Peek&Cloppenburg, Solmar, Inditex si Azadea, cele patru "ancore" ale centrului comercial Baneasa Shopping City, ce va fi inaugurat in 2008, se numara printre companiile ce vor aduce branduri noi de retail care vor ocupa peste 50% din suprafata inchiriabila a mallului.
Centrul comercial Baneasa Shopping City a fost inchiriat in proportie de 100%, iar mai mult de 50% din suprafata inchiriabila a mallului va aduce pe piata de retail din Romania marci multinationale de fashion si branduri noi, sustin reprezentantii Baneasa Developments.

"Suntem incantati ca am reusit sa aducem in Baneasa Shopping City branduri multinationale nou intrate in Romania care reprezinta aproape 50% din suprafata inchiriata a mallului. Peek & Cloppenburg, Solmar, Inditex si Azadea Group sunt doar inceputul, dar pregatim si alte branduri noi pe care le vom dezvalui in primavara anului 2008", a declarat administratorul si totodata managerul departamentului de retail al Baneasa Developments, Ali Ergun Ergen.

Peek & Cloppenburg va deschide un "department store" in Baneasa Shopping City, unde va fi prezent cu o colectie de peste 200 de branduri internationale. Peek & Cloppenburg va aduce cel mai mare magazin de fashion din Romania cu o suprafata de aproximativ 4.000 mp distribuiti pe doua niveluri. Pana in prezent, Peek & Cloppenburg a deschis 69 de magazine in Germania si 27 de magazine in tarile europene. Peek & Cloppenburg reprezinta marci precum: Armani Collezioni, Hugo Boss, Polo Ralph Lauren, Max Mara, Ralph Lauren, Vogue, Burberry, Ermenegildo Zegna si Lagerfeld, branduri de sport ca Adidas si Esprit, branduri de jeansi ca Armani Jeans, Calvin Klein Jeans, Diesel si DKNY Jeans si multe altele.

Solmar va veni in Baneasa Shopping City cu un numar de 11 magazine. In afara de brandurile care deja reprezinta compania, cum ar fi: Promod, Castro, Jennyfer, Parfois si IT+, Solmar a mai semnat parteneriate cu Grupul Max Mara pentru brandurile Max Mara Weekend, Marina Rinaldi si Max&Co, cu Mosaic Fashion din Marea Britanie, cu Oasis si, de curand, cu Karen Millen. "Solmar a sustinut inca de la inceput Baneasa Shopping City din convingerea ca acest proiect va ocupa un loc de top pe piata de retail din Romania. Atat locatia, in nordul Bucurestiului cat si faptul ca face parte din cel mai amplu proiect imobiliar dezvoltat in Romania, ne-au convins sa dezvoltam in cadrul Baneasa Shopping City un portofoliu de branduri mult mai larg decat cel operat pana acum in celelalte destinatii de shopping" a declarat general managerul Solmar Romania, Irina Radu.

Inditex, unul dintre cei mai mari retaileri de fashion cu peste 3.500 de outlet-uri in 68 de tari din Europa, Statele Unite, Asia si Africa, va deschide in Baneasa Shopping City sapte magazine. Pe langa Zara – cel mai mare lant de magazine din portofoliul sau, alte sase marci vor fi prezente in centrul comercial, Pull and Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho si Zara Home.

Azadea Group isi va extinde reteaua romaneasca de magazine prin deschiderea de “concept stores” in cadrul Baneasa Shopping City in primavara anului 2008. Azadea va aduce in Baneasa Shopping City cele sapte branduri acoperind in acelasi timp cinci sectiuni de fashion: moda si imbracaminte pentru intreaga familie, accesorii, design optic si incaltaminte.

Cu sediul central in Beirut Lebanon, grupul are peste 5.000 de angajati ca support al celor 250 de magazine localizate strategic in cele mai cunoscute malluri si zone de shopping. Azadea are, in momentul de fata birouri in Kuveit, Qatar, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Romania, Egypt, Oman si Regatul Arabiei Saudite. "Baneasa Shopping City este locatia perfecta pentru noi pentru ca se potriveste conceptului pe care il promovam – un loc dedicat intregii familii. Pe termen lung, ne propunem sa ne extindem in Romania in viitorul apropiat prin deschiderea a 20 de magazine in Bucuresti, Cluj si Constanta", a declarat country manager al Azadea Group, Marian Radu.

Baneasa Shopping City este integrat in Zona Comerciala Baneasa si face parte din Proiectul Baneasa. Baneasa Shopping City reprezinta o constructie de 85,000 mp. suprafata inchiriabila care va gazdui peste 220 magazine, restaurante, unitati de servicii si distractie la cele mai inalte standarde europene. Constructia la Baneasa Shopping City a inceput anul trecut si este planificata a se finaliza in primavara anului 2008. Aproape 50% din suprafata totala inchiriata reprezinta branduri de fashion nou intrate in Romania, iar procesul de inchiriere este 100% finalizat.

Pe langa brandurile importante de fashion, Baneasa Shopping City va oferi, de asemenea, si primul food-court pe trei nivele din tara cu un parter dedicat segmentului fast- food, un prim etaj dedicat restaurantelor precum si cu un etaj 2 dedicat zonei de club & lounge. Baneasa Shopping City va aduce, de asemenea, in urmatoarea faza de constructie un concept unic pe piata prin cel mai mare centru de divertisment din Romania dezvoltat pe o suprafata de 30,000 mp.

Baneasa Shopping City este parte integrata a Zonei Comerciale Baneasa – parc de retail intins pe o suprafata de 450,000 mp care cuprinde: Ikea, retailerul numarul 1 in mobila din lume, Carrefour, unul dintre cele mai mari din Romania, impreuna cu galeria comerciala Feeria, Metro, cel mai important magazin “cash & carry” din Romania, Bricostore, cel mai renumit magazin Do-It-Yourself din tara, Mobexpert, retailerul si producatorul numarul 1 in materie de mobila si Motor City, dedicat vanzarii celor mai cunoscute branduri de masini.

Zona Comerciala Baneasa este parte integrata in Proiectul Baneasa, cel mai mare proiect de dezvoltare urbana mixta din sud-estul Europei. Proiectul Baneasa acopera o suprafata de 221 hectare si reprezinta o investitie totala de peste 1.8 miliarde de euro. Pe langa zona comerciala, Proiectul Baneasa va oferi intre 4.500 si 5.000 unitati locative in Zona Rezidentiala si un parc de afaceri modern, Baneasa Business &Technology Park care va incorpora peste 160.000 mp spatii de birouri de tip A si A+.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri