Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe, a facut o gafa intr-un mesaj pe Facebook. Mesajul a fost urmatorul: "Catre sfarsitul vizitei mele in Bulgaria am fost primit si de catre presedintele roman Rosen Plevneliev", relateaza site-ul Novinite.com.

Cateva ore mai tarziu greseala a fost corectata, dupa ce a fost taxata intr-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas. In cadrul vizitei oficiale pe care seful diplomatiei germane a efectuat-o in Bulgaria marti, el s-a intalnit cu Plevneliev si premierul Boiko Borisov, dar si cu ministrul de Externe Daniel Mitov si liderul Partidului socialist Bulgar Mihail Mikov.

Steinmeier a participat luni, involuntar, la o gafa similara in timpul vizitei pe care a efectuat-o in Romania. El a fost neplacut surprins, la Bucuresti, de catre omologul sau roman Bogdan Aurescu, care i-a inmanat o brosura cu ocazia marcarii a 135 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice intre cele doua state. Pe coperta brosurii, in locul hartii Germaniei era tiparita harta Frantei, hasurata in culorile steagului german, alaturi de harta Romaniei.

Autoritatile romane si-au prezentat scuze imediat pentru gafa. De asemenea, Aurescu i-a cerut scuze personal lui Steinmeier, care a afirmat ca nu a observat greseala.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri