Investitorii pe bursa instrumentelor derivate de la Sibiu (BMFMS) au plasat in intervalul 1-5 octombrie 185 milioane lei in 45.345 de contracte la termen, iar cele mai cautate instrumente derivate au fost cele construite pe titlurile SIF Oltenia, SIF Moldova si Broker Cluj, sustin analistii pietei.

In clasamentul ultimei saptamani s-au impus instrumentele construite pe activul suport al titlurilor SIF 5 Oltenia (DESIF 5), cu 22.323 contracte, urmate de DESIF 2, cu 20.627 contracte, si DEBRK, produse preferate pentru 892 contracte, a decalrat Decebal Toderita, purtatorul de cuvant al Bursei din Sibiu.

Pentru decembrie dervativa construita pe activul suport al actiunilor SIF 5 Oltenia a fost cotata la 4,62 lei/actiune, in crestere cu 6,65 bani, iar pentru martie 2008, la 4,7975 lei/titlu. Pentru scadenta din iunie 2008, DESIF 5 a fost cotata la 4,94 lei pe actiune, in vreme ce pentru septembrie 2008, ultima cotatie a fost de 4,24 lei pe titlu.

DESIF 2, derivativa construita pe activul suport al actiunilor SIF 2 Moldova, a fost cotata pentru decembrie la 3,7199 lei/titlu, in urma unei cresteri cu aproape 4 bani. Pentru martie 2008, DESIF 2 a fost cotata la 3,90 lei pe actiune, iar pentru iunie 2008, cotatia a fost de 4,09 lei pe titlu.

Citeste si:

Derivativa construita pe activul suport al actiunilor Broker Cluj (DEBRK) a fost cotata pentru decembrie la 3,056 lei pe titlu.

"De remarcat a fost tranzactionarea derivativelor Transelectrica (DETEL), atat pentru scadenta decembrie 2007, cat si martie 2008. Pentru finalul anului, DETEL au fost cotate la 40,2 lei/actiune, in urcare cu 25 bani, iar pentru primavara anului viitor la 41,6 lei/actiune, in urma unei scaderi de 90 bani, a declarat Toderita.

Derivativele pe aur fost cotate la 731,5 dolari/uncie pentru scadenta din decembrie si la 737,7 dolari/uncie pentru scadenta din martie 2008.