Titlurile BRD s-au depreciat vineri cu 2,9%, accentuand scaderea indicilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB), si au generat o treime din lichiditatea totala, de 48,39 milioane lei (13,92 milioane euro), aflata in crestere cu 58% fata de sedinta anterioara.
Lichiditate de joi a BVB a fost de 30,59 milioane lei (8,87 milioane euro). Valoarea tranzactiilor de joi este cu 10% mai mica decat media inregistrata de la inceputul anului, de 53,93 milioane lei.

"Am avut o sedinta in care lichiditatea a depasit media din ultima perioada, dar a ramas scazuta. Se pare ca bani intra in piata, dar sunt directionati catre societati dinainte tintite, cu potential mare de crestere (cum sunt cateva de pe segmentul XMBS al pietei Rasdaq), in vreme ce segmentul SIF-urilor si celelalte actiuni lichide sunt dominate de vanzatori", a declarat, citat de NewsIn, Adrian Ceuca, director general adjunct la Broker Cluj.

"Piata a scazut vineri dupa o usoara revenire in ziua de ieri. Lichiditatea a ramas scazuta atat pe piata spot de la Bucuresti cat si cea futures de la Sibiu. Principalii indici au scazut cu valori mai mici de 1,5%. Cele mai lichide titluri au fost BRD, care au generat o treime din rulajul Bursei, scazand cu 2,9%. Bursa continua sa resimta o stare de neincredere in piata, manifestata prin deprecierea principalelor cotatii. Este posibila continuarea unei evolutii a indicilor in plaja de valori formata, cel putin pana la listarea Transgaz", a declarat pentru NewsIn Mihai Frunza, broker la Vanguard Bucuresti.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in scadere cu 0,49%, la 6.333,12 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 1,13%, la 9.095,01 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 1,24%, la 20.119,04 puncte.

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis la nivelul de 71.509,76 puncte, in scadere cu 0,65%. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) s-a ridicat la 19,05 milioane lei si a reprezentat 39,4% din rulajul total al pietei.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au avut al doilea rulaj din piata, de 5,65 milioane lei. Titlurile SIF5 au inchis la 3,98 lei, in coborare cu 0,75%. Actiunile SIF Moldova (SIF2) au avut a treia lichiditate de la BVB, de circa 5,44 milioane lei, si s-au mentinut la 3,25 lei.

Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au pierdut 0,93%, la 3,20 lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au scazut cu 2,33%, la 2,10 lei. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au fost singurele dintre SIF-uri care au inchis in crestere cu 1,42%, la 2,14 lei, dar SIF Muntenia s-a confruntat cu o mare presiune la vanzare in ultima perioada, potrivit lui Ceuca.

"In sectorul petrolier, actiunile Petrom odata picate sub nivelul suport de 0,500 lei par a-l transforma in nivel de rezistenta", a adaugat oficialul de la Broker Cluj.

Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) au cazut sub nivelul de 0,500 lei, scazand cu 1%, pana la 0,495 lei, pe fondul unor schimburi de 543,61 milioane lei, dupa ce joi Petrom a raportat un profit net in trimestrul al treilea din 2007 peste cel similar din 2006 si peste trimestrul al doilea din acest an.

"In sectorul bancar unde s-au raportat rezultate foarte bune pentru trimestrul al treilea, actiunile BRD continua sa scada pe lichiditate insemnata, in vreme ce titlurile Banca Transilvania rezista destul de bine la nivelul de 0,84 - 0,85 lei", a mentionat Ceuca.

Actiunile BRD SocGen (BRD) au avut cea mai mare lichiditate din piata (31% din rulaj), de 14,75 milioane lei, si s-au depreciat cu 2,89%, la 23,50 lei. Titlurile Banca Transilvania (TLV) au stagnat la 0,850 lei, pe un rulaj de 2,89 milioane lei.

Titlurile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au depreciat cu 0,89%, la 33,50 lei, in urma unor schimburi de 301.300 lei.

Actiunile Policolor Bucuresti (PCL) au inceput sedinta cu cea mai ridicata lichiditate, de 2,29 milioane lei, care s-a mentinut pana la sfarsit. Cotatia de inchidere a actiunilor Policolor a fost de 4,20 lei, consemnand o crestere cu 2,44%.

Astazi s-a incheiat si oferta obligatorie de preluare de la Kandia-Excelent (EXC), in cadrul careia s-au depus 2,9 milioane actiuni (2,4% din capitalul social), la pretul de 2,90 lei, pentru suma totala de 8,41 milioane lei. In urma inchiderii ofertei, Vantas International Ltd si-a marit detinerea de la 93,32% la 95,72% din Kandia-Excelent.

Pe piata instrumentelor derivate a BVB, nu s-au incheiat contracte la termen (futures).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri