Rulajul pietei actiunilor este cu putin peste valoarea cumulata a operatiunilor de marti, de 23,5 milioane lei (5,5 milioane euro), potrivit Mediafax.

Transferurile cu actiunile Fondului Proprietatea au insumat 16 milioane lei si au sustinut, astfel, 72% din lichiditatea bursei. Cea mai recenta tranzactie cu aceste titluri a fost realizata la 0,627 lei, pret in scadere cu 0,4%.

Directorul de operatiuni al SSIF Broker (BRK), Darie Moldovan, crede ca piata a intrat intr-o perioada de asteptare, intrucat banii incasati din vanzarea actiunilor FP nu au fost reinvestiti in alte titluri.

Pe de alta parte, directorul general al Confident Invest, Nicolae Ghergus, spune ca listarea FP nu a avut efecte in plan macroeconomic si ca investitorii straini asteapta sa vada semnale privind redresarea economiei inainte sa investeasca in Romania.

"Exceptia (efectelor listarii FP - n.r.) este declaratia triumfatoare a Premierului cum ca Romania nu va mai lua ultima transa de la FMI. Declaratia nu are nicio valoare pentru pietele financiare, iar faptul ca la trei ani de la preluarea puterii acesta nu intelege ca declaratiile populiste nu tin la investitorii straini si ca acestia fac diferenta intre rezerva valutara a bancii centrale si starea economiei unei tari, este de neinteles. Asadar, pana cand primul barometru economic - dobanda de referinta a BNR - nu va da primul semnal de scadere si de insanatosire a economiei, este greu sa asteptam minuni pe bursa", a declarat Ghergus.

Ultimele operatiuni cu cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preturi in crestere in medie cu 0,38%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu numai 0,16%.

Pe de alta parte, actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 0,75% sub nivelul de la finalul sedintei anterioare.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a incheiat ziua in crestere cu 0,26%.

Citeste si:

Moldovan crede ca rezultatele financiare si dividendele pe care companiile le vor anunta vor influenta numai punctual evolutia actiunilor, iar reactiile investitorilor vor fi semnificative numai daca raportarile vor diferi mult de estimarile initiale.

"Pe de alta parte, acordul cu FMI poate fi un factor de incredere pentru investitii, insa decisiv ar fi un upgrade pentru ratingul international al Romaniei", a mai spus el.

Actiunile FP au fost urmate in topul rulajelor de titlurile BRD (BRD) si SIF Oltenia (SIF5) cu operatiuni de 1,5 milioane lei si, respectiv, de 1,3 milioane lei. Cotatia titlurilor BRD a crescut cu 0,71%, la 14,51 lei, iar cea mai recenta tranzactie cu actiunile SIF Oltenia a fost realizata la 1,416 lei, pret in scadere cu 0,91%.

Cu titlurile bancii au fost realizate doar tranzactii, iar cel mai mare pachet de actiuni BRD a fost transferat la ora 12:22, pentru 1,4 milioane lei. Operatiunea a fost efectuata la pretul de 14,25 lei, cu 1,42% peste ultima cotatie de marti.

Rulaje mai mari de 500.000 de lei au mai inregistrat actiunile OMV Petrom (SNP) - 1 milion de lei, Banca Transilvania (TLV) - 846.000 de lei, SIF Moldova (SIF2) - 646.000 de lei si SIF Banat-Crisana (SIF1) - 507.000 de lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au realizat transferuri de 630.000 de lei, suma cu 6% sub rulajul de marti, de 673.000 de lei.
Actiunile Magazinului Universal Maramures (MAMA) au fost cele mai lichide, cu operatiuni de 266.000 de lei. Cu aceste titluri a fost realizata o tranzactie, la pretul de 0,6 lei, cu 30,43% peste cea mai recenta cotatie.

La inchiderea sesiunii de la Bucuresti, bursele de la Paris si Frankfurt erau in stagnare, iar piata de la Londra era in scadere cu 0,3%. Variatii usoare consemnau si cele mai multe burse din Europa Centrala si de Est. Majoritatea pietelor erau in crestere, cu maximum 1,1%, in timp ce bursele din Rusia si Ungaria consemnau corectii de 0,5% si, respectiv, de 1,6%.