Drumul catre Mallorca nu poate fi altfel decat incarcat de asteptare. Faima insulei spaniole, aflata la cativa pasi de continent, dar cu o clima mult mai apropiata de cea africana, acapareaza pur si simplu imaginatia calatorilor, astfel ca, in timpul celor trei ore de zbor, imaginile paradisiace din pliante se suprapun obsesiv peste planurile de vacanta.

Aeroportul din Palma este si el o dovada excelenta a puterii de atractie pe care o exercita peticul de pamant asupra turistilor de pretutindeni. Aproape la fiecare minut o aeronava aterizeaza sau decoleaza, sute de consumatori de soare si palmieri atacand si retragandu-se sistematic de pe acest veritabil taram al fagaduintei turistice. Odata ajunsi intr-un soi de captivitate intre granitele pazite cu strasnicie de valurile Mediteranei, purtatorilor de geamantane incarcate cu slapi, chiloti multicolori si aparate foto digitale nu le ramane decat sa se multumeasca cu ceea ce realitatea le ofera in spatele fotografiilor bine alese din pliante.

Orasul civilizatiilor

Un exemplu de amestec al civilizatiilor, un oras-port cladit peste civilizatii, fondat cu mii de ani in urma de romani si dezvoltat apoi incetul cu incetul de arabi, vandali, bizantini, catalani, evrei si cine stie ce alte culturi. Ca in orice port, aglomeratia este asigurata deopotriva de cei aflati in tranzit, marinari ori pasageri ai unor nave de croaziera, dar si de turistii aflati in oras si in statiunile dimprejur. Pe langa nesfarsitele cheiuri la care se odihnesc miile de barci, yachturi, catamarane sau vase de pasageri, atractia principala a vechii cetati este Catedrala La Seu, o constructie monumentala vizibila din larg si de pe plajele apropiate. In jurul sau, stradutele inguste si intortocheate se desira usor catre oras, trecand mai intai printr-o zona comerciala (intesata de magazine, terase, baruri si restaurante, acestea din urma nu foarte multe), apoi deschizandu-se larg in marile bulevarde, asemanatoare cu oricare altele dintr-un oras european ales la intamplare.

Viata de noapte este prezenta, insa in niciun caz la o intensitate comparabila celei din alte destinatii de vacanta, pentru multe din locatiile centrale, baruri sau restaurante, ora inchiderii fiind stabilita in zona miezului noptii. Pe ansamblu, Palma este un oras frumos, cu o istorie bogata, care iti poate oferi satisfactii, dar care nu-ti poate acapara atentia mai mult de doua-trei zile.

Germania mediteraneana

Ceva mai bine stau lucrurile cu restul insulei, cele mai cautate puncte fiind plajele din nordul si sudul orasului. In nord se afla statiunile Palma Nova si Magaluf, zone aglomerate, cautate in special de englezi, multe dintre terasele de la malul marii apartinand unor cetateni ai regatului britanic. Cu preturi ceva mai mici si o atmosfera ce aminteste de autohtonele Jupiter si Saturn, Magaluf se lauda si cu doua parcuri de distractie acvatice, fiecare sustinandu-si suprematia in domeniu si in care, pentru aproximativ 20 de euro, iti poti petrece o zi intreaga balacindu-te pe tobogane de apa. In cealalta parte a orasului se afla Playa de Palma, o lunga fasie de nisip ce incepe din Ca'n Pastillia, statiunea cea mai apropiata de oras, si se termina in oraselul S'Arenal, al carui nume il poarta, de altfel, o buna parte din aceasta plaja. Tot acest teritoriu apartine deja germanilor, care il iau cu asalt din primavara si pana in toamna si care i-au obligat pe micii comercianti sa-si expuna firme, meniuri si alte instructiuni in limba lui Schiller.

Citeste si:

Daca nemtii se simt aici ca acasa, cu tot cu obiceiuri, mancaruri si petrecerile de tip „fest“ din fiecare seara, celelalte natiuni ar putea sa capete un usor complex de frustrare, asta in cazul in care nu se adapteaza rapid. Din nefericire, cu exceptia petrecerilor amintite, care se desfasoara intr-un perimetru restrans, atmosfera in S'Arenal este una plictisitoare, presarata cu un soare toropitor si o apa incredibil de adormita. Si-atunci, dincolo de orele de bronzat, singura distractie ramane inchirierea unei masini si vizitarea insulei.

Intre cer si pamant

La acest capitol, al excursiilor, Mallorca sta cel mai bine. Frumusetile naturale sunt greu de imaginat, pana si productiile publicitare fiind sarace in emotii fata de natura dezlantuita, asa cum o poti vedea de jur imprejurul insulei. Muntii din nord, nu foarte inalti, dar destul de agresivi, sunt responsabili cu desenarea unora dintre cele mai dramatice peisaje in locurile in care versantii se arunca, infierbantati, in albastrul impecabil al valurilor. Mici golfuri, cele mai multe salbatice, neimblanzite (cum este cazul plajei Torrent de Parreis), dar si transformate in porturi (vezi Soller) te fac sa te simti mic, coplesit de imaginatia Creatorului (pe care l-am banuit ca se odihneste intr-unul dintre aceste locuri), la numai un pas de mirari precum cea a olteanului care, vazand camila, a cugetat: „Animalul asta nu exista“. Zile intregi daca umbli de-a lungul tarmului vei descoperi fara incetare noi si noi situatii in care relieful isi face de cap, amestecand piatra si apa in cele mai incredibile proportii, totul culminand cu Capul Formentor, cel mai nordic taram al insulei, un munte de pe care poti admira atat cerul, cat si pamantul, cu senzatia certa ca lumea se termina acolo.

Istoria la ea acasa

Restul insulei este apasata de trecut, localitatile discrete, caramizii-cenusii, sfiindu-se sa recunoasca faptul ca au ajuns, prin cine stie ce miracol, in secolul 21. Iar in drumurile incrucisate peste insula ce nu masoara mai mult de 200 de kilometri in diametru, un popas poate cuprinde o vizita in renumita piata libera din Inca ori un drum prin maruntaiele pamantului, prin pesterile din Hams. In rest, mult teren arid, palmieri si maslini, soare fara limite si un apetit destul de scazut al localnicilor pentru turisti.

Agentiile romanesti - preturi uriase

Din pacate, o vacanta de 7 nopti in Mallorca poate fi cumparata din Romania la preturi de cel putin 400 de euro (la care se adauga taxele de aeroport, neincluse in pret), in hoteluri de 3 stele cu demipensiune si transport cu avion charter. Spunem din pacate, pentru ca agentiile din Europa de Vest reusesc sa ofere aceasta destinatie la preturi injumatatite. Un sejur pentru 12 nopti, cu demipensiune si fara transport costa in jur de 700 de euro pentru doua persoane, in timp ce o saptamana cu transport inclus costa, in plin sezon, 290 de euro, pentru o singura persoana. Pentru bilete fara transport, romanii pot incerca sa faca rezervari online la agentii straine, voucherul putand fi trimis prin posta.