Am stat de vorba cu Robert Berza, marketing director eMag, care a detaliat cateva dintre „dedesubturile” strategiei companiei din prezent si cateva linii viitoare.

Video eDucativ

Nu vorbim de review-uri la produse ci tutoriale despre cum sa alegi corect ceea ce te intereseaza. In prezent, clipurile sunt incarcate pe pagina YouTube a eMag insa, in viitorul nu indepartat, vor fi incluse si in magazin.

„Practic, distribuim produse video in zona de utilitate – cum sa iti alegi ceva anume, un aspirator sau o periuta electrica de dinti, de exemplu. Nu recomandam anumite branduri ci doar oferim sfaturi, ceva util. Producem cateva pe saptamana si, in timp, ele se vor vedea si in conversie. Sunt studii care arata ca oamenii petrec mai mult timp pe sectiunile produselor respective, dupa ce se uita la astfel de clip-uri educative”, puncteaza Robert.

Strategia este una noua pentru eMag, avand doar cateva saptamani la activ.

Recenziile imping vanzarile

eMag vrea sa depaseasca statutul de magazin online si vrea sa fie perceput, pe langa un punct de vanzare, si ca un loc unde poti citi recenzii pentru produse, un loc de informare – aliniat si cu strategia amintita anterior, de videoclipuri utile.

Interesant este ca oamenii tind sa cumpere mai mult produse care au si cel putin un comentariu negativ, decat cele care au doar review-uri pozitive. „Probabil ca sta in natura umana sa prefere achizitia unui produs despre care stie si posibile defecte – care, probabil, nici nu-l intereseaza atat de mult sau nu-l afecteaza -, decat un produs care pare perfect. Probabil este mai circumspect”, spune Berza.

De asemenea, numarul de review-uri se coreleaza cu cresterea categoriei de produse, in sine. Dintre vizitatorii site-ului, cei specializati sau mai tehnici sunt mai inclinati sa lase recenzii. „Produsul cu cele mai multe review-uri este un router – acesta a cumulat peste 470 de review-uri”, spune oficialul eMag.

Vanzarile pe mobile

Desi nu este secret (absolut deloc, din contra), mobile-ul reprezinta unul dintre principalele drivere de vanzari. Interesant este ca de pe smartphone-uri se vand produse in general de valoare mai mica si care se achizitioneaza cu recurenta.

Astfel, cea mai vanduta categorie pe mobile este cea pentru copii – scutece. „Pentru astfel de produse nu ai nevoie de multe informatii – sunt fix scutecele din magazin! De asemenea, acestea se cumpara cu recurenta, deci este comod sa pui comanda de pe mobile. Televizoare de cateva mii de lei necesita studii mai amanuntite, este un parcurs mai intortocheat”, explica Robert Berza.

Pe mobile se cumpara bine, de asemenea, produsele mici, de bucatarie de exemplu si, inca o tendinta interesanta, sunt din ce in ce mai multe persoane de sex feminin care cumpara de pe smartphone-uri. In mod traditional, inainte de a se dezvolta puternic, eMag avea mai multi cumparatori barbati decat femei.

One swipe payment

Ramanand in zona mobile, eMag a implementat recent o modalitate de plata rapida pentru clientii care au mai achizitionat de pe platforma mobile – „one swipe payment”. Practic, scopul oricarui magazin online, indiferent de marime sau ce vine, ar trebui sa fie, printre altele, de a face procesul de exit cat mai usor cu putinta. A achita produsul doar dintr-o miscare de deget se dovedeste, spune oficialul eMag, o strategie buna pentru companie.

Citeste si:

„Practic, poti cumpara cu un singur gest. Avand in vedere ca pe mobile se plateste mai mult cu cardul decat pe desktop (20% vs 15%), unul din zece clienti care a cumparat de pe mobile si-a salvat datele cardului si unul din zece a folosit sistemul one swipe payment pentru a achita. „Cu alte cuvinte, adoptia este rapida, mai ales ca de-a lungul verii am avut multiple campanii pentru cresterea vanzarilor mobile – e normal, oamenii erau in deplasare, concedii”.

In prezent, circa 45% din vizitele pe site-ul eMag vin din mobile si, pana in martie 2016 (finalul anului financiar la eMag – n.r.), ponderea va ajunge la 50%. „Mobile-ul este impuls – deci se vand bine si jucarii, pe aceasta platforma. Totodata, am observat ca in mobile numarul de pagini vizitate este in medie de 20, in timp ce pe desktop sunt doar 7-8 pagini de browsing. Degetul se misca mai bine decat mouse-ul!”.

Newslettere diferite

Newsletter-ul este plamanul comertului – sau alegeti dumneavoastra un alt organ foarte util. Daca este trimis cu cap, poate duce la o crestere importanta a vanzarilor. eMag trimite saptamanal un newsletter general dar, pe langa acesta, mai trimite peste 10 newslettere targetate.

Targetarea se face in functie de mai multi factori – achizitii anterioare, preferinte de cumparaturi, favourites, complementaritate.

Interesant este newsletter-ul trimis celor care abandoneaza cosul de cumparaturi, dupa ce a introdus produse in el. Acestora le sunt trimise remindere „de baza” sau produse similare cu cele abandonate.

eMag lucreaza in prezent la implementarea unui newsletter automat pentru cei care abandoneaza produse in cos, daca acel produs intra intr-o promotie. Cu alte cuvinte, daca ai abandonat in cos un laptop superb ce are pretul de 3.000 de lei, si acest laptop (superb in continuare) intra intr-o promotie si pretul scade la 2.700 de lei, primesc automat toti cei care au abandonat produsul o instiintare despre reducere. „Acest lucru asigura o conversie mult mai mare”, puncteaza Robert Berza.

Principalii concurenti ai eMag pe piata locala sunt Altex, Domo, precum si Cel.ro, evoMag.ro sau PCGarage.ro.

Sursa foto: Shutterstock: Carlig