Mihai Varutoiu are 24 de ani si de aproximativ un an si jumatate a lansat alaturi de parintii sai un business de consultanta pentru accesarea de fonduri europene in domeniul agriculturii, in prezent firma avand o cota de aproximativ 50% pe aceasta nisa, in judetul Hunedoara.

Acest tip de afacere poate fi de succes cel putin pentru urmatorii doi, trei ani, spune antreprenorul, iar investitia initiala nu este deloc mare.

De exemplu, daca iti doresti sa lucrezi de acasa si in special pentru proiecte mici, investitia initiala este de aproximativ 2.000 de euro, aceasta fiind achizitionarea de echipamente de birotica, in special pentru o imprimanta de mari dimensiuni.

Nu doar consultanta in domeniul fondurilor structurale este un segment in care investitia in bani nu impresioneaza, ci si domeniul consultantei financiare, in relatii publice ori serviciile de traduceri.

“In general, doar afaceri din domeniul serviciilor sau comert de mici dimensiuni pot fi lansate cu sume sub 10.000 de euro. In plus, ele trebuie sa fie afaceri cu un ciclu scurt pana la break-even (n.red nivel la care veniturile sunt egale cu cheltuielile), pentru a nu necesita si alte investitii suplimentare pentru acoperirea costurilor operationale pe o perioada mai lunga de timp”, explica Marius Ghenea, antreprenor, business angel si presedintele Fit Distribution, al doilea jucator pe piata locala de comert online.

De exemplu, in comert, majoritatea businessurilor care se lanseaza cu pana in 10.000 de euro sunt francizele.

In cazul AV Franchising, companie de consultanta in domeniul francizelor in care este actionar si Mihai Varutoiu, majoritatea francizelor cumparate costa mai putin de 10.000 de euro, printre cele mai populare numarandu-se Eleven One 111 (servicii de spalare a masinii fara apa), Fitosica (retea de gogoserii) sau Chipstix (restaurant fast-food).

"Lucrurile nu depind doar de suma investita, ci mai ales de promovarea businessului si de cunostintele in domeniu ale antreprenorului”, spune Ionut Nechita, fondatorul si directorul general al Avensa, companie de consultanta cu sediul la Iasi.

Managerul adauga ca daca in urma cu aproximativ zece ani, majoritatea antreprenorilor aveau peste 35 de ani, acum acestia sunt tineri cu varste intre 21 si 35 de ani, care au lucrat cativa ani intr-o companie si care descopera ca nu se mai simt bine in postura de angajat.

Un alt domeniu in care ar putea fi lansate afaceri ce necesita investitii mai mici de 10.000 de euro este cel online, insa Marius Ghenea afirma ca aceste cazuri sunt rare.

“Daca ne referim la magazinele online, piata este tot mai competitiva si este nevoie de sume relativ importante pentru promovarea initiala, pentru plata salariilor angajatilor si pentru celelalte costuri tipice. Daca ne referim la site-uri de tip social media si/sau cu continut generat de utilizatori, acestea au de obicei nevoie de o infrastructura IT solida (servere, banda internet), care poate depasi semnificativ aceasta suma”, explica antreprenorul.

Astfel, singurele afaceri care pot fi pornite cu o investitie mica sunt cele care se bazeaza pe continut valoros publicat de antreprenor si completat eventual de continut generat si de vizitatori (un forum, blog sau un alt tip de site specializat), mai spune Ghenea.

De exemplu, anul trecut, Mihai Taraipan, un tanar de 25 de ani, a lansat cu 3.000 de euro ZaGift, un site prin care cei care isi doresc sa faca cadouri pot oferi carduri ori vouchere de o anumita valoare, pe site existand si o pagina dedicata cadourilor corporate.

In prezent, valoarea medie a unui cadou este de 350 de lei, iar fondatorul estimeaza pentru acest an afaceri de pana in 30.000 de euro si atingerea break-even-ului.

Pe de alta parte, Valentin Darii, in varsta de 23 ani, vrea sa lanseze la inceputul lui august o platforma de rezervari hoteliere dedicata segmentului de business, in special unitatilor de cazare.

Din investitia initiala de aproximativ 8.000 de euro, circa 5.000 de euro este suma necesara pentru dezvoltarea platformei si plata celor doi programatori care o vor realiza, iar restul de 3.000 de euro sunt directionati catre marketing.

Darii vrea sa inceapa afacerea cu sapte angajati si spera ca in acest an sa ajunga la un business de 30-40.000 de euro si sa inregistreze profit net.

Pe de alta parte, ambii fondatori isi doresc ca in urmatoarele luni sa aloce sume noi in afacerile lor: in timp ce Taraipan vrea sa atraga un investitor care sa ofere 10-15.000 de euro pentru dezvoltare, Valentin Darii isi doreste sa investeasca intre 5-10.000 de euro in angajarea si pregatirea a 20 de agenti de vanzari.

“Este foarte important ce inseamna aceasta lansare cu 10.000 de euro, deoarece un antreprenor care intelege necesitatile de finantare ale proiectului stie ca investitia nu este doar suma de la sau pana la lansarea afacerii, ci si toate investitiile ulterioare, eventual necesare acesteia, pana cand incepe sa genereze cash peste nivelul costurilor inregistrate. Altfel, multi antreprenori care au aceasta suma ar putea incepe afaceri pe aceasta premisa a sumei initiale necesare si exista un risc major ca ei sa piarda banii, deoarece nu vor avea putea finanta in continuare afacerea si ar putea fi nevoiti sa opreasca proiectul”, mai spune Ghenea.


Propriul business cu francize la varsta de 23 de ani: Investitii de 5.000 de euro si profit dupa trei luni

Propriul business cu francize la varsta de 23 de ani: Investitii de...