Exista zvonuri privind intentia guvernului de a comasa Autoritatea Nationala pentru Turism si Autoritatea Nationala pentru Tineret intr-o singura structura, idee considerata \"nefericita\" de patronatele din turism, a anuntat un comunicat al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).
"Este nefericita ideea remorcarii turismului la Autoritatea Nationala pentru Tineret sau la oricare alta autoritate sau institutie publica. Turismul are nevoie sa fie independent si sa i se creeze conditii de dezvoltare pe piata pentru recuperarea decalajului fata de statele membre ale Uniunii Europene", se spune in comunicatul ANAT, citat de NewsIn.

"Referitor la balansarea turismului ca si cum ar fi un copil al nimanui, patronatul ANAT considera ca acesta reprezinta o ramura a industriei cu un bazin electoral de 300.000 de familii. Turismul constituie una din industriile cu o sansa mare de dezvoltare pe piata Uniunii Europene", se mai spune in comunicat.

"Rugam puterea politica si administrativa sa nu mai considere turismul drept o piesa nesemnificativa pe esichierul politic. Turismul nu reprezinta un pion intr-un joc de sah, ci un rege sau o regina", se mai afirma in comunicat.

"Evaluarea structurilor componente ale industriei turistice a Romaniei ne plaseaza, in comparatie cu celelalte tari europene, indiscutabil, intr-o pozitie defavorabila. Din acest punct de vedere, si mai ales datorita diferentei uriase dintre potentialul turistic al tarii si rezultatele financiare, consideram ca, pentru a realiza un salt consistent, valoric si cantitativ al productiei turistice, independenta Autoritatii Nationale pentru Turism reprezinta una dintre situatiile cele mai dorite si eficiente", se spune in finalul comunicatului ANAT.

Autoritatea Nationala pentru Turism a ajuns la doua conducere interimara, dupa demisia, in 7 decembrie, a presedintelui interimar Livia Sima, care nu si-a putut pastra functia, dupa iesirea conservatorilor de la guvernare, desi renuntase la calitatea de membru al PC.

Prin ordinul ministrului transporturilor din data de 7 decembrie 2006, atributiile presedintelui Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) au fost preluate de catre Octavian Arsene, director general in cadrul ANT, a anuntat, joi, un comunicat al ANT.

"Pentru clarificarea situatiei referitoare la conducerea Autoritaati Nationale pentru Turism, precum si pentru evitarea eventualelor confuzii, dorim sa facem urmatoarea precizare: prin ordinul Ministrului Transporturilor, Constructiilor si Turismului numarul 2368 din data de 7 decembrie 2006, atributiile presedintelui Autoritatii Nationale pentru Turism au fost preluate de catre domnul Octavian Arsene, director general in cadrul Autoritatii Nationale pentru Turism, pana la nominalizarea, prin decizie a primului ministru, a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Turism", se afirma in comunicatul ANT.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri