Vanzarile de case din Statele Unite au crescut neasteptat in decembrie, dupa un an de evolutie negativa in care preturile au cazut cu un cuantum record de 15,3%, potrivit raportului de luni al asociatiei nationale a agentilor imobiliari - National Association of Realtors -, scrie Reuters.
Vanzarile de case existente s-au majorat cu 6,5%, la un nivel anual de 4,74 milioane de unitati, comparativ cu cel revizuit in scadere, de 4,45 milioane unitati din noiembrie, peste asteptarile jucatorilor de pe piata, care estimau un numar de 4,40 milioane unitati, arata raportul National Association of Realtors (NAR), citat de NewsIn.

Pentru intregul an 2008, vanzarile de case existente au scazut cu 13,1%, la 4,91 milioane unitati, un nivel minim ce nu mai fusese atins din 1997.

Pretul median al caselor pe plan national a scazut cu 15,3% comparativ cu anul anterior, la 175.400 de dolari, in cel mai amplu declin inregistrat de cand NAR a inceput in 1968 sa urmareasca aceste vanzari si in, probabil, cea mai mare scadere de la Marea Depresiune, a spus economistul-sef al asociatiei, Lawrence Yun.

Stocul de case de vanzare s-a diminuat cu 11,7%, la 3,68 milioane unitati, fata de 4,16 milioane unitati in noiembrie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri