In debutul sedintei precedente, rulajul insumase 3,1 milioane lei.

Bursele din Statele Unite au inchis sedinta de ieri cu aprecieri usoare. Astfel, indicele compozit Dow Jones (DJIA) s-a apreciat cu 0,49%, la 12.362 puncte, iar indicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la Bursa din Statele Unite (S&P 500) a urcat cu 0,46%, la 1.334 puncte. Indicele Nasdaq a castigat 0,45%, pana la 2.286 puncte.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a apreciat cu 1,64%, pana la 6.898,11 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a urcat cu 1,50%, la 4.868,05 puncte, informeaza NewsIn.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), s-a apreciat cel mai putin - cu 0,83% - pana la 50.996,39 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cel mai mult - cu 1,81% - la 15.570,50 puncte.

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate din piata din debutul sedintei, de 392.565 lei, si s-au apreciat cu 1,42%, la 0,7150 lei, urmate de actiunile Petrom (SNP), care s au scumpit cu 3,29%, la 0,44 lei, pe un rulaj de 363.818 lei.

Citeste si:

In schimb, actiunile SSIF Broker Cluj (BRK) au pierdut 4,40%, la cotatia de 1,52 lei, pe o lichiditate de 279.549 lei, in vreme ce titlurile Erste Bank (EBS), listate la categoria Internationala a Bursei de Valori Bucuresti, au avut un rulaj de 249.880 lei, iar pretul lor a urcat cu 1,28%, la 150 lei.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras a cincea lichiditate din piata in debutul sedintei, de 248.621 lei, si s-au scumpit cu 0,74%, la 2,74 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au castigat 0,89%, la 2,26 lei, in urma unor schimburi de numai 152.184 lei.

Transferurile cu titluri SIF Banat-Crisana (SIF1) au insumat 124.077 lei, iar pretul lor a urcat cu 1,20%, la 2,52 lei, in timp ce cotatia actiunilor BRD-SocGen (BRD) a crescut cu 2,50% la 20,50 lei, pe fondul unei lichiditati de 111.253 lei.

Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au atras o lichiditate de numai 107.450 lei si s-au scumpit cu 2,92%, la 0,0670 lei, in vreme ce pretul actiunilor SIF Muntenia (SIF4) a urcat cu 0,65%, la 1,55 lei, pe un rulaj de numai 95.635 lei.