Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut usor, la 25,31 milioane lei (6,88 milioane euro), in conditiile in care au fost efectuate tranzactii pana la orele 16:30, in timp ce in sedinta precedenta rulajul pietei insumase 26,24 milioane lei (7,2 milioane euro).

"Scaderile din sedinta au venit in contextul deprecierilor de pe pietele internationale, care au evoluat in functie de vestile din Statele Unite si de cresterea pretului la petrol. De altfel, am avut un sfarsit de saptamana agitat si pe valuta si pe petrol", a declarat Marcel Marcu, trader la KD Capital Management, citat de NewsIn.

"In America am avut stiri contradictorii: desi situatia parea ca s-a stabilizat, au aparut alte stiri care au dat peste cap piata, in veme ce Europa nu sta foarte bine la capitolul inflatie. Asadar, nu stim inca daca putem asista la o intoarcere de trend", a adaugat Marcu.

La ora inchiderii Bursei de Valori Bucuresti, principalele burse europene consemnau aprecieri usoare. Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, castiga 0,06%, pana la 5.910,6 puncte, in timp ce indicele principal al pietei de la Frankfurt, DAX, urca cu 0,11%, la 6.811,34 puncte. Indicele Bursei de la Paris, CAC40, inregistra o apreciere de 0,25%, la 4.807,3 puncte.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, a coborat cu 0,89%, la 7.597,64 puncte, iar indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,78%, pana la 5.357,1 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), s-a depreciat cel mai mult dintre indici, cu 2,58%, la 53.654,07 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cu 1,03%, la 17.383,02 puncte.

"Piata trebuie sa confirme cresterile, mai ales ca Romania are indicatori macroeconomici buni. Noi nu o ducem deloc rau, dar banii vin din afara, iar momentan contextul international e nefavorabil", a mai spus trader-ul KD Capital Management.

Pe sectorul energetic, s-au remarcat titlurile Petrom (SNP), care au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 2,33 milioane lei si s-au apreciat cu 0,96%, la 0,525 lei. Tot pe sectorul energetic, actiunile Transelectrica (TEL) s-au remarcat prin generarea celei de-a treia lichiditati din piata, de 2,18 milioane lei, inregistrand o depreciere de 1,1%, pana la 27 lei.

Citeste si:

Pe sectorul bancar, actiunile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 0,87%, la 22,90 lei, in urma unor schimburi de 2,28 milioane lei, in vreme ce actiunile Erste Bank (EBS), tranzactionate la categoria Internationala a BVB, s-au depreciat cu 2,37%, la 165 lei, pe un rulaj de 1,98 milioane lei.

Schimburile cu actiuni Banca Transilvania (TLV) au insumat 1,59 milioane lei, titlurile TLV depreciindu-se cu 1,05%, la 0,4690 lei.

Pe segmentul societatilor de investitii, schimburile cu actiuni SIF Oltenia (SIF5) au totalizat 2,07 milioane lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 1,67%, la 2,94 lei, in vreme titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au depreciat cu 2,19%, la 2,23 lei in urma unei lichiditati de 2,01 milioane lei,

Cotatia actiunilor SIF Muntenia (SIF4) a coborat cu 1,73%, la 1,70 lei, pe un rulaj de 2 milioane lei, iar actiunile SIF Transilvania au inregistrat o depreciere de 3,57%, pana la 1,62 lei, pe fondul unei lichidati de 1,46 milioane lei. P
retul actiunilor SIF Banat-Crisana (SIF1) a scazut cu 3,59%, la 2,42 lei, acestea inregistrand un rulaj de numai 1,33 milioane lei.

Schimburile cu drepturile de alocare pentru actiuni Teraplast (TRPR01) au insumat luni 14.300 lei, dupa ce au fost transferate 15.850 titluri in 9 de tranzactii, ultimul pret fiind de 0,90 lei/drept de alocare, cu 3,23% mai mic decat in sedinta precedenta.

Pe piata instrumentelor derivate (futures) de la BVB au fost incheiate 295 de contracte, in valoare de 281.140 lei.
Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Moldova (SIF208SEP1), cu scadenta in septembrie, s-au depreciat cu 1,63%, la 2,41 lei, in urma unui rulaj de 73.700 lei, in vreme ce pentru scadenta iunie (SIF208JUN1) s-au depreciat cu 2,61%, la 2,24 lei, in urma unei lichiditati de 13.700 lei.

Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Oltenia (SIF508JUN1), cu scadenta in iunie, s-au ieftinit cu 1,33%, la 2,96 lei, in urma unor schimburi de 61.600 lei, in timp ce pentru scadenta septembrie (SIF508SEPT1) s-au depreciat cu 0,32%, la 3,11 lei, pe fondul unei lichiditati de 50.700 lei.

Derivatele pe actiuni Petrom, cu scadenta in iunie (SNP08JUN1) s-au depreciat cu 4,63%, la 0,515 lei, in urma unei lichidati de 53.560 lei, iar pentru scadenta septembrie (SNP08SEPT1) s-au ieftinit cu 0,93%, la 0,535 lei, pe un rulaj de 27.800 lei.