Listarile de tip dual pentru companiile care sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti pe bursa din Londra vor fi benefice pietei de capital locale si companiilor, deoarece ofera o mai buna lichiditate si un interes mai mare din partea investitorilor institutionali, a declarat Lordul Primar al City of London, Nick Anstee, prezent la deschiderea sedintei de tranzactionare a BVB.
“Nu vrem sa luam companii de pe Bursa locala, am discutat cu companiile despre majorarea lichiditatii actiunilor prin dubla listare la Londra, dar nu am avut discutii concrete. Piata de capital din Londra beneficiaza de rulaje mai mari, de o vizibilitate mai buna si ofera si un mai mare interes din partea investitorilor institutionali din Marea Britanie si de la nivel global”, a explicat Nick Anstee (foto).

Anstee s-a declarat optimism in privinta economiei Romaniei si cea a Regatului Unit, afirmand ca se asteapta ca in curand cele doua tari sa isi revina din perioada de criza.

“Sunt optimist in privinta viitorul Romaniei. Am discutat cu investitori straini care sunt interesati sa investeasca in Romania, am discutat cu reprezentanti ai Camerei de Comert Britanice si cei deja prezenti in tara au afirmat ca vor continua sa investeasca pe plan local”, a afirma ambasadorul centrului financiar londonez.

In Romania, activeaza peste 4.000 de companii britanice care au investit 4,5 miliarde euro, iar in 2009 valoarea s-a ridicat la 1,4 milioane euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri