Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a revenit pe verde in sedinta de ieri, iar indicele BET a avansat cu 2,63%, in contextul in care investitorii au mizat pe o stabilizare a pietei dupa scaderile abrupte din zilele precedente.
Tranzactiile realizate la Bursa de Valori Bucuresti au insumat 14,58 milioane de lei (3,4 mil. euro), in scadere cu 48% fata de nivelul inregistrat in ziua precedenta, de 28 milioane de lei (6,6 mil. euro).

"Investitorii asteptau o revenire dupa scaderile agresive din ultimele zile, iar piata a confirmat acest lucru si a intrat intr-o zona de stabilizare. Pe termen foarte scurt cred ca vom avea unele aprecieri, mai ales ca evolutia pietelor externe este destul de stabila", a declarat, pentru NewsIn, Darie Moldovan, directorul general adjunct al Broker Cluj.

Indicele compozit, BET-C, a urcat cu 2,10%, in vreme ce indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 0,73%. Totodata, indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,29%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,18%, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 1,98%.

Bursele europene aveau o evolutie nehotarata, iar actiunile din sectorul financiar si minier aveau printre cele mai severe deprecieri.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, a scazut cu 0,37%, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, a coborat cu 0,02%. Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, a scazut cu 0,01%.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai tranzactionate in sedinta de joi, inregistrand un rulaj de 3,7 milioane lei si s-au scumpit cu 0,60%, la 0,835 lei, in vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au depreciat cu 1,46%, ajungand la 0,6750 lei, pe fondul unor schimburi de 2,51 milioane lei.

Pretul actiunilor SIF Transilvania (SIF3) a urcat cu 0,75%, la 0,405 lei, pe suportul unei lichiditati de 1,3 milioane lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au apreciat cu 0,63%, la 0,80 lei, in urma unor tranzactii de 748.450 lei.

Pe sectorul bancar, titlurile BRD SocGen (BRD) au acumulat un rulaj de 1,44 milioane lei, iar cotatia lor a crescut cu 2,52%, la 8,15 lei, in timp ce actiunile Bancii Transilvania (TLV) au avansat cu 3,57%, la 1,16 lei, pe o lichiditate de 553.100 lei.

Actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au scumpit cu 5%, la 0,042 lei, pe suportul unui rulaj de 653.150 lei, in vreme ce titlurile Petrom (SNP) au castigat 2,59%, ajungand la 0,238 lei, pe fondul unor schimburi de 429.900 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri