Clientii site-ului CEL.ro pot vedea, compara si selecta dintr-o interfata ofertele puse la dispozitie de asiguratori, iar achizitia unei polite RCA se face printr-o comanda online. Asigurarea este trimisa in format electronic pe adresa de email a clientului si ulterior este livrata, gratuit in termen de 24 de ore prin firmele de curierat cu care colaboreaza retailerul. In primele luni de la lansarea acestui serviciu, magazinul online si-a propus sa vanda 600 RCA-uri, urmand ca in urmatoarele 6 luni sa ajunga la 5000 de polite incheiate.

PiaĊ£a RCA era estimata in anul 2016 la aproximativ 1 miliard de euro si are cea mai mare pondere in piata asigurarilor din Romania. Politele de tip RCA constituie mai mult de jumatate, aproximativ 54% din totalul pietei asigurarilor. In prezent specialistii din domeniu estimeaza ca valoarea vanzarilor online de asigurari RCA se situeaza in jurul procentului de 5%. Principalul avantaj al achizitiei unui RCA online este reprezentat de timpul economisit rapiditatea si simplitatea incheierii unei polite. Un alt avantaj este dat de posibilitatea instiintarii clientilor prin sms sau email de data expirarii politei RCA cu o anumita perioada inainte cat si posibilitatea trimiterii unei cotatii de pret actualizate. CEL.ro se asteapta tot odata ca o mare parte din politele RCA sa fie cumparate de pe un dispozitiv mobil.

Potrivit CEO-ului companiei, Tiberiu Pop, ponderea traficului pana in acest moment de pe dispozitivele mobile a crescut cu 4,5% fata de ultimele luni ale anului precedent. Trendul de vizite si tranzactii de pe device-urile mobile se mentine ascendent mai ales in conditiile in care, in general campania de Black Friday si reducerile de Craciun genereaza mai mult trafic comparativ cu alte luni. In acest context CEL.ro se pregateste pentru a lansa o aplicatie mobila disponibila atat pentru Android, cat si pentru iOS. Ea va veni in ajutorul vizitatorilor site-ului pentru a oferi o experienta de cumprare completa si pentru a se inscrie trendului din acest domeniu.

Principalii concurenti ai CEL.ro sunt eMag, liderul pietei online, evoMag, dar si PCGarage.ro sau retailerii traditionali - Altex, Flanco.