Grupul de actionari care cer schimbarea conducerii SIF Transilvania (SIF3) si sustinatorii actualului director general Mihai Fercala (foto centru), se ameninta reciproc inainte de Adunarea Generala a Actionarilor de saptamana aceasta. “Revolutionarii” propun scaderea salariilor conducerii, in vreme ce directoratul SIF3 a depus plangeri penale la DIICOT si ASF impotriva acestora.

Radu Toia (foto stanga), Razvan Rusu si Cristian Micu – trei dintre candidatii la un loc in Consiliul de Supraveghere al SIF3, au semnat luni un punct de vedere comun in care atrag atentia, printre altele, asupra “inconsistentei grave in raportarea rezultatelor financiare ale societatii. SIF Transilvania a publicat in data de 29 februarie rezultatele preliminare pentru anul 2015, raportand venituri de 447,7 mil. lei si un profit net de 359,6 mil. lei (IFRS). O luna mai tarziu compania a raportat ajustari de 63,7% ale veniturilor, pana la 162 de milioane de lei, si de -55,9% a profitului, respectiv de 158,6 milioane de lei (IFRS).

„Aceste ajustari masive sunt de neconceput pentru o companie listata la bursa si pot avea un impact direct asupra comportamentului actionarilor”, spun cei trei candidati.

Radu Toia este directorul executiv al Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania, el ocupand functia de vicepresedinte executiv al SIF Transilvania in perioada iunie 2014 – iulie 2015. Razvan Rusu a fost director de investitii in cadrul administratorului de fonduri Certinvest, iar in prezent este membru in Consiliul de Supraveghere SIF Transilvania. Cristian Micu a condus in ultimii patru ani sucursala din Bucuresti a casei de brokeraj NBG Securities. Cei trei sunt sustinuti de un grup de actionari din care fac parte fondurile Certinvest, fostul arbitru de fotbal, in prezent investitor, Constantin Fratila (foto dreapta) si fondul de investitii Broadhurst Investments.

Actionarii mai arata ca Auditorul financiar al companiei – PWC – a emis, in doi ani succesivi, opinii de audit cu rezerve, acestea fiind in ambele instante direct corelate cu evaluarea neconforma cu standardele contabile a activelor SIF de catre management.

„Desi avea posibilitatea, societatea nu a retratat situatiile financiare 2014 intocmite in conformitate cu IFRS, ‘obtinand’ astfel si pentru anul 2015 o opinie cu rezerve din partea auditorului. Prin refuzul retratarii acestora, actionarii nu pot avea o baza comparabila si transparenta pentru rezultatele aferente anului 2015, fiind in incapacitatea de a-si forma o opinie corecta si completa asupra performantelor managementului – sau a lipsei de performanta”, spun acestia.

Nu il ultimul rand, “revolutionarii” acuza si decizia recenta a Consiliului de Supraveghere de a prelungi mandatul Directoratului cu 4 ani, desi acesta mai avea un an de mandat. „O astfel de decizie este de neinteles, avand in vedere ca societatea are cheltuieli operationale mai mari decat profitul operational deci, Directoratul nu asigura un bun management nici macar sub acest aspect”.

Din directoratul SIF Transilvania fac parte Mihai Fercala (director general), Iulian Stan (director general-adjunct) si Marius Moldovan (director general-adjunct).

Actionarii care vor schimbarea conducerii SIF Transilvania propun o serie de solutii pentru reformarea SIF Transilvania, printre acestea aflandu-se reducerea cheltuielilor de administare cu minim 30%, de exemplu prin diminuarea salariilor conducatorilor, sau a cheltuielilor cu avocatii. De asemenea, acestia sustin stabilirea unei tinte de dividend cu un randament minim de 5%/an, direct corelat cu profitul operational si implementarea unor politici de sustinere a cursului actiunii SIF3 prin efectuarea unor programe de rascumparare a actiunilor proprii.

Directorii SIF Transilvania acuza “performantele” lui Radu Toia si sustin ca strategiile propuse sunt puerile si neprofesioniste

Conflictul de la SIF Transilvania a fost alimentat de o informare facuta de directoratul societatii in care se mentioneaza ca “prin strategiile puerile, neprofesioniste propuse de acest grup (n.red. “grupul Fratila”), pentru managementul viitor al SIF Transilvania nu exista nicio garantie sau presupunere ca se va obtine profit pentru actionari, cresterea valorii actiunilor, ci doar se vor utiliza resursele financiare ale companiei pentru a beneficia de ele membrii acestui grup”.

Sefii SIF3 spun ca la “grupul Fratila” s-a raliat si Radu Toia care a fost revocat anul trecut din functia de vicepresedinte executiv pentru neindeplinirea corespunzatoare a atributiilor de serviciu, abuz in serviciu si crearea de daune in portofoliul SIF Transilvania.

“’Performantele’ realizate in perioada respectiva ne determina sa credem ca nu are cum sa obtina alte performante daca va fi ales membru i n Consiliul de Supraveghere asa cum doreste, in alianta cu alti candidati din acelasi grup”, se mentioneaza in raportul publicat de catre directoratul SIF3. Radu Toia este acuzat ca a angajat la Sigma Management & Hotels Bucuresti un total de 11 directori care sa conduca 24 de angajati, cu tot cu directorii in cauza, fara aprobarea Consiliului de Administratie.

Radu Toia este acuzat si ca in timpul mandatului de la SIF3 ar fi sustinut diverse initiative si strategii investitionale, sau proiecte investitionale in companii detinute sau promovate de anumite grupuri sau investitori cu care ar avea anumite interese, unul din ele fiind Societatea de Administrare a Activelor Certinvest, unde a fost angajat si Razvan Rusu.

“S-au achizitionat actiuni ale SAI Certinvest, s-au achizitionat obligatiuni emise de acest agent economic; dl. Toia a propus Directoratului SIF Transilvania achizitionarea de la SAI Certinvest de parcuri eoliene, societati de asigurare, etc. De asemenea, a propus achizitionarea de actiuniale unor IFN-uri din agricultura, detinute de apropiati ai dansului, a propus desfiintarea activitatii in unele companii si inchirierea la preturi modice a unor spatii comerciale catre operatori de transport/curierat, spatii in care s-au investit resurse importante pentru modernizare si alte operatiuni paguboase pentru SIF Transilvania dar foarte rentabile pentru gruparile interesate”, mentioneaza Directoratul SIF3.

Sefii SIF3 spun ca impotriva grupului de actionari s-a depus plangere penala la DIICOT si ASF pentru infractiunile de manipulare a pietei de capital, inducerea in eroare a investitorilor prin difuzarea de informatii false despre pierderi de peste 50 milioane de euro, in vederea manipularii/scaderii pretului actiunilor.

Alegerile "anticipate", miza AGA SIF Transilvania de la sfarsitul saptamanii

Conflictul dintre conducerea SIF Transilvania si Constantin Fratila este de notorietate in piata de capital romaneasca, iar la finalul anului trecut au intrat in joc si alti actionari care au cerut schimbarea managementului societatii.

Saptamana aceasta, in data de 28/29 aprilie, este programata Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor SIF Transilvania. Cel mai important punct pe ordinea de zi vizeaza aplicarea metodei votului cumulativ pentru alegerea membrilor Consiliului de Administratie al societatii, solicitat de grupul “revolutionarilor”. O eventuala aprobare a votului cumulativ ar declansa practic o revocare a actualului Consiliu si noi alegeri.

Votul cumulativ este un procedeu de votare avantajos in special pentru actionarii minoritari, prin care fiecare actionar are dreptul la un numar de voturi egal cu numarul actiunilor detinute, inmultit cu numarul pozitiilor de membri ai consiliului de administratie supuse la vot sau cu numarul propunerilor care urmeaza sa fie rezolvate.

Recent, ASF a obligat Directoratul SIF Transilvania sa asigure dezbaterea, in cadrul AGA, a alegerii membrilor Consiliului de Supraveghere prin metoda votului cumulativ, in cazul aprobarii acestei metode de catre actionari, asa cum solicitasera o parte din actionari.

Sursa foto: Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri