"Am primit un pacient in varsta de 26 de ani, care s-a prabusit pe terenul de sport. A fost adus la noi cu ambulanta, fara manevre de resuscitare, din cate stiu. In stop cardio-respirator, la Camera de garda s-au initiat manevrele de resuscitare care au durat aproximativ o ora si 30 de minute si aceste manevre au ramas, din pacate, fara rezultat. Pacientul a decedat”, a spus medicul Cristian Pandrea.

Intrebat daca Patrick Ekeng putea fi salvat in situatia in care ar fi fost facute manevre de resuscitare, medicul a spus: „Nu pot sa fac eu speculatii, dar lucrurile s-au intamplat asa si acesta a fost finalul”.

„Nu este prima oara cand se intampla un astfel de eveniment pe terenul de sport, cauzele pot fi multiple si ele vot fi revelate de examenul necroptic care se va efectua ulterior. Ne pare rau ca nu am putut face mai mult si exprimam condoleante”, a mai spus medicul Cristian Pandrea.

Citeste si:

Camerunezul Patrick Ekeng a fost scos de pe teren cu ambulanta, in minutul 70 al meciului jucat de Dinamo cu FC Viitorul, dupa ce a cazut fara a fi atins de vreun alt fotbalist. Ekeng a fost transportat la spital, dupa ce jucatorii au solicitat interventia echipelor medicale, iar suporterii de la peluza au deschis portile sa intre salvarea. La finalul meciului, jucatorii echipei Dinamo si staful tehnic au ramas pe teren, izbucnand in plans.

Patrick Claude Ekeng, in varsta de 26 de ani, a venit la Dinamo in ianuarie 2016. Patrick Ekeng s-a nascut la 26 martie 1990 la Yaounde. Cariera profesionista a inceput-o la Canon Yaounde, apoi a trecut la Le Mans, Lausanne-Sport si Cordoba, inainte de a fi transferat in iarna de Dinamo. Mijlocasul a jucat de sapte ori in nationala Camerunului.

Sursa foto: fc.dinamo.ro.