Aflat in discutii pentru preluarea functie de director general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Ludwik Sobolewski (foto), fostul CEO al Bursei din Varsovia, pare sa aiba sustinerea brokerilor si actionarilor, satui de disputele locale care din 2009 si pana in prezent s-au soldat aproape an de an cu un director general schimbat.
„Mi s-ar parea o alegere buna pentru conducerea BVB, mai ales avand in vedere ce track record are. Sa iti vina o persoana de calibrul acesta in piata locala nu poate sa fie decat imbucurator; ar fi ideal sa avem mai multi profesionisti in piata ale caror cunostinte despre burse sa nu fie doar din filme. Nu as avea nicio rezerva in legatura cu felul in care a plecat de la conducerea pietei poloneze”, spune Razvan Pasol, presedintele si directorul casei de brokeraj Intercapital Invest.

Sobolewski a plecat din functia de CEO al Bursei din Varsovia (WSE) dupa ce a fost acuzat ca ar fi implicat operatorul de piata intr-o strangere de fonduri pentru finantarea unui film in care iubita sa, actrita Anna Szarek, urma sa apara.

Costel Ceocea„Sobolevski este un nume important in piata de capital, o persoana care a marcat pozitiv rezultatele bursei din Polonia, ce-i drept insa, a beneficiat si de ajutorul autoritatilor locale. Va avea insa nevoie si de o echipa buna pentru a putea sa reuseasca in Romania. Este important ca aceasta perioada de provizorat in care ne aflam sa se inchida cat mai repede pentru a nu ajunge la situatii precum cele din trecut”, este de parere Costel Ceocea, presedintele SIF Moldova (SIF2).

Ultimul proces de selectie desfasurat de BVB pentru alegerea unui CEO a durat mai bine de sase luni si a avut loc anul trecut, cand pentru aceasta functie a fost ales Victor Cionga.

Bursa din Varsovia s-a dezvoltat puternic in ultimul deceniu, devenind cea mai puternica piata din Europa Centrala si de Est, cu exceptia Rusiei. Piata poloneza inregistreaza in general zilnice de 170 - 200 mil. euro/zi, in comparatie cu cele 6-7 mil. euro inregistrate in zilele bune pe BVB. Sobolewski este privit ca unul dintre artizanii dezvolarii pietei poloneze, insa nu trebuie uitat faptul ca Bursa din Varsovia a crescut puternic si datorita privatizarilor constante pe care Guvernul polonez le-a facut incepand cu anii ’90.

Adrian Manaila„Ludwik Sobolewski este un personaj care merita luat in considerare si se recomanda prin ce a facut in Polonia. Ar fi o schimbare fata de ce am vazut pana acum, cu oamenii nostri din piata, cu obiceiurile si limitele tipic romanesti. Ar fi pentru prima data in ultimii patru ani cand am avea un director care are experienta in conducerea unui operator de piata”, declara Adrian Manaila, seful societatii de brokeraj Elda Invest, fost membru in Consiliul Bursei.

Salariu anual - 17% din profitul Bursei pe 2012


Ludwik Sobolewski primea circa 30.000 euro/luna in ultimul an in care a lucrat pentru Bursa din Varsovia, potrivit unor informatii din piata. Anual, suma ar reprezenta 17,7% din profitul BVB pe 2012, daca administratorii Bursei ar decide sa ii acorde un pachet salarial asemanator.
Actionarii BVB spun ca suma nu ar fi iesita din comun daca polonezul ar reusi sa urce semnificativ valoarea tranzactiilor care se fac pe Bursa de la Bucuresti.

Rares NilasDaca am avea tranzactii zilnice de 20-25 mil. euro (n.red. similar nivelului inregistrat in 2007) eu nu as vedea o mare problema la capitolul salariu. Este normal sa existe o corelatie intre performanta si salariu. As vrea sa fim macar la 10-20% din ce este Varsovia in prezent. Ar fi o alegere buna dupa patru ani in care am stat mai mult in interimate. Primul lucru pe care as vrea sa il schimbe este structura tehnica a pietei. De asemenea, avem nevoie de un short selling si de o piata Over the Counter reala”, este de parere Rares Nilas, directorul general BT Securities, divizia de brokeraj a Bancii Transilvania.

Un studiu recent arata ca sefii companiilor private din Romania castiga chiar si 305 euro pe ora, adica 48.800 euro intr-o luna obisnuita.
Companiile listate pe Bursa nu sunt obligate sa publice salariile directorilor generali. Potrivit unor informatii din piata, fostul sef al BVB, Victor Cionga, ar fi avut un salariu lunar de circa 10.000 de euro.

“Cred ca trebuie gasite forme de stimulare ale managementului. 30.000 de euro nu mi se pare nici mult, nici putin, daca vom vedea niste rezultate palpabile. Ideea este ca retributia viitorului director al Bursei trebuie sa depinda in mod clar de performante”, mentioneaza Costel Ceocea.

“Pe noi actionarii ne omoara nivelul scazut al tranzactiilor de pe bursa si pretul actiunilor BVB. Salariul CEO-ului ar trebui sa depinda de acesti doi factori. Daca de exemplu am avea rulaje cu 20-30% mai mari pe Bursa, acestea s-ar simti puternic in profitul net, pentru ca dupa ce atingi un break-even, in jurul caruia ne invartim acum, restul este castig curat pentru operatorul de piata”, spune Adrian Manaila.

Salariul mediu lunar in Bursa de Valori Bucuresti a fost anul trecut de 8.105 lei (1.817 euro), in crestere fata de 2011, chiar daca numarul angajatilor a fost redus la 53.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri