Astfel, investitorii romani au cumparat in noiembrie de 228,84 milioane lei (60,6 milioane euro) si au retras 236,23 milioane lei, soldul cumparari - vanzari fiind negativ, dupa ce in luna precedenta balanta a inclinat spre achizitii, care au depasit vanzarile cu 76,13 milioane lei (20,31 milioane euro).

In schimb, jucatorii straini au plasat in noiembrie 81,73 milioane lei (21,64 milioane euro), mult mai putin decat romanii, insa au scos din piata doar 75,78 milioane lei (20,07 milioane euro), fiind cumparatori neti in noiembrie, cu un plus de 5,95 milioane lei (1,57 milioane euro).

Rezidentii au cumparat in primele unsprezece luni ale anului valori mobiliare de pe BVB de aproape 4,78 miliarde lei si au vandut de 4,58 miliarde lei, realizandu-se astfel un sold pozitiv de circa 191,44 milioane lei.
In schimb, strainii au scos de la inceputul anului circa 2,04 miliarde lei, fata de nivelul capitalului adus pe bursa, de 1,89 miliarde lei, ceea ce a mentinut pe minus soldul cumparari-vanzari, la 155,24 milioane lei.

In octombrie, intrarile de capital strain pe Bursa de Valori Bucuresti s-au cifrat la 110,45 milioane lei (29,46 milioane euro), de aproape patru ori mai mici decat cele reprezentand capital autohton, iar lichidarile realizate de nerezidenti au insumat 193,81 milioane lei (51,7 milioane euro).