Actiunile Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, au pierdut, ieri, 1,49% la Viena si 0,27% pe piata de la Praga, in timp ce la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) titlurile bancii austriece au castigat, in prima zi de tranzactionare, 1,94%.

Actiunile Erste au inchis sedinta de joi de la Viena la 37,70 euro (137,36 lei, calculat la cursul BNR de joi, de 3,6436 lei/euro), in scadere cu 1,49% fata de ziua precedenta, pe o lichiditate de 135,77 milioane euro, in conditiile in care indicele Wiener Borse, ATX, a urcat cu 0,31%. Astfel, capitalizarea bancii austriece se ridica la 11,92 miliarde euro, potrivit NewsIn.

La Bucuresti, titlurile Erste au inchis prima sedinta de tranzactionare la pretul de 141,80 lei, in crestere cu 1,94% fata de cotatia de referinta de miercuri si au atras o lichiditate de 3,03 milioane lei, a doua din piata. Actiunile bancii austriece sunt listate la categoria Internationale a BVB, sub cotatia EBS.

La Bursa de la Bucuresti, titlurile Erste se tranzactioneaza in mod continuu putin peste patru ore, de la 10 la 14:15, cu o predeschidere de jumatate de ora si o preinchidere de 15 minute, pana la 14:30, in vreme ce Bursa de la Viena are un program prelungit, de aproape opt ore si jumatate, intre 9:15 si 17:35 CET (10:15 si 18:35 ora Romaniei). La Praga, tranzactionarea titlurilor are loc intre 9:25 si 16:00 CET (10:25 si 17:00 ora Romaniei).

Titlurile Erste Bank au debutat joi la cota Bursei de la Bucuresti, a treia piata pe care sunt listate (dupa Wiener Borse si Burza Cennych Papiru Praha), si au avut ca pret de referinta cotatia de inchidere din 13 februarie de la Bursa de la Viena, calculata in lei la cursul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Pe piata de capital din Bucuresti sunt listate toate cele aproximativ 316,28 milioane de actiuni emise de Erste Bank, al carei capital social este 632,58 milioane euro.

Bursa de la Bucuresti a inchis sedinta de joi cu o apreciere semnificativa, trasa in sus de actiunile bancilor si ale SIF-urilor, care s-au raliat la evolutia pozitiva din prima zi de tranzactionare a titlurilor Erste Bank, dar lichiditatea a scazut cu 22% la 22,49 milioane lei (6,17 milioane euro).

Lichiditatea pietei principale a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut joi cu 22% la 22,49 milioane lei (6,17 milioane euro), in ciuda debutului la cota Bursei a titlurilor Erste Bank, care nu au reusit sa atraga decat 3,03 milioane lei, a doua lichiditate din piata.

Principalele burse europene indicau o apreciere modesta la ora inchiderii Bursei de la Bucuresti. Astfel, indicele bursei londoneze - FTSE - castiga 0,45% la 5.906 puncte, cel al pietei de la Frankfurt - DAX - urca cu 0,38% pana la 7.000 puncte, in timp ce indicele Bursei de la Paris - CAC40 - se aprecia cu 0,88%, pana la 4.898 puncte.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a apreciat joi cu 1,82% si a inchis la nivelul de 7.286,57 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a castigat 1,31%, pana la 5.078,03 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), a urcat cu 1,14%, si a inchis la 58.835,68 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,78%, pana la 16.044,54 puncte.

Titlurile Erste au inchis prima sedinta de tranzactionare la Bucuresti la pretul de 141,80 lei, in crestere cu 1,94% fata de cotatia de referinta si au atras o lichiditate de 3,03 milioane lei, a doua din piata. Actiunile bancii austriece sunt listate la categoria Internationale a BVB, sub cotatia EBS.

Transferurile cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piata, de 3,49 milioane lei si s-au apreciat cu 1,82%, la 3,35 lei, iar titlurile BRD SocGen (BRD) au urmat in topul lichiditatii, cu schimburi de 2,45 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 2,82%, la 18,20 lei/actiune.

Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au atras a patra lichiditate din piata, de 2,25 milioane lei, si au castigat 0,56%, pana la pretul de 1,79 lei, in vreme ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) au inchis la pretul de 0,7250 lei/actiune, in crestere cu 2,84%, pe fondul unui rulaj de 2,22 milioane lei.

SIF Muntenia (SIF 4) a vandut joi un pachet de 348.900 actiuni Agro Chirnogi, pentru suma totala de 3,36 milioane lei (circa 924.400 euro), la un pret de 9,65 lei/actiune.

Schimburile cu titlurile SIF Moldova (SIF2) au insumat 1,91 milioane lei, iar cotatia a crescut cu 1,89%, la 2,70 lei/actiune, in timp ce actiunile SIF Transilvania (SIF3) au atras a saptea lichiditate a sedintei, de 1,66 milioane lei, fiind singurele care s-au depreciat de pe sectorul societatilor de investitii, cu 1,22%, la 1,62 lei.

Pretul actiunilor SIF Banat-Crisana (SIF1) a urcat cu 3,05%, pana la 2,70 lei, pe fondul unui rulaj de 1,57 milioane lei, al optulea din piata, in timp ce titlurile SSIF Broker Cluj (BRK) s-au mentinut la cotatia de referinta din sedinta precedenta, de 2,05 lei, pe o lichiditate de 586.397 lei.

Titlurile Compa Sibiu (CMP) au ocupat locul zece in clasamentul valoric al schimburilor cu actiuni, cu un rulaj de 496.915 lei si s-au ieftinit cu 1,41%, la 1,40 lei, in asteptarea rezultatelor preliminare pentru 2007, in vreme ce actiunile Petrom (SNP) au castigat 1,63% pana la pretul de 0,3750 lei, pe o lichiditate de numai 455.856 lei.

Pe piata BVB a instrumentelor derivate nu s-au incheiat contracte la termen (futures). De asemenea, nu au fost efectuate tranzactii nici cu obligatiuni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri