Bittnet Systems, unul dintre cei mai "generosi" emitenti de pe Bursa de la Bucuresti (pe piata AeRO), a incheiat anul 2016 cu un profit de 1,16 milioane lei, mai mare cu 12% fata de 2015. Rezultatul trebuie insa pus in context, pentru ca in 2015, primul an la cota bursei, Bittnet a inregistrat un profit financiar de aproape jumatate de milion de lei, ca urmare a infuziei de capital din partea Carpathia Capital, odata cu listarea.

Prin urmare, excluzand acest element nerecurent (banii intrati in companie prin listare), rezultatul din 2016 poate fi tradus ca o crestere de peste doua ori a profitului net. De altfel, profitul din exploatare, adica castigurile din business-ul de baza al companiei (training si integrare IT), a explodat anul trecut, crescand de la 742.000 lei la 1,69 milioane lei (227% crestere).

In ceea ce priveste veniturile obtinute pe cele doua mari segmente de business, training-ul IT are o evolutie accelerata, incasarile fiind mai mari anul trecut cu 46%, pana la 5,4 milioane lei, in timp ce solutiile de integrare IT au adus volume de 8,25 milioane lei, dar tendinta de crestere este mai temperata (19%).

De altfel, oficialii companiei mentioneaza in informarea transmisa actionarilor odata cu bilantul pe 2016 ca principalul factor de crestere a profitabilitatii a fost cresterea gradului de ocupare in sali in cadrul claselor de training.

Prin urmare, poate cea mai importanta cifra a business-ului Bittnet in 2016 este dublarea numarului de cursanti (233%), compania organizand peste 60 de clase de training, fiecare cu cel putin 5 cursanti.

Acest business este similar ca operare cu businessul de hoteluri sau avioane – unde cresterea gradului de ocupare genereaza o accelerare exponentiala a profitabilitatii.

Totusi, una dintre cele mai mari provocari ale unei firme relativ mici de training tine de retentia personalului cu inalte calificari tehnice, "in special prin prisma dezvoltarii in contiunare a hub-ului tehnologic din Romania". Tot mai multe companii cu prezenta la nivel mondial deschid centre regionale si pun astfel presiune pe acest segment al fortei de munca.

"Bittnet a reusit insa sa scada rata de turnover si, avand in vedere cresterea semnificativa a proiectelor de training si integrare, sa isi mareasca echipa tehnica cu 10%", se arata in raportul companiei.

Urmeaza o noua distributie de actiuni gratuite

Actionarii Bittnet pe parcursul anului trecut au fost rasplatiti cu (aproape) triplarea valorii investitiei, in contextul in care compania a acordat actiuni gratuite in raport de 2 la 1. La inceput de 2016 capitalizarea Bittnet Systems (BNET) era de circa 7,7 milioane lei, iar la final de an ajunsese la 21,4 milioane lei.

Conform anuntului facut vineri, conducerea companiei vrea sa continue politica de rasplatire a actionarilor cu actiuni gratuite. Astfel, managementul va propune actionarilor o majorare de capital folosind profiturile exercitiilor financiare anterioare, inclusiv 2016, prin emiterea de actiuni gratuite, in raport de o actiune gratuita la una detinuta.

Planurile pe 2017: extinderea si valorificarea trendurilor din industria de IT

Potrivit fondatorilor companiei, Cristian si Mihai Logofatu, strategia pentru acest an se doreste la fel de agresiva si se va baza pe 3 piloni de crestere:

  • extinderea acoperirii geografice
  • largirea portofoliului de produse
  • valorificarea trendurilor industriei (cloud, cybersecurity, etc.)

In 2015 compania a inceput sa simta gustul exportului, iar anul trecut deja 10% din serviciile oferite de Bittnet erau catre clienti din afara Romaniei. Volumele la export ar putea creste si mai mult, mai ales ca managementul companiei are in strategie "dezvoltarea regionala" dincolo de granitele Romaniei, avand si o pozitie dedicata de Inside Sales Representative pentru Europa de Vest.

"Avem o buna oportunitate de a patrunde in pietele vestice, atat cu servicii de training, cat si cu servicii de consultanta si implementare, concentrandu-ne pe zone de profil inalt, precum data center, virtualizare si cloud", subliniaza oficialii Bittnet Systems.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri