Ce-ati spune de un tur al tuturor manastirilor vechi din Moldova? Cu transportul asigurat in mijloace confortabile, cazare la pensiuni cu specific traditional si servicii ireprosabile.

Sau ati prefera sa vizitati o rezervatie naturala, unde rareori calca picior de turist? Cu toata initiativa precara a romanilor pentru astfel de proiecte, potentialul turistic al tarii noastre a fost observat atent de la Bruxelles. Drept urmare, prin doua programe operationale, finantate cu fonduri structurale incepand cu 2007, se va finanta o gama larga de proiecte din acest domeniu. Categorii aparte, cu un potential deosebit, le reprezinta agroturismul si ecoturismul, precum si asa-numitul turism de bresa, cum este cel cultural. Spre exemplu, ar putea fi realizate proiecte care sa includa manastirile. O alta idee interesanta ar putea fi punerea in valoare a locatiilor istorice, de exemplu a unui fost camp de batalie, pe modelul celor realizate in alte tari, explica Razvan Cotovelea, directorul general al Autoritatii de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar (AMCSC) din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Vor putea primi fonduri europene atat proiectele de promovare a unor produse si programe turistice, cat si infrastructura din domeniu. In cazul infrastructurii, la realizarea obiectivelor vor participa atat autoritatui publice, cat si mediul privat. In prezent, principala problema o constituie accesul limitat la programele de finantare, din cauza unei insuficiente promovari a acestor programe in diverse medii din care potentialii solicitanti isi culeg informatiile. Exista si o sensibila lipsa la nivel national privind strategia de dezvoltare a turismului si de utilizare a acestor fonduri, spune Paul Marasoiu, presedintele societatii de consultanta PEACOCK Hotels /Global Hotel management. Putem spera ca situatia se va imbunatati dupa 2007.

Cei interesati vor putea afla detalii despre oportunitatile de finantare urmarind Programul Operational Competitivitate, realizat de catre Ministerul Economiei si Comertului, si Programul Operational Regional, coordonat de catre MIE.

Afacerile care pot aduce profit

In ceea ce priveste doua dintre directiile considerate de mare succes in viitor, ecoturismul si turismul rural, experienta arata ca afacerile pot fi profitabile. Pana in prezent, aproape 20 de milioane de euro au intrat prin programul SAPARD in buzunarul intreprinzatorilor care au construit pensiuni agroturistice. Cat despre activitatile ecologice, un program special de ecoturism, lansat anul trecut de Fundatia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, a avut un succes mai mare decat ar fi visat chiar organizatorii.

Am primit aproape de cinci ori mai multe proiecte decat am selectat in final. Organizatiile au fost extrem de interesate, spune Laszlo Potozky, directorul Fundatiei. Proiectele care vor primi finantare prin fondurile structurale nu seamana cu nici un program derulat pana in prezent. Pentru a oferi acces larg si echitabil la programe de finantare, documentatia ar trebui sa fie corect structurata si pusa la indemana celor care au nevoie sa inteleaga principiile dupa care se face selectia. Ar fi necesara, totodata, o modalitate transparenta si foarte clar definita de evaluare a proiectelor din punctul de vedere al nevoilor reale ale pietei turistice, a mai spus Paul Marasoiu.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23068&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri