"Marsul disperarii", organizat de catre sindicatele din cadrul Federatiei Nationale Mine Energie, consta in parcurgerea de catre mineri si energeticieni pe jos distanta de la locul de munca la Bucuresti, pentru depunderea unui memorandum, sustinut de semnaturile celorlalti angajati, conform Mediafax.

”Dorim sa atragem atentia asupra a ceea ce se intampla in piata de energie, asupra legislatiei primare si secundare din aceasta piata, legislatie care face ca noi, producatorii de energie pe lignit, sa scoatem lignitul, il procesam, il transportam, il transformam in termocentrale in energie electrica, il injectam in retea si luam 17 bani pe kilowatt-ora, acasa oamenii il platesc cu 60 de bani, aproape 70% din pretul platit se duce in buzunarul baietilor destepti, ca sunt din distributie, ca sunt din transport.(...) Nu se poate ca niste baieti destepti sa ia populatiei atatia bani pe energia electrica, in timp ce noi, producatorii clasici, vindem foarte jos si cu preturi din ce in ce mai mici si ne ducem spre insolventa", a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Parvulescu, presedintele Federatiei Nationale Mine Energie, care participa la mars.

Salariatii solicita pastrarea locurilor de munca din Oltenia, care depind de energia produsa pe baza de carbune si vor prezenta propuneri pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia.

"Ne vom opri la Bucuresti, la Guvern. Am trimis un memorandum prin care aratam cum s-a ajuns aici si solutiile noastre. Vom depune si miile de semnaturi pe care le-am strans si le vom strange pe acest traseu, de sustinere a Complexului Energetic Oltenia, am strans de la angajati in jur de 8.000 de semnaturi”, a precizat, , Dumitru Parvulescu, presedintele Federatiei Nationale Mine Energie.

Sindicalistii au anuntat ca vor organiza la final si un miting in fata Guvernului, in semn de nemultumire fata de propunerea Complexului Energetic Oltenia, care a anuntat ca 2.000 de oameni ar trebui sa fie disponibilizati incepand cu data de 1 iulie.

Sursa foto: Tom Wang / Shutterstock