-Fi disponibile;
- să se folosească doar site-uri cu conexiune securizată (HTTPS);
- să se actualizeze constant sistemul de operare şi aplicaţiile de pe telefon/tabletă/laptop.