Potrivit unui comunicat al Presedintiei, seful statului roman a luat act cu preocupare de actiunile separatistilor pro-rusi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au retinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) la Slavyansk, in ziua de 25 aprilie, scrie Mediafax.

"Actiunea de retinere a reprezentantilor din cadrul Misiunii OSCE chemati sa monitorizeze situatia din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internationale de detensionare a situatiei si un gest ilegal din partea unor forte paramilitare ilegitime. Tendinta de negociere a eliberarii membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de catre rapitori, contra unor infractori detinuti de autoritatile legale ale unui stat, are elementele unei luari de ostatici si a actiunilor unui grup terorist", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Presedintele Traian Basescu "considera ca orice actiune de retinere ilegala, rapire, utilizare a civililor pasnici ca scuturi umane in operatiuni separatiste este in masura sa antreneze raspunderea penala pentru infractiuni la adresa drepturilor omului".

"Romania condamna orice separatism si utilizarea presiunilor de tip militar in solutionarea unor deziderate de natura politica. Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, face apel la presedintele Federatiei Ruse, domnul Vladimir Putin, sa condamne ferm actiunile ilegale de natura militara din regiunea Donetsk si sa utilizeze toata autoritatea sa pentru a permite buna functionare a Misiunii OSCE in estul Ucrainei. De asemenea, separatismul militarizat ca argument pentru atingerea unor deziderate politice este sanctionat penal in orice stat din lume care respecta normele si principiile dreptului international si care apara coexistenta pasnica in Europa", se mai arata comunicatul Presedintiei.

Citeste si:

Seful in exercitiu al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), ministrul elvetian al Afacerilor Externe, Didier Burkhalter, a condamnat, duminica, detentia observatorilor OSCE de catre rebelii prorusi din estul Ucrainei si a cerut eliberarea lor.

Unul dintre observatori a fost eliberat duminica seara din motive de sanatate si a parasit locul de detentie, respectiv primaria din Slaviansk (est), insotit de doi negociatori ai OSCE. Burkhalter a vorbit despre o situatie "inacceptabila" si a facut apel la garantarea securitatii observatorilor internationali.

In total, 12 persoane - opt straini si patru ucraineni - a fost retinute vineri de catre separatisti, care i-au calificat duminica drept "prizonieri de razboi" si vor sa ii predea in schimbul altor persoane detinute de autoritatile ucrainene.