"Suma rezultata din vanzarea participatiilpr CEZ va fi evidentiata ca profit in bilantul pe 2009 al Fondului, urmand sa propunem acordarea de dividende din acest profit", a spus Lulache, citata de NewsIn.

Ea a explicat ca actionarii au fost impartiti in doua tabere. Pe de-o parte au fost cei care au inteles oportunitatea vanzarii participatiilor catre CEZ, deoarece fondul obtine astfel un profit de 130 milioane euro, in conditiile in care valoarea in piata a celor trei detineri era evaluata la 100 milioane euro, iar pe de alta parte au fost actionari care au avut temeri in legatura cu aceasta tranzactie.

"Deoarece aceasta tranzactie este prima de aceasta natura a starnit temeri in randul catorva actionari. Aceasta tema va avea nevoie de mai multe dezbateri cu acesti actionari, pentru a-i lamuri asupra canalelor prin care sumele vor ajunge in conturile lor", apreciaza Lulache.

De asemenea, reprezentantul Franklin Templeton, David Smart, spune ca banii obtinuti din vanzarea participatiilor CEZ nu vor fi introdusi in piata dintr-o data, ci se vor realiza investitii in mod gradual.

Un grup de patru actionari ai Fondului Proprietatea s-a aratat nemultumit de hotararea statului de a vinde participatiile detinute de Fond la cele trei filiale ale CEZ, deoarece acest lucru se va reflecta in mod negativ in pretul de listare la Bursa a actiunilor FP.

Fondul Proprietatea detine 30% din actiunile CEZ Distributie SA, 30% din CEZ Vanzare SA si 12% din CEZ Servicii SA, pentru care CEZ a exercitat optiunea de cumparare.

Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat luni, in cadrul adunarii generale extraordinare, vanzarea participatiilor detinute la cele trei filiale ale CEZ, pentru circa 230 milioane euro, au declarat surse din actionariatul Fondului.

Tot luni, actionarii au mai aprobat contractul de administrare cu fondul american de investitii Franklin Templeton, in contextul in care reprezentantii actionarului majoritar al Fondului, Ministerul Finantelor, au fost prezenti la adunare.