Ce variante avantajoase de depozite la termen oferă instituțiile financiare din România în prezent?
Dacă dorești să îți depui economiile într-un depozit la termen, vei observa că băncile îți oferă mai multe opțiuni, pentru a se adapta la nevoile tale. Unele persoane caută cel mai bun câștig posibil, în timp ce altele preferă un echilibru între dobândă și termenul depozitului, deoarece știu că vor avea nevoie de bani după o perioadă scurtă.
De aceea, durata depozitelor diferă: există variante pe 3 luni, 6 luni, 12 luni sau chiar perioade mai lungi.
Însă perioada nu este singurul criteriu care influențează dobânda: ofertele promoționale pot favoriza și scadențele mai scurte. Depozitele cu fonduri noi, cum ar fi cele de la UniCredit Bank, îți oferă dobânzi mai mari decât cele uzuale, atâta timp cât îndeplinești criteriile necesare pentru fonduri noi. De regulă, în cazul constituirii unui depozit cu fonduri noi, institutțile financiare acordă dobânzi promoționale sumelor care determină creșterea soldului deținut la bancă, față de un anumit nivel de referință, respectiv data de start a campaniei.
Cum alegi o oferta de depozit la termen și ce ar trebui să verifici?
Pentru a compara corect ofertele băncilor și a lua decizia potrivită pentru economiile tale, analizează câștigul pe care îl poți obține, dar și toate condițiile produsului. Iată care sunt cele mai importante criterii pe care le poți lua în calcul când alegi un depozit la termen.
Compară dobânda anuală și câștigul net
Când verifici dobânda, ține cont de faptul că procentul afișat este anual. Pentru un depozit pe 3 luni, vei primi dobânda aferentă acestei perioade, nu întregul procent comunicat pentru un an. De aceea, cu cât durata depozitului este mai mare, cu atât poți beneficia de un câștig mai mare. Analizează opțiunile oferite de bănci și compară câștigul pentru aceeași sumă și aceeași durată. Ia în calcul faptul că banca reține impozitul pe venit obtțnut din dobânzi, de 10%, aplicabil persoanelor fizice rezidente în România.
Alege perioada și moneda care te avantajează
Un depozit pe 3 luni poate fi potrivit dacă vrei să ai mai rapid acces la bani, fără să pierzi dobânda. Variantele pe 6 sau 12 luni îți pot aduce un câștig mai mare, dar trebuie să poți păstra suma până la scadență. Interesează-te cu privire la termenele oferite de bănci și dobânda pentru depozite în lei sau valută aferentă fiecărei perioade. Ține cont de faptul că depozitele pot fi constituite și în valută. Compară perioadele și dobânda pentru moneda în care ai economiile.
Gândește-te la cum dorești să utilizezi banii după lichidarea depozitului și la posibilele evoluții ale diferitelor monede, pentru a alege un depozit care te va avantaja din toate punctele de vedere.
Verifică banca, siguranța acesteia și condițiile depozitului
Depozitele bancare au în general un risc redus: depozitele eligibile deschise la băncile participante la FGDB (Fondul de garantare a depozitelor bancare) sunt garantate în limita echivalentului a 100.000 de euro per deponent, per bancă. Protecția nu elimină însă efectul inflației sau posibilitatea de a pierde dobânda dacă retragi banii înainte de scadență.
Pentru a te asigura că economiile tale sunt depuse în condiții optime, analizează următoarele aspecte:
● Dacă banca este autorizată și supravegheată
● Schema de garantare la care participă
● Suma minimă necesară pentru constituirea depozitului
● Condițiile pentru dobândă sau pentru dobânda promoțională
● Costurile contului curent asociat
● Regulile de prelungire automată și dobânda ulterioară
Merită să muți banii la altă bancă pentru o dobândă promoțională?
Mutarea poate fi avantajoasă, de exemplu in cazul în care suma este eligibilă ca fond nou, iar diferența de dobândă îți aduce un câștig relevant și poți păstra banii până la scadență. Înainte să iei decizia, compară și eventualele costuri ale conturilor, ale transferului sau ale eventualei conversii valutare.
Cum îți crești câștigul prin depozitele la termen cu fonduri noi
Așa cum ai aflat deja, una dintre opțiunile de dobândă in conditii avantajoase se aplică în cazul depozitelor cu fonduri noi, acele depozite constituite cu sume pe care nu le aveai deja la banca respectivă. Dacă îți dorești o dobândă cât mai mare, merită să verifici ofertele pentru astfel de depozite la termen. Iată, de exemplu, ce înseamnă un depozit cu fonduri noi la UniCredit Bank și ce dobânzi îți oferă.
Ce dobânzi oferă UniCredit Bank pentru depozitele în lei și euro?
În oferta pentru fonduri noi, dobânda unui depozit UniCredit Bank este:
● 5,70% pe an pentru depozitele în lei pe 3 luni
● 6,00% pe an pentru depozitele în lei pe 6 luni
● 6,20% pe an pentru depozitele în lei pe 12 luni
● 2,30% pe an pentru depozitele în euro pe 12 luni
Pentru depozitele standard cu prelungire automată, constituite prin Online sau Mobile Banking, UniCredit Bank oferă următoarele dobânzi:
● în lei: 5,00% pe an pentru 3 luni, 5,30% pentru 6 luni și 5,50% pentru 12 luni
● în euro: 1,70% pe an pentru 3 luni, 1,90% pentru 6 luni și 2,10% pentru 12 luni
Dobânzile și condițiile se pot modifica, de aceea trebuie verificate pe site-ul băncii înainte de deschiderea depozitului.
Cum poți constitui un depozit cu fonduri noi la UniCredit Bank:
UniCredit Bank consideră fonduri noi sumele care determină creșterea soldului total față de cel înregistrat în prealabil, la data convenită în regulamentul campaniei. Suma minimă este de 3.000 de lei sau 500 de euro, iar în calcul intră soldurile conturilor curente, ale conturilor de economii și ale depozitelor în toate valutele, conform formulei prezentate în condițiile campaniei. Depozitul pentru fonduri noi se deschide direct online, prin Mobile Banking, fără a fi necesar să te deplasezi la sucursală.
O dobândă mare este importantă, însă valoarea acesteia trebuie analizată împreună cu durata, moneda, condițiile promoției și accesul la bani. Compară ofertele băncilor pentru aceeași sumă și perioadă și verifică întotdeauna câștigul net și protecția aplicabilă depozitului. Astfel, vei putea lua decizia potrivită pentru economiile tale.
Întrebări frecvente
Care este perioada de timp potrivita pentru un depozit?
Perioada potrivită este cea până la care poți păstra banii fără să ai nevoie de ei. Compară dobânzile disponibile pentru fiecare scadență, pentru a alege varianta care te avantajează.
Pot pierde dobânda dacă retrag banii înainte de termen?
În funcție de condițiile produsului, poți pierde întreaga dobândă acumulată sau poți primi un procent mai mic. Verifică regula privind lichidarea anticipată înainte să deschizi depozitul.
Pot deschide un depozit la termen online?
Numeroase bănci permit deschiderea și administrarea depozitelor prin aplicațiile proprii. Siguranța operațiunilor digitale depinde atât de măsurile implementate de bancă, cât și de modul în care folosești aplicația. Descarc-o numai din surse oficiale, protejează datele de autentificare și nu aproba operațiuni pe care nu le-ai inițiat.
Este garantat și un depozit deschis online?
Canalul prin care deschizi depozitul nu schimbă regulile de garantare. Depozitele eligibile sunt protejate în limita plafonului aplicabil, indiferent dacă au fost constituite online sau în sucursală.