Un tip inalt, solid, incaruntit cam devreme, ma primeste grabit in biroul sau: are multa treaba si isi cere scuze ca nu poate sa-mi acorde prea mult timp, pentru ca urmeaza o alta runda de intalniri. Asa ca incepem: cand i-a venit ideea sa vanda jocuri pentru computere? Zambeste si pe fata sa se vede ca amintirile sunt placute si indepartate, poate chiar prea indepartate: „Eram inca in liceu, in clasa a 10-a sau a 11-a, in ’87-’88 si vindeam jocuri pentru cei putini care aveau pe atunci computere. Tinerii, obisnuiti cu CD-urile, cu consolele nu-si inchipuie ce jocuri erau atunci: le trageam pe casete audio si luam zece lei pe joc… aveam o colectie imensa pentru acea vreme”, rememoreaza Teo Paduraru. Nu a avut niciodata reclamatii pentru ca avea un casetofon foarte bun. „Multi bagau surubelnita si tot schimbau pozitia capului de inregistrare, iar jocurile nu puteau fi incarcate. Nu faceam asa ceva, de-aia erau multi cei care apelau la mine. Iar castigurile erau imense. Intr-o vara am vandut atat de multe jocuri, incat am castigat mai mult decat amandoi parintii la un loc si cu banii astfel facuti am plecat la mare”, imi spune cu mandrie Teo Paduraru. Cam asta facea inainte de revolutie si asta face si acum. „Unii vor spune ca nu am evoluat deloc!”, rade cel care-i „alimenteaza” pe pasionatii de joaca in fata calculatorului.

Inceputuri tulburi

„Nu mi-a placut sa am niciodata sefi si, din fericire, n-am avut niciodata parte de ei, cu exceptia a doua saptamani”, continua Teo Paduraru. Terminase in ’90 liceul si a fost nevoit sa lucreze doua saptamani la metrou, asta pana a intrat la facultate, la Management, dar nu a terminat-o. „Parca Bill Gates are patalama?! In rest am fost propriul meu sef pentru ca mi-am deschis repede o afacere de calculatoare. Ca sa fac rost de bani pentru actele de infiintare a firmei mi-am vandut computerul. Au fost doua saptamani de cosmar, pana mi-am cumparat altul. Ma uitam la biroul pe care fusese instalat calculatorul si era ciudat! Nu ma puteam obisnui”, isi aminteste intrarea in afaceri. Dar cel mai greu a fost cu adaptarea la noul stil de munca, la relatiile pe care trebuia sa le dezvolte. „Pana atunci avusesem relatii doar cu oameni de varsta mea, deschisi. Acum aveam de-a face cu oameni inchistati, dinozauri, si nu ma refer neaparat la varsta, ci la mentalitati: lucrau in stilul inchistat, birocratic, cu care fusesera obisnuiti”, se revolta Teo Paduraru. Asa ca afacerile au avut „suisuri si coborasuri”, dupa cum se exprima asociatul de la Best Computers. Era casatorit, apoi a divortat, iar afacerea a lasat-o fostei sotii, care apoi a inchis-o. Pentru Teo Paduraru avea sa vina un nou inceput.

Armata l-a facut om

De afaceri! Pare ciudat ca un spatiu cazon sa duca la declansarea unei efervescente investitionale. „Acolo l-am cunoscut pe actualul meu partener de afaceri, Robert Coman, care era ofiter in unitatea unde faceam armata”, povesteste Teo Paduraru. Pare ciudata o apropiere intre un umil racan si un ofiter. Aveau aceeasi varsta si nu poate explica exact ce i-a apropiat. Soldatul a plecat sa-i cumpere ofiterului o sticla de suc, si de atunci cei doi au ramas prieteni. „Am vorbit de atunci nopti in sir. Apropierea de Robert mi-a adus si avantaje de moment, aveam parte de un alt tratament in armata, dar marile avantaje le-am avut dupa aceea, cand ne-am apucat amandoi de afaceri”, afirma Teo Paduraru. In 1997 a aparut firma Best Computers, cu 500 de dolari imprumutati si cu un video amanetat. Primul magazin l-au avut in pasajul Lipscani. Inceputul nu a fost stralucit, iar cei doi asociati faceau de toate. Unul statea la tejghea, in timp ce altul alerga dupa piese, iar noaptea asamblau amandoi calculatoare pe care le vindeau a doua zi. „Nu era o peri-oada prea buna pentru vanzarea de calculatoare, ganditi-va cate firme care faceau ace-lasi lucru nu mai exista azi. Noi am strans cureaua insa, toti banii pe care-i castigam ii foloseam la refinantare, iar curand am mai deschis un magazin”, explica Paduraru. Dar boom-ul firmei inca nu incepuse. Abia la al treilea magazin, cel din Unirea, afacerea a inceput sa creasca spectaculos. Acum este un business care da de lucru la peste 200 de oameni, iar firma se afla in top 5 al afacerilor din domeniul IT&C.

Jocurile ca afacere

Nu a uitat de unde a facut primii bani adevarati: din jocuri. Asa ca a devenit distribuitor al celor mai importanti publisheri mondiali. Primii pasi i-a facut in ’98. „Va dati seama ce insemna atunci sa apari pe piata cu jocuri originale, care costau mult, iar lumea nu era obisnuita sa le cumpere din magazin, ci de la colt de strada. Nu era nici legislatie atunci, clienti nu prea erau, iar magazinele nici nu voiau sa auda de vanzarea unor astfel de jocuri”, isi aminteste Teo Paduraru. Dar a insistat si nu a pierdut! S-a dezvoltat, iar anul trecut cifra de afaceri facuta din vanzarea jocurilor de calculator a depasit trei milioane de euro, cam o cincime din cifra totala a grupului Best. Si asta in conditiile in care pirateria este inca in floare.

Steagul cu cap de mort

Citeste si:

„Ne omoara! Peste 99% din jocurile din Romania sunt piratate, luate de pe net, copiate si apoi revandute. Nu se face mai nimic pentru oprirea acestui trafic mai mult decat dubios”, se revolta cel care totusi a castigat multi bani din vanzarea oficiala a acestor jocuri. Cine sunt cei care totusi dau bani pe jocuri originale, vandute la un pret maricel, cand pot sa cumpere acelasi produs la aproape a ze-cea parte din pret? „Sunt oameni care au si ceva bani, dar au si constiinta”, replica Paduraru. Incearca sa-mi ex-plice: cumpararea de jocuri nepiratate are avantaje practice, dar implica si unele aspecte morale. Daca nimeni n-ar cumpara «la oficial», producatorii nu ar mai avea bani sa produca jocuri noi, altii isi arata astfel loialitatea fata de firma producatoare. Iar avantajele practice sunt mari. Numai daca achizitionezi un joc nepiratat poti sa-l joci in retea, pe net, folosirea serial number-ului fiind obligatorie si necesara: Nu e minunat sa-l faci praf pe un japonez sau american intr-o lupta pe calculator?”, isi incheie expunerea Teo Paduraru.

Cea mai ieftina distractie

„Vindem divertisment de calitate. Ce alta distractie costa mai putin? Un bilet la cinema sau un film vazut pe DVD costa mai mult decat un joc, daca punem la socoteala cate ore de «fun» oferim noi. Si apoi, in fata calculatorului esti activ, esti in mijlocul evenimentelor, poti sa modifici actiunea, te consideri buricul pamantului, toate se invart asa cum doresti tu”, face Paduraru apologia divertismentului pe care-l ofera. Nu pare afectat de criticile mediatice aduse celor care practica intensiv o astfel de distractie. „Stiu ca presa a bubuit atunci cand un tanar a murit de epuizare jucandu-se in fata computerelor. Dar jocurile sunt facute pentru oameni normali, nu pentru cei care uita de ei!”, incearca sa-si impuna punctul de vedere.

Dar si el a mai taiat din timpul petrecut cu jucatul pe computer. „In urma cu ceva timp, am fost atras de un joc pe care stateam ore in sir. Si am constatat ca am mai putin timp pentru familie, prieteni, excursii, asa ca am lasat-o mai moale”, ne mai spune Paduraru. Iar dilemele continua: „Am un baietel, Matei, de un an, si deja am inceput sa ma intreb cand o sa-i dau voie la un calculator sau la consola”, spune cel care a facut avere si din vanzarea iluziilor desfasurate pe computer.

Cu rucsacul in spate

Asa se plimba prin lumea larga Teo Paduraru. „Plec cat mai departe, vreau sa vad lumea cat mai aproape de oameni. Nu fac circuite de 5 stele, ci plec cu rucsacul in spate, cu autostopul, cu trenul. Astfel am sansa sa vad oamenii asa cum sunt, acolo unde ei traiesc. Am fost in multe locuri, am trait experiente unice in India, dar cel mai frumos e in Thailanda”, viseaza Paduraru cu ochii deschisi, rememorand plajele pe care a filmat Leonardo Di Caprio. „Nici nu va puteti inchipui ce bine si ce ieftin se traieste acolo, daca nu vrei fite. Daca scazi avionul, cu 10 dolari pe zi n-ai dureri de cap: un fel de mancare bun costa doar un dolar!”, ne invita la drumetie Paduraru. Ii place sa faca si scuba diving, dar in Romania o face rar si doar pentru a se mentine in forma. „Sunt bun, as putea chiar sa-i invat si pe altii”, se lauda cel care locuieste modest, intr-un apartament de trei camere, pe care il imparte si cu soacra. „Nu stiu ce ne-am face fara ea, are o grija imensa de cel mic, iar in curand ne vom muta impreuna in casa care se afla in constructie”, isi ia la revedere Teo Paduraru, dupa ce se urca in imensul sau Land Rover Discovery 3.

Teo Paduraru
- 33 ani
- Casatorit, un copil
-Asociat al grupurilor Best si RTC
- Avere - „Nu-mi place sa vorbesc despre banii mei“