Dafora SA a anuntat la sfarsitul lunii iulie ca va plati 1,05 lei pe o actiune Condmag, de zece ori mai mult decat valoarea nominala, in cadrul unei oferte publice obligatorii de preluare a 56,34% din capitalul producatorului de conducte magistrale. Pretul la care este lansata oferta obligatorie de preluare da o valoare de piata companiei de 181,65 milioane lei (58,2 milioane euro).

Condmag este specializata in constructia de conducte magistrale de gaze, petrol, titei, apa si are un capital social de 17,29 milioane lei divizat in 173 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

In structura actionariatului Condmag Dafora Medias are o detinere de 43,66%, OGGBA Van Herk BV detine 10,61363% din capitalul Condmag, Julius Baer International Equity Fund are 9,62% din actiuni, iar fondul olandez de investitii MEI Roemenie & Bulgarije Fonds NV detine 7,76% din capital. Titlurile Condmag se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti de la mijlocul lunii iulie.

Condmag are o capitalizare de 345,59 milioane lei (104,93 milioane euro), data de ultima de 2,00 lei/actiune stabilita in sedinta din 4 septembrie.