Reprezentantul Asociatiei de Turism Rura, Economic si Cultural, filiala Maramures, Camelia Roatis, a declarat ca se asteapta ca locurile din pensiuni sa fie ocupate in totalitate dupa targul de turism care va avea loc la Bucuresti in perioada 29 martie -1 aprilie. La targ vor participa reprezentanti ai Asociatiilor Pensiunilor Turistice din judet, in jur de 17 gazde din pensiuni, precum si reprezentanti ai hotelurilor si motelurilor din Maramures, potrivit NewsIn. Cei interesati vor putea astfel sa afle mai multe informatii despre oferta de Pasti din pensiunile agroturistice din Maramures, deoarece vor avea la dispozitie pliante si chiar vor putea afla detalii, direct de la gazde.

Preturile pentru o noapte de cazare in pensiune, la care se adauga si trei mese, variaza intre 25 si 30 de euro. Pentru masa de Pasti, turistii vor mai trebui sa scoata din buzunar inca o suta de lei. Pe langa cazare si masa, turistii vor avea parte si de alte surprize pregatite special pentru ei. Acestia vor avea ocazia sa asiste la prepararea bucatelor pentru masa traditionala de Pasti, iar in Noaptea de inviere, vor putea sa se deplaseze la celebrele manastiri din Maramures, pentru a asista la slujba religioasa.

Camelia Roatis a mai spus ca, deocamdata, rezervarile in pensiuni pentru sarbatorile pascale au venit doar din partea unor turisti din Romania.

O cerere inedita a fost facuta din partea unui tanar din Targu Jiu, care vrea sa vina de Paste pentru a se insura cu o maramureseanca. ,,Am avut si o cerere mai hazlie, din partea unui tanar de vreo 30 de ani din Targu Jiu. Barbatul ne-a povestit ca a vazut un reportaj despre Maramures si a ramas incantat de frumusetea maramuresencelor. El ne-a rugat sa ii facem rost de o gazda potrivita, sa se poata insura in Maramures”, a mai spus Camelia Roatis.