Caietul de sarcini al licitatiei internationale pentru desemnarea societatii de administrare a Fondului Proprietatea a fost publicat, astazi, in Monitorul Oficial, iar conform datelor estimative ale procedurii de selectie, Fondul va avea un administrator in jur de 20 martie, cel tarziu.
Potrivit datelor estimative ale diferitelor faze ale procedurii de selectie, deschiderea ofertelor finale se va face peste 59 de zile lucratoare de la data publicarii caietului de sarcini al licitatiei in Monitorul Oficial, insa consiliul de supraveghere al Fondului poate prelungi intreg procesul de selectie fie pe etape, fie ca intreg, fara ca prelungirea totala sa poata depasi cu mai mult de 15 zile lucratoare fata de ultima data prevazuta in calendarul initial.

Guvernul a aprobat pe 15 octombrie, printr-o Hotarare, caietul de sarcini, calendarul si regulamentul de organizare a licitatiei internationale pentru selectarea societatii care va administra Fondul Proprietatea.

Hotararea de guvern privind aprobarea regulamentului de organizare a licitatiei internationale pentru desemnarea administratorului Fondului Proprietatea si a caietului de sarcini al licitatiei a fost publicata, miercuri, in Monitorul Oficial, la aproximativ doua luni de la avizul aprobarea Guvernului si la doua saptamani de la avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Seful comisiei de selectie a administratorului, Sebastian Vladescu, declara, pentru NewsIn ca "selectia administratorului Fondului Proprietatea va incepe cu anuntul, iar din momentul anuntului companiile vor avea o perioada de doua saptamani in care, pe baza documentelor primite, sa inceapa o sesiune de intrebari si raspunsuri".

"Cu siguranta vom avea companii mari interesate de administrarea Fondului Proprietatea, dar probabil vor fi mai putine decat la inceputul lunii august, tinand cont ca unele au dat faliment sau sunt in pragul falimentului. Insa sper ca vor aparea altele", declara, luna trecut, pentru NewsIn, seful comisiei de selectie a administratorului, Sebastian Vladescu.

Mircea Ursache, membru al consiliului de supraveghere al FP, a declarat saptamana trecuta pentru NewsIn ca "in faza actuala, in care nici o mare banca nu poate sa spuna ca nu are probleme, mi se pare imprudent sa se dea un portofoliu de 4 miliarde euro pe mana unui manager de fond. Sistemul de administrare dualist, care asigura acum functionarea Fondului, poate asigura fara nici o problema si listarea FP la Bursa. Este precaut sa nu ne jucam in aceasta perioada cu un asemenea portofoliu".

Fondul Proprietatea primise, pana pe 1 august, scrisori de intentie din partea a 28 de companii, din care doar una este inregistrata in Romania, care urmeaza sa concureze pentru administrarea unor active de aproape 4 miliarde euro.

Intre timp, agravarea crizei financiare de pe pietele financiare a bagat in faliment banca de investitii Lehman Brothers, a patra din lume, iar una dintre cele mai mari banci americane, Bank of America, a preluat Merrill Lynch, a treia banca mondiala de investitii.

Fortis, care si-a manifestat intentia de a administra Fondul Proprietatea printr-o divizie din Austria, a fost salvata de la faliment in extremis prin nationalizare de autoritatile belgiene, olandeze si luxemburgheze, iar Royal Bank of Scotland - un alt candidat - a fost practic nationalizata de guvernul britanic, in schimbul unui ajutor financiar de 20 miliarde lire sterline (34 miliarde dolari).

Companiile interesate de administrarea FP trebuie sa fi administrat atat in 2006 cat si in 2007 active cu o valoare totala de peste 30 de miliarde de euro, valoarea aplicandu-se atat pentru o singura societate, cat pentru un consortiu.

O alta conditie este sa aiba asigurare de raspundere profesionala in valoare de cel putin 50 de milioane de euro.

Candidatii nu au voie sa participe la mai mult de doua consortii, prin urmare nu pot depune mai mult de doua oferte.

Comisia va inainta Guvernului forma finala a contractului ce va fi incheiat cu administratorul, urmand ca Executivul sa-si mandateze reprezentantii in adunarea generala a actionarilor Fondului.

De asemenea, comisia informeaza lunar Guvernul si consiliul de supraveghere al Fondului cu privire la etapele parcurse in exercitarea atributiilor si poate propune Executivului modificari ale legislatiei.

Singura companie din Romania care a depus scrisoare de intentie este BCR Asset Management. Printre companiile interesate de administarea Fondului se regasesc firme precum JP Morgan, Goldman Sachs Asset Management (GSAM), Deutsche Bank, BNP Paribas Asset Management, Barclays Capital, ING Asset Management BV, The Royal Bank of Scotland (RBS) Asset Management, Unicredit and Proctor Investment Managers LLC Consortium, Societe Generale Asset Management, Generali PPF Asset Management si Allianz Global Investors.

Au mai depus scrisori de intentie si companiile HSBC Bank Plc - HBEU, UBS AG Global Asset Management, Intrinsic Value Investors (IVI) LLP, Morley Fund Management Limited, Stellar Asset Management Ltd associated with Bank Julius Baer & Co, East Capital AB, Franklin Templeton Investments Poland Sp.zo.o., NCH Advisors, Raiffeisen Capital Management, Fortis Investments, Eurobank EFG Fund Management Company (LUX) si Eurobank EFG Asset Management Investment Firm, Credit Suisse, Artio Global Management LLC, OTP Fund Management Ltd, Blackrock si Morgan Stanley Investment Management.

Numarul de actionari persoane private ai Fondului Proprietatea a ajuns in prezent la 2.024, de la 2.080 cati erau la jumatatea lunii octombrie, iar detinerea acestora in capitalul Fondului a crescut cu 4,44 puncte procentuale, pana la 25,30%.

Planurile guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si la o bursa internationala, din Londra sau New York. Ultimele declaratii facute de conducerea Fondului dau de inteles ca listarea se va realiza, cel mai devreme, la jumatatea anului viitor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri