"Nu stiu daca stirea legata de caderea Guvernului a luat prin surprindere investitorii, dar am observat o evolutie oarecum diferita fata de asteptarile generale. Multi se asteptau ca dupa ce se aude ca Guvernul a cazut, o sa scada si Bursa mai tare, insa nu s-a intamplat acest lucru", a spus Florin Irimia, broker la Intercapital Invest.

"Momentul acela de ruptura intre PSD si PD-L a avut o oarecare influenta si la Bursa, unde s-a vazut o decorelare usoara fata de pietele externe, care au continuat sa creasca", a adaugat brokerul, explicand totodata ca aceasta demisie a Guvernului era anticipata de investitori cel putin din momentul acelei rupturi, potrivit NewsIn.

Astfel, indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,64%, pana la 4.376,32 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,52%, pana la 2.676,77 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 1,11%, pana la 23.353,68 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 0,66%, ajungand la 9.258,99 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat la 439,61 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 1,27%, pana la 586,43 puncte.

"Nu inseamna ca daca azi a picat Guvernul, maine vom avea un nou Guvern care va aduce stabilitate politica si piata va incepe iar sa creasca. Insa, cred ca pe bursa si pe cursul valutar vom avea cateva zile cu un context extern pozitiv si s-ar putea sa avem si noi niste sedinte bursiere bune", concluzioneaza Florin Irimia.

Bursele europene aveau scaderi usoare la ora inchiderii sedintei BVB, trase in jos de actiunile din sectorul financiar, in contextul in care investitorii asteapta rezultatele financiare ale marilor banci din Statele Unite.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, scadea cu 0,24%, pana la 5.197,53 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,47%, pana la 5.756,16 puncte.Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,61%, pana la 3.822,50 puncte.

In piata de la Bucuresti, actiunile SIF au fost dn nou cele mai cautate de investitori, avand cele mai mari rulaje din piata. Astfel, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au generat prima lichiditate din piata, de 5,35 milioane lei, iar cotatia a stagnat la nivelul de 1,17 lei. Actiunile SIF Moldova (SIF2) au urmat cu tranzactii in valoare de 2,62 milioane lei, dar spre deosebire de SIF5 s-au scumpit semnificativ, cu 1,90%, la pretul de 1,07 lei.
In sectorul bancar, actiunile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 0,79%, la un curs de 12,50 lei, in urma unor schimburi de 1,9 milioane lei. Pe de alta parte, titlurile Bancii Transilvania (TLV) au stagnat la cotatia de 1,62 lei, pe un rulaj de 890.520 lei.

Pe sectorul energetic, actiunile Dafora Medias (DAFR) s-au scumpit cu 1,92%, la 0,1060 lei, pe o lichiditate de 456.616 lei, in timp ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut 2,91%, ultima tranzactie fiind realizata la pretul de 0,0601 lei, iar rulajul a insumat doar 400.000 lei.